[miercuri, 22 iunie] Tragedia veacurilor (Marea luptă)

Mi-am petrecut vara anului 1858 la întâlniri în cort în statul Ohio – la Green Springs, Gilboa, Lovett’s Grove și Republic. Continuând călătoria spre est cu fratele și doamna White, ne-am dus la Rochester și la Buck’s Bridge, N. Y. Întâlnirea de trei zile a fost foarte profitabilă pentru grupul acela.

Există o poveste în legătură cu întâlnirea aceea, care ilustrează zelul unora dintre oamenii noștri. O soră a venit, vizibil tulburată, la sora White și i-a spus că-i place cum predică fratele Loughborough, dar că îi pare rău să-l vadă urmând moda zilei.

„În ce aspect?” a vrut doamna White să fie lămurită.

„Ei bine”, a spus femeia, „în felul cum se bărbierește. Își lasă mustață și barbișon”.

„Dacă asta este tot ce vă deranjează în privința lui, pot să vă ușurez de îndată povara sufletească”, a spus sora White. „Nu se bărbierește deloc. Lasă să-i crească toată barba pe care i-a dat-o Dumnezeu și presupun că, atunci când Domnul îi va da mai mult, o s-o lase și pe aceea să crească.”

Într-una dintre zilele călătoriei din est cu fratele și cu sora White, ea mi-a spus: „Am primit o viziune minunată, dar nu mi-e foarte clară, ca să o pot relata. Dar este pur și simplu minunată!”

După ce ne-am întors la Michigan, în luna octombrie, a avut loc o întâlnire generală, de trei zile, a membrilor noștri în biserica de pe strada Van Buren. Punctul culminant a fost atins duminică, în ultima zi a întâlnirii. Era de așteptat ca J. N. Andrews să vorbească la 10:30, iar J. H. Waggoner, la 14:00.

Într-o întâlnire la ora 9:00, sora White s-a ridicat să vorbească. Înfățișarea îi era luminată cu puterea lui Dumnezeu, iar ea a început să ne spună lucruri pe care nu le mai auziserăm de pe buzele ei înainte. Era viziunea marii lupte, a tragediei veacurilor, începută cu răscoala lui Satana în cer. Tema aceasta s-a desfășurat atunci și acolo înaintea ei și, pe măsură ce vorbea, puterea nemăsurată a lui Dumnezeu a umplut întreaga încăpere în care ne aflam. După aceea, unii și-au descris senzația simțită astfel: „Părea ca și cum cerul și pământul se uniseră.”

Aceia care au fost prezenți nu vor putea uita niciodată prezența evidentă a puterii lui Dumnezeu care i-a însoțit relatarea despre marea luptă care se va încheia cu triumful final al dreptății și cu înfrângerea lui Satana.

După ce a început să vorbească, sora White a continuat până la prânz. Nimeni nu a făcut nicio aluzie că era vreun program. Ne era tuturor evident că era întâlnirea Domnului și aproape ca sub vrajă am ascultat instrucțiunile pe care El le avea pregătite pentru noi. În timp ce ne prezenta cu solemnitate faptele, un diacon prezbiterian, un vecin al meu, s-a aflat în trecere pe lângă biserică, în drum spre propria întâlnire din oraș. Nu era cunoscut că ar fi participat la întâlnirile noastre, dar, atras fiind de sunetul vocii sorei White, a intrat și a luat loc. A stat și a ascultat întreaga dimineață, aproape fără să respire.

Când cineva i-a spus sorei White că este amiază, ea a răspuns că de-abia începuse să povestească ce vedea în fața ochilor.

„O să continui să ne povestești la ora unu?”, a întrebat-o fratele White, iar ea a răspuns pozitiv.

Fără întârziere, la ora unu eram cu toții prezenți să auzim ce rămăsese de povestit din viziune, printre noi găsindu-se și diaconul care ocupase un loc în fața adunării. Sora White a continuat să ne vorbească timp de patru ore. Membrii bisericii au remarcat că nu mai trăiseră niciodată o astfel de zi. Aceasta a fost prima dată când sora White a relatat viziunea primită despre marea luptă dintre Hristos și Satana.