[joi, 23 iunie] Apa vie
În incidentul cu femeia samariteană de la fântână, observăm una dintre modalitățile Mântuitorului de a salva suflete. În timp ce femeia lăuda fântâna lui Iacov, Hristos îi vorbea despre apa vieții veșnice. Acela care bea din fântâna lui Iacov „va înseta din nou”, a spus El, dar cel care bea „din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta niciodată”.
În loc să denigreze fântâna lui Iacov, Hristos a venit cu o ofertă mai bună. Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie”, îndreptând astfel conversația spre comoara pe care o are de dat, care va satisface dorința minții și a inimii. El i-a oferit femeii ceva mai bun decât orice avea ea, adică apa vie, bucuria și speranța Evangheliei Împărăției Lui.
Aceasta este o ilustrare a felului în care trebuie să lucrăm noi. Nu are niciun sens să mergem la iubitorii de plăceri, la amatorii de teatru, la bețivi și la pariori și să-i mustrăm usturător pentru păcatele lor. Trebuie să le oferim ceva mai bun decât ceea ce au, adică „pacea lui Dumnezeu care depășește orice pricepere”. Trebuie să le prezentăm cât de clar este posibil faptul că Legea lui Dumnezeu este obligatorie pentru toate ființele umane și că ea este o transcriere a caracterului divin, o expresie a ceea ce Creatorul le dorește copiilor Lui să devină.
Aceste sărmane suflete sunt implicate într-o goană sălbatică după plăcerile lumești și după bogățiile pământești. Ele nu cunosc nimic mai de dorit. Plăcerea, însă, nu va satisface sufletul. Arătați-le superioritatea infinită a slavei eterne a cerului față de bucuriile trecătoare ale lumii. Căutați să-i convingeți de libertatea, de speranța, de odihna și de pacea care se găsesc în Evanghelie.
Oamenii lui Dumnezeu, tineri și bătrâni, trebuie să-L înalțe pe Isus, Singurul care poate satisface dorința neliniștită a inimii și care poate da odihnă minții. Averile, băuturile amețitoare și plăcerile lumești nu pot face aceasta. Titlurile, rangurile, învățăturile, puterea – nimic din toate acestea nu are vreo valoare dacă numele tău nu este trecut în cartea vieții Mielului.
În rugăciunea înălțată către Tatăl Său, chiar înainte să fie crucificat, Isus a spus: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. Doar religia care vine de la Dumnezeu va duce la Dumnezeu. „Cel care crede în Fiul are viața veșnică.” În inima lui este un izvor de apă vie, a cărei influență o simte fiecare care se asociază cu el.
Celor împovărați, Hristos le spune: „Veniți la mine,… și vă voi da odihnă”. Voi, cei cu inimă neliniștită, plină de dorință și epuizată, gândiți-vă la cuvintele Mântuitorului: „Oricine va bea din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta niciodată.” Beți din fântâna plăcerilor lumești, și veți înseta din nou. Beți din apa vieții, și veți fi satisfăcuți și înviorați, căci veți avea în voi „un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică”. Dragostea și lumina, adevărul și viața se găsesc în Evanghelia veșnică. Veniți, voi cei trudiți, veniți să beți din apa vie. „Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!”. – „The Youth’s Instructor”, 11 septembrie 1902
Sunt mulți oameni dezorientați, apăsați de povara vinovăției. Ei doresc să fie scăpați de păcat. S-au îndepărtat de izvorul adevăratei fericiri și și-au otrăvit viața bând din apele murdare ale încălcării Legii. Aceștia au nevoie de ajutorul unei mâini prietenoase întinse. Învățați-i cum să privească în sus, cum să trăiască astfel încât să câștige respectul semenilor lor. Chiar dacă voința a fost degradată și slăbită, ei mai au speranță la Hristos. El le va trezi impulsurile înalte și dorințele sfinte ale minții. Ei au nevoie să audă cuvinte de încurajare, astfel încât să se prindă de speranța pe care le-o prezintă Evanghelia. Făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu vor fi pentru ei ca frunzele pomului vieții. Continuați-vă cu răbdare eforturile până când, cu mare bucurie, mâna tremurătoare se va prinde de speranța mântuirii prin Hristos.
Acela care a fost ispitit și încercat și a cărui speranță era aproape dusă, dar care a fost salvat prin auzirea soliei iubirii, poate înțelege cel mai bine știința mântuirii sufletului. El, a cărui inimă este plină de dragostea pentru Hristos deoarece a fost căutat de Mântuitorul și adus înapoi în țarc, în siguranță, știe cum să lucreze pentru alții. El îi poate îndrepta pe păcătoși spre Mielul lui Dumnezeu. El s-a predat fără rezerve lui Dumnezeu și a fost acceptat în Cel Preaiubit. Mâna pe care în slăbiciunea lui a întins-o după ajutor a fost prinsă. Prin slujirea unor astfel de oameni, mulți fii risipitori vor fi aduși înapoi la Tatăl, ca să se prezinte înaintea Lui cu remușcare și cu pocăință. – „The Signs of the Times”, 23 martie 1904
ÎNTREBĂRI DE REFLECȚIE
- Descrie metoda lui Isus de a câștiga sufletul femeii de la fântâna lui Iacov.
- Cum este aceasta o ilustrare a felului în care ar trebui să lucrăm noi? Ce ar trebui să facem și ce nu?
- Cine este Singurul care poate satisface dorința neliniștită a inimii? Care sunt câteva soluții pe care le caută oamenii și care nu pot face acest lucru?
- Compară izvoarele plăcerilor lumești cu apa vieții.
- Sunt mulți oameni care au multe necazuri, dar care doresc să scape de păcat. De ce anume au nevoie?
Cât timp ar trebui să ne continuăm eforturile pentru aceștia?
- Cum poate fi înțeleasă știința mântuirii sufletelor? De ce este așa?
