[marți, 2 august] Lovit de boală

Pe data de 8 august, am parcurs în mai multe etape 35 de mile de drumuri foarte proaste până la Blairstown, unde am constatat că trebuie să rămân până dimineață ca să pot lua trenul. Nu aveam unde să stau în afara unei taverne mici de țară, aproape plină cu crescători de porci beți. Aceștia au chefuit toată noaptea și numai până la miezul nopții avuseseră loc trei lupte cu pumnii. Nici vorbă să mă odihnesc în noaptea aceea.

A doua zi dimineața am călătorit cu trenul 75 de mile până la Nevada. Aici n-am găsit nimic bun de mâncat pentru o ființă umană, dar m-am descurcat cu ce am putut. După aceea, am călătorit din nou în etape, încă 35 de mile, până la Fort Des Moines. Drumurile erau într-o stare atât de proastă, încât a durat cinci ore ca să parcurgem zece mile.

Pe când eram în misiune în Iowa, fratele White și cu mine am lucrat mai mult decât era normal. În dimineața zilei de 24 august, am coborât din tren la Eddyville, așteptându-mă să merg câteva mile cu fratele Kaufman, până într-un loc unde urma să predic la o ceremonie funerară pentru o soră care fusese îngropată cu câteva zile înainte. În schimb, fratele mi-a înmânat o telegramă prin care eram informat că „fratele White este paralizat. Vino imediat la Battle Creek”. Conductorul a ținut trenul pe loc până ce mi-am luat bilet și am plecat spre Battle Creek. După ce am ajuns acolo, nu m-am mai gândit la lucrare. Aveam nervii atât de încordați încât, în caz că nu se mergea pe vârfuri, nu puteam să suport nici măcar zgomotul pașilor.

La Battle Creek m-am întâlnit cu doctorul Lay, un membru devotat al bisericii, care vizitase Dansville, New York, unde se informase despre „terapia cu apă” a lui Jackson, sperând să-i cunoască metodele. După ce fratele White avusese atacul cerebral, s-a gândit că ar fi mai bine ca frații să meargă la Dansville pentru tratament. Uitându-se peste dosarul meu, a hotărât că și eu aveam nevoie de tratament cu apă și de odihnă. Prin urmare, pe data de 14 septembrie, împreună cu familia White și însoțiți de doctorul Lay, am pornit la drum spre „Casa de pe deal” din Dansville, unde am stat până pe data de 7 decembrie. După șase săptămâni, m-am vindecat de afecțiune, dar am rămas alături de sora și fratele White, ducându-i pe ei și pe alții la plimbare cu o trăsură împrumutată.

Pe data de 7 decembrie, ne-am dus la Rochester, unde am fost foarte bine primiți în casa lui Bradley Lamson. Am stat aici până pe data de 1 ianuarie 1866, când fratele White și familia s-au întors la Battle Creek. Timp de trei săptămâni, fratele Andrews, precum și fratele și doamna Orton, și alții au venit să ne vadă zilnic la Lamson acasă, ca să se roage pentru fratele White. În ziua de Crăciun, la biserica din Rochester s-a ținut un post, iar în timpul zilei au avut loc trei întâlniri în oraș. După aceea, ne-am întâlnit din nou seara, la Lamson acasă, ca să ne rugăm cu fratele White. Această întâlnire a fost una puternică. În mijlocul ei, sora White a avut o viziune, iar fratele White a fost foarte binecuvântat. Povestindu-ne viziunea, sora White a spus: „Scopul lui Satana a fost să-mi distrugă soțul și să-l bage în mormânt. Dar prin aceste rugăciuni serioase și insistente, puterea lui a fost frântă.”

Până ce ne-am întors la Battle Creek, adică în primăvara lui 1866, Snook și Brinkerhoff atrăseseră de partea lor 45 din cei 60 de membri ai bisericii din Marion. De asemenea, au investit multă energie și pe lângă redacțiile revistelor Messenger și Hope of Israel, luptând cu zel împotriva mărturiilor sorei White. Au publicat un ziar numit The Advent and Sabbath Advocate. Nu au trecut însă multe luni și amândoi bărbații și-au pierdut interesul față de Advocate și au renunțat la Sabat. Fratele Starr, din Iowa, mi-a spus că în ziua în care el a fost botezat, Brinkerhoff a fost și el prezent. Cei doi s-au întâlnit când a ieșit din apă. Dând mâna cu el, i-a spus: „Mă bucur să văd că iei poziție alături de acest popor. Ei au adevărul și îmi pare rău că i-am lăsat… E prea târziu pentru mine ca să mă alătur lor. Sunt un om pierdut.”

Din luna ianuarie până la data de 3 aprilie 1866, am rămas în vestul New York-ului, apoi m-am întors acasă, în Michigan. Pe fratele White l-am găsit încă destul de slăbit. Cum timpul pentru întâlnirea Conferinței Generale se apropia și fratele White nu putea să poarte povara, ca în anii anteriori, a fost luată decizia să fie ținute patru zile de post și de rugăciune (9–12 mai) pentru fratele White și pentru înțelepciune cerească la următoarele întâlniri ale Conferinței Generale, Publishing Association și Conferința din Michigan (16–21 mai). Aceste întâlniri au fost ținute în biserică și într-un cort de cincisprezece metri.