[marți, 5 iulie] O schimbare providențială

La un alt consiliu din Battle Creek, ținut între data de 28 septembrie și data de 1 octombrie, s-a luat hotărârea să mă întorc în Wisconsin, iar fratele White să țină întâlniri la New York și Ohio.

În consecință, fiecare am început să facem planuri, dar în seara zilei de 6 octombrie, fratele White, împreună cu fratele Cornell, a venit la mine acasă, pe strada Champion St., și mi-a spus: „Mă simt ciudat în legătură cu călătoriile propuse. Nu mă simt liber să merg în Est și nu știu ce înseamnă aceasta.”

După ce am înălțat mai multe rugăciuni serioase, ne-am ridicat de pe genunchi cu mintea complet schimbată: el cu convingerea că trebuie să meargă spre vest, iar eu că ar trebui să merg spre est. Ne-am schimbat trimiterile fără să avem nicio cunoștință despre starea lucrurilor din Vest. Când fratele White a ajuns în Mauston, Wisconsin, a descoperit un fanatism teribil în curs de dezvoltare. Eu nu aveam niciun pic de experiență în privința fanatismului și nu știam cum să mă confrunt cu acest fenomen. Fratele White însă, având experiență, a știut cum să lucreze eficient cu acești oameni.

În timpul acestui turneu, Domnul i-a dat fratelui White un vis impresionant. În timp ce se ruga pentru cauza Evangheliei în Battle Creek, i-a apărut în minte micul său copil, în vârstă de aproximativ șase săptămâni, aflat într-o mare suferință din cauza unei inflamații la cap. În noaptea următoare, a visat despre problemele a trei bănci din Battle Creek, la care redacția revistei Review depusese fonduri pentru ridicarea unei alte clădiri. De asemenea, l-a văzut în vis pe un bancher, despre care se considera că stă cel mai bine din punct de vedere financiar, vânzând pantofi uzați într-o clădire veche, dărăpănată.

I-a scris soției sale că se temea pentru sănătatea copilului. I-am înmânat scrisoarea doamnei White și, în timp ce o citea, s-a uitat în jos la copilul plinuț, care râdea, și a spus: „Nu cred că l-ar numi pe copil foarte bolnav dacă l-ar vedea acum.” În noaptea aceea, copilul a făcut o criză de erizipel și în două zile avea ambii ochi umflați și nu-i putea deschide. La cererea doamnei White, i-am trimis o telegramă lui Lovias Hall: „Spune-i fratelui White să vină acasă imediat. Copilul este foarte bolnav.” Când fratele White a ajuns la casa lui Eli Wick din Clyde, Illinois, a întrebat dacă primise vreo telegramă. El a spus: „Nu mă aștept să-mi termin treaba aici. Aștept o telegramă de acasă prin care să fiu anunțat că copilul meu este foarte bolnav.” Zece minute mai târziu, Lovias Hall s-a dus cu mașina cu depeșa, iar fratele White a plecat imediat acasă.

Când l-am întâlnit la tren, prima lui întrebare a fost despre copil. Apoi a povestit visul despre bănci și a întrebat dacă am vreo temere că acestea nu sunt instituții sigure. Fiind asigurat că nu e cazul, a spus că va cumpăra piatră, cărămidă, cherestea și altele pentru noua clădire, precum și hârtie pentru revista Review, ca să scoată astfel toți banii asociației din bănci, căci era încrezător că acestea aveau să falimenteze. Copilul a murit la scurt timp după întoarcerea fratelui White și toate băncile au falimentat.

De Sabat, în data de 12 ianuarie 1861, împreună cu frații Waggoner, Smith, White și soția lui, am participat la consacrarea bisericii din Parkville, Michigan. La sfârșitul predicii fratelui White, soția lui a lansat un îndemn emoționant. În timp ce s-a așezat pe scaun, a fost luată într-o viziune care a durat aproximativ douăzeci de minute. Biserica era aglomerată, iar atmosfera era una într-adevăr solemnă. Printre cei prezenți era și doctorul Brown, un medium spiritist și puternic din punct de vedere fizic. El declarase că viziunile doamnei White se datorau medierii unui duh și că, dacă ea avea o viziune când era și el prezent, ar putea să o scoată din această stare într-un minut.

Fratele White i-a invitat pe toți cei care doreau să facă acest lucru să vină să o examineze în timp ce era în viziune. Cineva a lansat provocarea: „Domnule doctor, mergeți și faceți cum ați spus că veți face.” White a întrebat apoi: „Este un doctor aici? Suntem întotdeauna de acord ca doctorii să o examineze pe doamna White când e în viziune.”

Doctorul a început destul de curajos, dar înainte să ajungă la jumătatea distanței spre doamna White, s-a făcut livid ca un mort și a început să tremure ca o frunză. A fost îndemnat să continue și să facă examinarea. De îndată ce a terminat, s-a îndreptat rapid spre ușă și a apucat clanța ca să iasă. Cei care se aflau lângă el l-au împiedicat spunându-i să se întoarcă și să facă așa cum a zis.

Fratele White, văzând că doctorul încearcă să iasă pe ușă, a spus: „Ar vrea doctorul să-și prezinte observațiile audienței?” Acesta a răspuns: „Inima și pulsul ei sunt regulate, dar corpul nu prezintă nici cea mai mică urmă că ar respira.” Apoi, fiind într-o stare de mare tulburare, a apucat din nou clanța ușii. Cei din apropiere l-au întrebat: „Despre ce este vorba, doctore?” „Numai Dumnezeu știe!”, a răspuns. „Lăsați-mă să ies de aici!”