[sâmbătă, 23 iulie] Pericolul prosperității

SECȚIUNEA I

Viața părea să meargă remarcabil de bine pentru împăratul Nebucadnețar. De fapt, nimeni pe pământ nu avea mai multă putere și glorie ca el. Era, cum l-a numit Daniel, „împăratul împăraților” (Daniel 2:37).

Pe parcursul domniei lui, Nebucadnețar a obținut victorii importante în campanii militare dificile. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, a învins multe națiuni puternice, precum Egiptul și Tirul. „Idolatru prin naștere și educație și în fruntea unui popor idolatru, avea totuși un simț înnăscut de dreptate și de echitate, iar Dumnezeu a putut să-l folosească drept unealtă pentru pedepsirea celor răzvrătiți și pentru împlinirea planului divin” („Patriarhi și regi”, p. 202).

Nebucadnețar nu era doar un geniu militar, ci și un geniu administrativ și politic. Politica lui externă a îmblânzit supărarea resimțită de cei cuceriți. El a invitat reprezentanți ai națiunilor lor să ocupe poziții la curte. Conducerea lui se remarca prin dreptate și milă.

Când nu era plecat la război, își dedica energia întăririi și înfrumusețării Babilonului. Această cetate splendidă era un monument al abilităților sale organizaționale și arhitecturale. Majoritatea clădirilor impunătoare ale cetății fuseseră construite sub supravegherea lui. De asemenea, a făcut din capitală un centru influent de studiu și de cultură.

În timpul domniei lui, Nebucadnețar a fost profund impresionat de două ori de puterea Dumnezeului din ceruri – mai întâi, când Daniel i-a dezvăluit secretul visului uitat, iar în al doilea rând, când cei trei prieteni ai lui Daniel au supraviețuit cuptorului aprins. Numai că prosperitatea lui Nebucadnețar, combinată cu ambiția și mândria lui au slăbit de-a lungul timpului impactul acelor impresii. Un pahar este cel mai dificil de dus atunci când e plin. Nicicând nu a mai fost Nebucadnețar într-un pericol mai mare decât când a avut cel mai mult succes. „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12). Dumnezeu voia să îl salveze pentru Împărăția cerurilor, așa că, în mila Sa, i-a trimis împăratului o avertizare.

Mai târziu, într-o scrisoare adresată tuturor cetățenilor lumii, Nebucadnețar și-a amintit experiența, începându-și mărturia cu dorința ca și alții să se bucure de pacea pe care el a găsit-o în cele din urmă (vezi Daniel 4:1-3).

Nebucadnețar și-a început relatarea menționând poziția de un succes de neegalat pe care o ocupa – stăpânul celui mai mare imperiu de atunci. „Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu” (versetul 4). Totuși, această prosperitate exterioară nu îi dădea o pace corespunzătoare. „Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază” (versetul 5). Încă avea amintiri despre visul lui cu chipul metalic și despre faptul că împărăția lui va fi înlocuită de una inferioară. Acest vis nou părea să prevestească o mare calamitate ce avea să cadă asupra lui.

Cu gândul să-și recapete liniștea, i-a adunat pe cei mai înțelepți din împărăție. Acest grup includea văzători instruiți să spună cuvinte liniștitoare. Zadarnic este însă „ajutorul” pe care îl poate da un astfel de sfătuitor. Aceștia nu au fost capabili să explice satisfăcător visul ca să-i aducă vreo ușurare împăratului (vezi Psalmii 60:11).

În cele din urmă, poate chiar fără tragere de inimă, Nebucadnețar a căutat sfatul lui Daniel. Acesta a ascultat cu atenție relatarea visului de către împărat. Nebucadnețar visase un copac uriaș care crescuse atât de înalt încât putea fi văzut de la orice capăt al pământului. Avea frunze frumoase și fructe din abundență, suficiente ca să hrănească întreaga lume. Animalele se adăposteau la umbra lui, iar păsările își făceau cuiburi în ramuri.

Dar scena aceea liniștită și încântătoare s-a schimbat brusc când din cer a fost dată o poruncă autoritară. Această scenă finală era cea care îl neliniștise atât de mult pe împărat.

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)