[miercuri, 10 august]

Unii ar putea întreba de ce nu și-a ridicat Daniel sufletul la Dumnezeu într-o rugăciune secretă? Oare Domnul, cunoscând situația, nu l-ar fi scuzat pe slujitorul său pentru că nu îngenunchea în mod liber înaintea Lui? Sau de ce nu a îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu într-un loc ascuns, unde dușmanii săi nu-l puteau vedea?

Daniel știa că Dumnezeul lui Israel trebuie să fie onorat înaintea națiunii babiloniene. El știa că nici împărații, nici nobilii nu aveau niciun drept să se interpună între el și datoria lui față de Dumnezeul său. El trebuia să-și păstreze cu curaj principiile religioase înaintea tuturor oamenilor pentru că el era martorul lui Dumnezeu. Prin urmare, s-a rugat după obiceiul lui, de parcă nu s-ar fi dat niciun decret.

„Atunci, oamenii aceștia au dat năvală în casă și au găsit pe Daniel rugându-se și chemând pe Dumnezeul lui.”

Nerăbdători, s-au grăbit să meargă la Darius, ascunzându-și bucuria crudă sub o mantie de regret, prefăcându-se că erau obligați să dea mărturie împotriva lui Daniel. Totuși, ei au declarat că, prin fapta lui Daniel, poziția împăratului ca suveran al țării fusese pusă în pericol, iar autoritatea lui, disprețuită. „Daniel, unul din prinșii de război ai lui Iuda, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o și își face rugăciunea de trei ori pe zi!” „Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta.”

Prea târziu a înțeles capcana ce fusese întinsă pentru distrugerea slujitorului lui preferat. Extrem de tulburat, a încercat în toate felurile să-l salveze pe Daniel. Până la apusul soarelui s-a străduit să-l elibereze. Dar acuzatorii lui Daniel gestionaseră problema atât de bine, încât nu era nicio cale de scăpare. „Să știi, împărate”, au spus ei, „că, după legea mezilor și perșilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba”.

Daniel a fost adus înaintea regelui și a prinților săi pentru a răspunde acuzației aduse împotriva lui. Astfel, a avut ocazia să vorbească în apărarea lui și și-a recunoscut cu îndrăzneală credința în Dumnezeul cel Viu, Creatorul cerului și al pământului. A dat astfel o mărturie nobilă de credință, raportând experiența sa de la prima lui legătură cu împărăția medo-persană.

În nedumerirea și necazul lui, Darius i-a spus lui Daniel că făcuse tot ceea ce îi stătea în putere să-l salveze, dar nu mai avea ce face. „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape”, a adăugat el, în timp ce, îndurerat, își lua rămas-bun.

Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. „Au adus o piatră și au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui și cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.” Plini de o bucurie satanică, dușmanii lui Daniel s-au întors la casele lor. Au băut vin fără reținere și s-au felicitat pentru succesul avut în a-l da la o parte pe acela pe care nu l-au putut mitui ca să părăsească calea integrității.

Însă Darius nu a petrecut noaptea la fel. Mărturia lui Daniel îi lăsase o impresie profundă în minte. El avea oarece cunoștințe despre modul cum Dumnezeu se comportă cu poporul Israel, iar conduita lui Daniel i-a transmis inimii lui convingerea că Dumnezeul evreilor era adevăratul Dumnezeu. Era plin de remușcări pentru că semnase decretul ce îi fusese adus. Conștiința lui îl mustra și și-a petrecut noaptea fără să doarmă și extrem de tulburat. Camera împărătească devenise o încăpere a durerii și a rugăciunii. Nu se auzea niciun fel de muzică. Toate distracțiile fuseseră abandonate. Nicio mângâiere nu a fost permisă.

În timpul acelei nopți nedormite, regele a fost frământat de gânduri așa cum nu mai fusese niciodată înainte. A doua zi dimineață devreme, Darius, sperând și, totuși, deznădăjduit fiind, învinovățindu-se, se rugă Celui pe care a început să-L recunoască drept Dumnezeul adevărat și se duse la groapa cu lei, unde strigă cu voce tare: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?”

Așteptă un răspuns, cuprins de o neliniște intensă. Inima i se umplu de nespusă mulțumire când a auzit o voce venind de jos: „Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău! Atunci, împăratul s-a bucurat foarte mult și a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă și nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.” Mai târziu, citim că „Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius și sub domnia lui Cirus Persanul”.

Așa a avut Domnul grijă de slujitorul Său credincios și tot astfel va avea grijă de toți aceia care și-au pus încrederea în El. „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.” – „The Youth’s Instructor”, 1 noiembrie 1900