[marți, 15 noiembrie] O altă întâlnire de tabără

Pe data de 14 aprilie, membrii din conducerea bisericii din San Francisco s-au întâlnit acasă la sora J.L. James, iar sora White ne-a povestit ce i s-a arătat în viziune. Ea a declarat că San Francisco va avea întotdeauna nevoi misionare și a insistat asupra importanței de a construi o casă de închinare. Pentru acea biserică săracă, lucrul acesta părea ca un pas făcut în întuneric, dar dacă ei ar fi început să miște lucrurile, providența lui Dumnezeu ar fi deschis calea, iar costul s-ar fi acoperit în întregime.

Știind care este situația financiară a acelor membri, construirea unei biserici de 10 pe 24 de metri părea într-adevăr un „salt în întuneric”, ținând cont că doar lotul de teren costa 6.000 de dolari.

Numai că am găsit o bucată de teren pe strada Laguna, care costa 4.000 de dolari. Apoi, o soră a promis 1.000 de dolari dacă și-ar fi vândut locul, iar peste două săptămâni l-a vândut pentru această sumă, peste prețul pe care îl evaluase. „Dacă Domnul spune că trebuie făcut, El va deschide calea”, a spus un frate care nu își dădea seama cum ar putea fi construită o biserică. În curând a primit 20.000 de dolari din vânzarea unei proprietăți și a donat 1.000 de dolari. Biserica a fost ridicată cu 14.000 de dolari, inclusiv prețul terenului, dintre care jumătate au fost plătiți înainte de a fi terminată. Apoi, districtul școlar a închiriat camerele de jos cu 75 dolari/lună în următorii doi ani.

La întâlnirea de tabără de la Yountville, din 1877, cântecele păsărilor din frumosul nostru crâng i-au determinat pe mulți oameni să participe în zori la întâlnirile matinale. Aceasta a fost prima întâlnire de tabără în care am folosit o orgă la serviciul de cântare. J. Edson White a intermediat utilizarea gratuită a unei orgi bune de la un comerciant din San Francisco, permițându-i acestuia să afișeze pentru public o carte de vizită cu numele și adresa lui. Din moment ce s-au găsit câteva persoane care s-au împotrivit folosirii muzicii instrumentale la închinarea publică, am citit Psalmul 150 la prima întâlnire. „Lăudați-L cu sunet de trâmbiță, lăudați-L cu alăuta și harpa! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri, lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu…” Ajungând la următorul cuvânt, am rostit încet pe litere „O-R-G-Ă”. Apoi, am făcut următoarea remarcă: „Cum acesta este chiar cuvântul ce se găsește pe spatele acestei cutii, chiar la următoarea întâlnire de astăzi vom scoate orga și vom lăuda pe Domnul cu ea, așa cum El ne-a spus să facem.”

La încheierea întâlnirii, buna noastră soră Rowland, din Scoția, mi-a spus: „Ești ca scoțianul care credea că-I aduce laude Domnului cu toată puterea Lui.” În fine, în ziua aceea am început să folosim orga, ceea ce a adus o îmbunătățire hotărâtă a serviciului de cântare. La întâlnirea din dimineața următoare, mi-am expus gândurile despre remarca sorei Rowland, și anume „să-I aducă laude Domnului cu toată puterea lui”. „Este nevoie doar de orgă pentru a face asta”, am spus. „Mintea trebuie să fie concentrată la muzică; ochii trebuie să fie la note; picioarele trebuie să apese pedalele; degetele trebuie să atingă clapele; iar vocea trebuie să cânte cântecul de laudă; deci ai un om care-I aduce laude Domnului cu toată puterea lui.”

Când întâlnirea s-a încheiat, sora Rowland mi-a spus zâmbind: „Ei bine, voi veni cu tine în continuare.” La următoarea întâlnire ținută dimineața devreme, ea a fost prima care a vorbit. „Frați și surori, care credeți că a fost primul meu gând când m-am trezit azi dimineață? Ei bine a fost acest verset care spune că tot ce are suflare să-L laude pe Domnul, iar următorul gând a fost să mă întreb de ce atunci nu Îl lăudăm pe Domnul cu instrumente de suflat?” După acestea, nu am mai avut parte de opoziție în ce privește achiziția de instrumente muzicale.

Întâlnirea de tabără a fost un succes garantat și am asistat la un botez impresionant. Printre candidați s-au numărat unii care au parcurs distanțe lungi de 480 de kilometri, venind din Nord, iar alții, din Sud. Asociația Școlii de Sabat a fost organizată avându-l pe J.E. White ca președinte. Cam în această perioadă am început să folosim o tablă pentru a ilustra subiectele pentru Școala de Sabat, iar Mary White, soția lui W.C. White, s-a ocupat de această problemă cu seriozitate și eficiență.