[duminică, 7 august]

Când decretul a fost scris, căpeteniile, sfetnicii și satrapii s-au bucurat. Dar cât de puțin durează triumful răului! Chiar prima avertizare din cartea lui Solomon este îndreptată împotriva unui astfel de plan: „Fiule, dacă niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa câștigat de ei! Dacă-ți vor zice: «Vino cu noi! Haidem să întindem curse, ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei lațuri celui nevinovat…», fiule, să nu pornești la drum cu ei, abate-ți piciorul de pe cărarea lor…, căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor și sufletului lor îi întind ei lațuri” (Proverbele 1:10-18).

Caracterul este dezvăluit într-o perioadă de criză. Dumnezeu a permis această criză pentru a arăta lumii caracterul lui Daniel.

Decretul nedrept nu a schimbat nici măcar cu puțin viața de rugăciune a lui Daniel: mai mult, decretul în sine l-a motivat și mai mult pe Daniel să se roage! Ceea ce a și făcut! „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte” (Daniel 6:10).

Ce afirmație minunată este aceasta: „cum făcea și mai înainte”. Viața de rugăciune a lui Daniel nu a început ca o sfidare la adresa unui decret nedrept ce scotea în afara legii rugăciunea. Cu mult timp înainte, în tinerețea lui, el a pus bazele unui obicei bazat pe instrucțiunile din Psalmi: „Seara, dimineața și la amiază, mă rog și strig, și El va auzi glasul meu” (Psalmii 55:17). Aceste perioade de rugăciune au devenit cele mai prețioase momente din zi pentru Daniel, când se îndepărta de îndatoririle civile și îngenunchea să se roage. Pe tot parcursul cărții descoperim că Daniel se ruga. Această comunicare a lui cu Dumnezeu a fost sursa înțelepciunii lui fără egal.

Daniel este un exemplu strălucitor pentru noi. Și noi „trebuie să ne facem timp să ne rugăm. Tinerii nu ar fi seduși să păcătuiască dacă ar refuza să meargă pe drumul pe care nu pot cere binecuvântarea lui Dumnezeu” (The Youth’s Instructor, 12 iulie 1904).

Rugându-se, Daniel a încălcat legea țării. Căpeteniile și satrapii geloși aveau de gând să facă în așa fel încât legea să fie respectată cu rigoare. De trei ori în ziua aceea, „oamenii aceștia au dat năvală în casă și au găsit pe Daniel rugându-se și chemând pe Dumnezeul lui” (Daniel 6:11). Asemenea conducătorilor religioși care au plănuit să-i ia viața lui Isus, au putut să întrebe retoric: „Ce nevoie mai avem de martori?” (Matei 26:65). În sfârșit, aveau parte de ocazia pe care o visaseră.

„Apoi, s-au înfățișat înaintea împăratului și i-au zis cu privire la oprirea împărătească: «N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălța, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?» Împăratul a răspuns: «Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor și perșilor, care nu se poate schimba!» Ei au luat din nou cuvântul și au zis împăratului: «Daniel, unul din prinșii de război ai lui Iuda, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o și își face rugăciunea de trei ori pe zi!»” (Daniel 6:12,13).

Pentru ca legea să fie urmată, Daniel trebuia să fie aruncat în groapa cu lei, doar pentru că se rugase. Cât de repede s-a schimbat norocul! Doar cu câteva săptămâni mai înainte, Darius se gândise să-l promoveze pe Daniel în cea mai înaltă funcție din Medo-Persia. Acum, Darius trebuia să-l execute pentru încălcarea legii. Cât de trecătoare este onoarea lumii! (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.))