[miercuri, 17 august] Judecata – partea 1

Mă uitam la aceste lucruri”, scrie Daniel, „până când s-au așezat niște scaune de domnie. Și un Îmbătrânit de zile a șezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada și părul capului Lui era ca niște lână curată; scaunul Lui de domnie era ca niște flăcări de foc și roțile lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea și ieșea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile…”

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7:9,10,13,14).

Astfel i-a fost arătat profetului în viziune începutul judecății de cercetare. Venirea Domnului Hristos descrisă aici nu este a doua Sa venire pe pământ. El vine la Cel Îmbătrânit de zile, în ceruri, pentru a primi stăpânirea, slava și împărăția care Îi vor fi date la încheierea lucrării Sale de Mijlocitor. Această venire, și nu a doua Sa venire pe pământ, a fost prezisă în profeție că va avea loc la sfârșitul celor 2 300 de zile, în anul 1844. Isus, Marele-Preot, a intrat în Locul Preasfânt însoțit de îngeri cerești și S-a prezentat înaintea lui Dumnezeu pentru a Se angaja în ultima fază a misiunii Sale în favoarea omului – pentru a efectua judecata de cercetare și a face ispășire pentru toți cei care vor dovedi că au dreptul să beneficieze de ea.

„Morții au fost judecați”, scrie Ioan, „după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea” (Apocalipsa 20:12). Îngerii lui Dumnezeu au consemnat cu credincioșie viețile tuturor, iar acum aceștia erau judecați după faptele lor. În vederea acestei judecăți, Petru i-a îndemnat pe israeliți: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime” (Faptele 3:19-21).

Însuși Domnul Isus Hristos declară: „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.” De asemenea, a spus ucenicilor Săi: „De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri” (Matei 10:32,33).

Începând cu aceia care au trăit mai întâi pe pământ, Avocatul nostru examinează cazurile fiecărei generații la rând și termină cu cei aflați în viață. Este menționat fiecare nume și fiecare caz este atent cercetat. Viețile tuturor celor care au crezut în Isus sunt aduse pentru o evaluare solemnă înaintea lui Dumnezeu. Sunt nume acceptate și nume respinse. În dreptul tuturor acelora care, din veac în veac, s-au pocăit cu adevărat de păcat și au revendicat, prin credință, sângele lui Hristos, ca jertfă ispășitoare, s-a scris „iertare” în cărțile din ceruri. În lucrarea de încheiere a judecății, păcatele lor vor fi șterse, iar ei vor fi considerați demni de viața veșnică.

Nici cel mai profund interes manifestat de oameni față de deciziile tribunalelor pământești nu poate egala interesul arătat în curțile cerești când numele scrise în cartea vieții ajung să fie analizate înaintea Judecătorului întregului pământ. Mijlocitorul divin pledează ca toți cei care au biruit prin credința în sângele Său să fie iertați de păcate, să fie readuși în căminul din Eden și să fie încoronați împreună-moștenitori cu El la „vechea stăpânire” (Mica 4:8). Satana a crezut că, prin amăgirea și ispitirea omenirii, va dejuca planul divin urmărit prin crearea omului, dar acum, Hristos cere ca acest plan să fie adus la îndeplinire ca și cum omul nu ar fi căzut niciodată. El cere pentru poporul Său nu numai iertare și disculpare totală și definitivă, ci și dreptul de a împărți cu El gloria și tronul Său. – „Spiritul Profeției”, vol. 4, pp. 307–309 (în orig.)