[sâmbătă, 30 iulie] O mână scrie pe perete

SECȚIUNEA I

Biblia ne dezvăluie că petrecerile de plăcere din lume sunt numite așa în mod greșit; de obicei, ele se termină trist. Petrecerea aniversară a lui Irod, cu muzică, bucate alese, vin și dans, s-a încheiat cu decapitarea lui Ioan Botezătorul. Petrecerea israeliților de la inaugurarea vițelului de aur, cu cântece, dans, mâncare și băutură, s-a terminat cu moartea a mii de oameni. Marea petrecere cu preparate și vin a lui Ahașveroș s-a încheiat cu divorțul împăratului. (Vedeți Matei 14:6-11; Exodul 32:6-28; Estera 1:5-21).

Oricum, în Babilon au avut loc cele mai neobișnuite petreceri, păstrate în analele istoriei. „Împăratul Belșațar a făcut un mare ospăț celor o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor” (Daniel 5:1). Toate atracțiile pe care averea și puterea împărătească le puteau comanda erau combinate pentru a da splendoare scenei. Orice putea satisface poftele cărnii era acolo. Prinți și oameni de stat beau vinul ca pe apă și se desfătau sub influența lui înnebunitoare” („The Review and Herald”, 8 februarie 1881).

Era un moment ciudat pentru organizarea unei astfel de petreceri, cetatea fiind înconjurată de o armată străină care era hotărâtă și plină de resurse. Dar Belșațar se simțea în siguranță. El credea că orice asediu asupra Babilonului era zadarnic. Cetatea era protejată de ziduri mari care puteau face față asalturilor berbecilor. Avea provizii pentru douăzeci de ani. Cetatea se alimenta din abundență cu apă din Eufrat, cel mai lung fluviu din Asia.

Belșațar știa de visul bunicului lui, în care Babilonul avea să fie înfrânt de o altă țară. Poate că auzise și zvonuri despre profețiile lui Isaia privind distrugerea Babilonului de către Cir (vezi Isaia 44:28; 45:1). Dar el Îl disprețuia pe Dumnezeul evreilor și respinsese profețiile despre distrugere.

Plin de un curaj alimentat de beție, împăratul Belșațar s-a hotărât să-și bată joc de Dumnezeul lui Israel și „a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui” (Daniel 5:2).

Porunca a fost ascultată. Au fost aduse vasele sacre „și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră” (versetele 3, 4).

Amețeala lui Belșațar nu era o scuză pentru acțiunile sale nelegiuite. „Cel care duce paharul amețitor la gură se face răspunzător de toate nedreptățile pe care le poate comite sub puterea lui amețitoare” („Viața lui Iisus”, p. 112).

Cu toate că Belșațar nu era conștient, el respinsese ultimul avertisment care îi fusese adresat; a disprețuit ultima ofertă a milei; a abuzat de ultimul lui privilegiu. Era ultima noapte a împărăției lui. Belșațar avea să afle un adevăr pe care refuzase să-l învețe, și anume „că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor” (Daniel 4:17).

Un Oaspete neinvitat era gata să spargă petrecerea. Exista un Observator care îi vedea lipsa de respect și insolența. Răzvrătirea împăratului împotriva cerului depășise orice limită. „În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om și au scris în fața sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris” (Daniel 5:5). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)