[vineri, 22 iulie] Nu mai sunt sclavă – partea 2-a

Sophia nu știa ce să facă. Mai auzise despre astfel de întâmplări. Atât de multe fete și atât de mulți băieți erau păcăliți să primească slujbe care păreau bune, doar pentru a descoperi că erau sclavi. Ore lungi, muncă periculoasă. Nicio plată.

Uneori o puneau să muncească zi și noapte, dar nu mai fusese plătită de două luni. Avea doar 120 de dolari. Cum ar putea ea să obțină restul până la 300 de dolari?

A continuat să economisească cu grijă până când a avut 250 de dolari. „Poftim, ia-i”, spuse ea. Bărbatul i-a luat, dar tot nu a lăsat-o pe Sophia să plece. În fiecare zi, porțile și ușile erau încuiate. Nu avea voie să iasă în curte. Acum știa că era o sclavă. A încercat să se liniștească. Ar putea fi mai rău. Multe fete sunt forțate să se prostitueze. Asta ar fi mai rău decât o condamnare la moarte. Dar familia ei! Viitorul ei! Trebuia să fugă!

Atunci Sophia a început să se roage. Aproape că uitase de Marele Dumnezeu despre care o învățase pastorul Seng Sam In. Cu siguranță că El o va asculta, ca în poveștile biblice pe care le învățase. Nu putea El să-i deschidă porțile închisorii, așa cum a făcut-o pentru Petru?

Într-o zi a văzut poarta deschisă în curte. A încercat ușa din spate. Nu era încuiată. S-a strecurat în curte și a văzut o altă fată care lucra acolo. Dintr-odată, fata aceea țâșni spre poarta deschisă. Sophia o urmări cu privirea, după care se năpusti și ea pe poartă.

Alergă continuu și, în cele din urmă, a ajuns la stația de autobuz. Trecu repede cu privirea peste autobuze și se grăbi spre cel care mergea spre provincia ei. Și atunci i-a văzut pe paznicii din casa omului de afaceri. Veniseră după ea! Ce ar face dacă ar prinde-o? Nu dorea să rămână în preajmă ca să afle. Se repezi în spatele autobuzului, se încuie în baie și se rezemă de ușă. Acolo a rămas mult timp până ce a simțit că autobuzul se zdruncină din cauza gropilor de pe drum.

Când a ajuns în sfârșit în provincia ei, a coborât cu precauție din autobuz. Imediat a recunoscut pe cineva. Era un australian, un bărbat, un pastor pe nume Deane Jackson, președintele Misiunii Adventiste Cambodgiene. El mai fusese la ea acasă. Ce ușurare! El a deschis ușa camionului său și a invitat-o să urce. Chiar atunci mergea să viziteze familia Sophiei. Ea a început să plângă și i-a povestit întâmplările prin care trecuse.

„Oh, Sophia, vino să lucrezi pentru noi. Niciodată să nu te mai duci la astfel de slujbe!”

Astfel, Sophia a devenit profesoară și i-a învățat pe alții să citească și să scrie. Douăzeci și opt de elevi, de la patru ani la șaisprezece ani, veneau și studiau cu ea în fiecare zi. Ea îi punea să copieze versete din Biblie ca să învețe să citească și să scrie. Joacă diverse jocuri în curte și învață cum să planteze flori și să păstreze curat în biserică. Fără ajutorul Sophiei, poate că acest grup de copii nu ar fi reușit vreodată să citească și să scrie. Poate că și ei ar fi ajuns să lucreze ca sclavi. În loc de aceasta, au primit o șansă la educație.

I-ar plăcea familiei tale sau grupei tale de la Școala de Sabat să sponsorizeze un profesor de alfabetizare cum e Sophia? Patruzeci de dolari pe lună reprezintă un salariu pentru munca depusă. Ați vrea să vă dedicați pentru așa ceva, cu ajutorul lui Dumnezeu? Puteți suna la ASAP Ministries sau puteți să donați online.

Poate că Dumnezeu vă cheamă să vă dedicați viața ca să-i ajutați pe copiii aflați în astfel de situații disperate să aibă un viitor și o speranță. Și voi puteți să-i eliberați din sclavie și sărăcie învățându-i, ajutându-i să aibă slujbe și conducându-i să-L cunoască pe Tatăl din ceruri, care răspunde rugăciunilor.

Sper că o să vă rugați pentru Sophia, pentru Cambodgia și pentru copiii de pretutindeni. Isus îi iubește și El vrea să-i iubească prin voi și prin mine.