[duminică, 24 iulie]

SECȚIUNEA II

Nebucadnețar nu era singurul care vedea copacul. Erau de asemenea și străjerii cerești. Unul a fost trimis cu porunca de a tăia acest copac măreț și de a rupe ramurile – dând jos frumoasele frunze și fructe. Păsările și animalele care găsiseră hrană și adăpost în acest copac au fost fugărite. Cu toate acestea, trunchiul și rădăcina copacului au fost cruțate și lăsate de izbeliște în mijlocul pășunii, pradă elementelor naturii. Inima umană a trunchiului avea să fie înlocuită de o inimă de animal, astfel încât trunchiul să mănânce iarbă ca boul timp de șapte ani.

Hotărârea din visul lui Nebucadnețar fusese „luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!” (Daniel 4:17). Dumnezeu era suveran, nu Nebucadnețar. Doar Dumnezeu avea ultimul cuvânt. „El stă pe tron, deasupra frământărilor de pe pământ; toate lucrurile sunt descoperite cercetării Sale divine; și din veșnicia Sa măreață și netulburată, El poruncește ceea ce providența Sa vede că este cel mai nimerit” (Divina vindecare, p. 154).

Îndată ce Daniel a ascultat relatarea visului lui Nebucadnețar, a înțeles și semnificația lui. Tristețea i-a umplut inima realizând implicațiile. Biblia îl aseamănă pe omul nelegiuit prosper cu un copac măreț ce este tăiat (vezi Psalmii 37:35; Iov 24:20; Ezechiel 31:2-14). Daniel și-a dat seama că Dumnezeu îi dădea lui Nebucadnețar un avertisment cu privire la judecata inevitabilă.

Totuși, Dumnezeu i-a oferit și speranță odată cu avertizarea. Când Dumnezeu distruge în cele din urmă nelegiuitul, El nu va „lăsa nici rădăcină, nici ramură” (Maleahi 4:1), dar în visul lui Nebucadnețar, trunchiul și rădăcina copacului au fost păstrate. Iov a spus că „un copac tot are nădejde, căci, când este tăiat, odrăslește din nou și iar dă lăstari” (Iov 14:7).

După ce a auzit visul, Daniel a rămas fără cuvinte o perioadă. El și-a dat seama că destinul veșnic al lui Nebucadnețar era cântărit, iar aceasta era o oportunitate de a-l ajuta în nevoile lui spirituale.

Când Nebucadnețar l-a încurajat pe Daniel să-i explice sensul visului pe care îl avusese, Daniel a început să vorbească plin de tact: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!” (Daniel 4:19).

Apoi i-a spus care este interpretarea. Copacul cel măreț îl reprezenta chiar pe Nebucadnețar. Dumnezeu îl urmărea. El, care îi dăduse lui Nebucadnețar împărăția, era pe cale să i-o ia. Nebucadnețar avea să-și piardă tronul și nu va mai locui în palatul lui, ci pe câmp cu animalele. Va mânca iarbă ca boii până când va fi gata să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu. Același Dumnezeu care îi dăduse împărăția, care avea să i-o ia, urma să i-o și dea înapoi unui Nebucadnețar smerit, care avea să ajungă la înțelegerea că Dumnezeu dă împărăția „cui vrea El” (versetul 25).

Daniel și-a încheiat interviul cu un apel emoționant. „De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!” (versetul 27).

Alarmat de explicația lui Daniel, Nebucadnețar a făcut niște schimbări. Dar hotărârile lui nu au durat mult.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)