[marți, 6 septembrie] Purtați de val

Domnul Lyttaker, un fierar din Petaluma, primise solia și și-a tranzacționat casa pentru șaisprezece hectare de teren, la vest de Santa Rosa, unde s-a mutat și a înființat un magazin. Mulți căruțași din Santa Rosa treceau pe la el zilnic, iar afacerile lui înfloreau mai ceva ca înainte. După puțin timp, ne-a cerut stăruitor să venim să ținem întâlniri și a închiriat școala Blakely din vecinătate. Deoarece în această clădire mică nu putea fi găzduit numărul mare de oameni interesați, ne-am mutat într-o școală mai mare, la Piner, pentru întâlnirile din lunile martie și aprilie.

Oamenii au arătat un mare interes, în ciuda ploilor abundente și a drumurilor proaste. Dar râul din vale s-a umflat atât de mult, încât a dărâmat poduri sau le-a acoperit cu debitul. Pentru a rezolva această problemă, am organizat întâlniri pe ambele maluri ale pârâului, vorbind la Lyttaker din două în două zile, iar la școală, în fiecare seară. Am botezat unsprezece oameni și, în aceeași zi, am votat organizarea unei conferințe temporare, avându-l pe fratele Bourdeau ca președinte, Robert Morton ca secretar și pe mine însumi ca trezorier. Unul dintre frați a venit apoi și a pus o piesă de aur de 5 dolari pe birou, spunând: „La ce folosește să ai un trezorier, dacă nu ai bani în trezorerie?”

În timp ce eram la Piner, într-o biserică populară din Santa Rosa era un evanghelist care ținea o lucrare de redeșteptare. Când a aflat că unii dintre membrii săi au participat la întâlnirile noastre, a ieșit și ne-a provocat la o dezbatere de două zile, pe care am acceptat-o. Întâlnirea a trebuit să fie ținută în hambarul domnului Peugh, din apropiere, deoarece erau o mulțime de oameni care doreau să participe. Ziarul Democrat, din Sonoma, a scris următoarele: „Toate vehiculele pe roți au venit în a doua zi a dezbaterii.” Recunoscând slăbiciunea propriilor sale argumente împotriva Sabatului, evanghelistul a declarat: „Dacă altfel nu se poate, o să-l înving pe acest frate strigând.”

După ce dezbaterea s-a încheiat, m-am dus la Santa Rosa, găsind orașul într-o stare de agitație. Un bărbat a comentat despre dezbatere: „Nu am văzut niciodată așa ceva! Este ca mânerul unui urcior, totul într-o singură parte” (referindu-se la partea legată de Sabat din dezbatere). Doctorii, comercianții și până și dentistul orașului m-au salutat pe stradă și m-au întrebat: „Nu ați vrea să vă ridicați cortul la noi în oraș pentru următoarea întâlnire?” Un doctor a mers cu mine și a închiriat un teren pe care să ridicăm cortul, după care ne-a găsit și camere unde să stăm. Scândurile pentru băncile de stat și toate celelalte necesare pentru mobilarea cortului au fost oferite gratis. Editorul de la Democrat mi-a spus: „Frate, ziarul meu vă stă la dispoziție să scrieți orice doriți despre întâlnirile voastre.” Așa că ne-am hotărât să ridicăm cortul aici și să ne lăsăm purtați de val.

Simțind că am ajuns într-un punct de cotitură după care vom vedea un progres mai rapid în lucrarea noastră, m-am rugat cu ardoare împreună cu fratele Bourdeau; în noaptea aceea, Domnul mi-a dat un vis impresionant. Se făcea că, după ce am urcat pe un munte și am început să coborâm de cealaltă parte, ne-am confruntat cu crestele abrupte ale unor stânci înalte de 15 m, pe care, aparent, nu le puteam ocoli. După aceea, a apărut un bărbat care ne-a spus să urcăm că în curând, în partea dreaptă, va apărea o potecă. I-am urmat indicațiile și am ajuns în situația în care în stânga noastră era un perete perpendicular, iar în dreapta, o prăpastie adâncă. Un nor de ceață acoperea poteca pe o distanță de 15 m înainte, dar, pe măsură ce înaintam, norul se îndepărta.

Ajungând în vale, am văzut un grup mare de oameni care se urcau într-un șir lung de vagoane. Trenurile se găseau pe trei șine și se întindeau cât vedeai cu ochii. Ni s-a interpretat că învierea avusese loc. I-am văzut pe fratele și pe doamna White pășind dintr-un vagon în altul și salutându-i pe sfinții înviați. În timp ce trenul nostru se clătina înainte să pornească, fratele White a exclamat: „Iată că vine trenul din California! Mergem cu toții spre cetate!” În acest moment m-am trezit, fiind încântat de gândul că acest vis era un semn al victoriei în California.