[marți, 9 august] Un loc de vindecare
În dimineața zilei de 19 mai, sora White ne-a citit pentru prima dată următoarea mărturie: „Poporul nostru ar trebui să aibă o instituție proprie, sub controlul său, în folosul celor bolnavi și suferinzi dintre noi…. O astfel de instituție, condusă în mod corect, ar fi mijlocul prin care să ne prezentăm perspectivele în fața multora la care ne-ar fi imposibil să ajungem prin modalitatea obișnuită de răspândire a adevărului.”
După ce mărturia a fost citită oamenilor noștri, a apărut întrebarea: „Cum putem noi, cu mijloacele noastre limitate, să obținem și să controlăm o instituție de sănătate?” Fratele White era într-o stare critică de sănătate, prin urmare, problema părea să cadă asupra comitetului Conferinței din Michigan, al cărui președinte eram. După ce am fost de acord să acționez cu credință, am întocmit un abonament și m-am dus mai întâi la J.P. Kellogg, care a trecut suma de 500 de dolari, cu litere mari.
În câteva zile, am achiziționat proprietatea judecătorului Graves, cu nouă acri de teren, la un cost de 6 000 de dolari. Aici se găsește acum Sanatoriul Battle Creek. A fost ridicată o clădire cu două etaje, cu două camere deasupra și două dedesubt pentru camere de tratament și rezervor de apă. Pe data de 5 septembrie 1866, instituția a fost deschisă oficial pentru pacienți, avându-i pe doctorii Lay și Byington ca medici, două ajutoare și un pacient; nu trecuseră mai mult de patru luni de la momentul în care subiectul a fost prezentat pentru prima dată poporului nostru. În luna august, am început publicarea unei reviste lunare de șaisprezece pagini, „The Health Reformer”.
Când am început să primim fonduri pentru acțiunile întreprinderii, a devenit necesară formarea unei organizații juridice, așa că m-am consultat cu avocații Dibble și Rhine. Aceștia ne-au spus că nu există nicio lege pentru cazul nostru, cu excepția legii pentru corporațiile miniere și de producție, iar o astfel de lege prevedea plata dividendelor către acționari. Crezând că trebuie să respectăm legea, am oferit un dividend din câștigul net. Când a fost făcut primul nostru raport, în primăvara anului 1867, sora White a spus imediat: „Nu, acesta nu este cursul pe care trebuie să-l urmăm pentru gestionarea instituțiilor noastre de sănătate. Lumina pe care am primit-o în această privință este ca sumele câștigate de instituție să fie folosite la construcția instituției, precum și pentru lucrări de caritate pentru cei nevoiași și bolnavi.” În lumina suplimentară primită, am trecut la remedierea problemelor și am cerut tuturor celor ce puteau să-și doneze profiturile instituției. Toată lumea a fost de acord.
La Conferința Generală din 1866, s-a luat hotărârea ca unii membri ai comitetului Conferinței Generale să participe la conferințele de stat ale statelor centrale și din vest, și ca frații A.C. și D.T. Bourdeau să facă lucrare în teritoriile vestice, în special în Iowa. Așadar, în data de 5 iunie, am plecat la Pilot Grove, conferința de stat din Iowa, în compania fraților Bourdeau. De acolo, m-am dus mai departe în Illinois și Wisconsin, după care m-am întors la Battle Creek. Pe drum însă, am ținut întâlniri cu micul grup de 12 membri din marele oraș Chicago.
Deoarece majoritatea lucrărilor medicale sunt mari și costisitoare, s-a luat hotărârea să se pregătească o carte mică, o compilație cu texte din lucrările mai mari, care să conțină acele lucruri esențiale pentru a ajuta cititorul obișnuit în conformitate cu mărturia dată nouă. Directorul Institutului de Reformă în Sănătate mi-a cerut să pregătesc manuscrisul, făcând clar faptul că îl va examina cu atenție și îl va analiza.
A fost nevoie de un an pentru a-l finaliza, munca fiind întreruptă de conferințele de stat și de diferitele întâlniri ale consiliului de administrație. Am intitulat manuscrisul de 228 de pagini „Home Handbook of Health”. A fost tipărită o ediție de 3 000 de exemplare, legată în pânză și vândută la un preț de 0,75 cenți bucata.
La data de 24 iunie 1867, după ce a născut o fată, soția mea s-a trezit suferind de o congestie cu frisoane, iar la o oră după ce născuse a murit. Astfel, m-am despărțit brusc de femeia cu care avusesem o căsnicie fericită timp de șaisprezece ani și jumătate. Prin urmare, în grija mea au rămas un băiat de trei ani și un bebeluș neajutorat. Fratele și sora Myron Cornell s-au ocupat de micuța Mary timp de un an, iar fratele meu și familia lui au venit din New York, s-au stabilit la mine în casă și au avut grijă de băiatul meu.
