[duminică, 12 iunie]

SECȚIUNEA II

Nebucadnețar a crezut că a făcut cetatea Babilon de nepătruns. Zidurile erau prea groase și prea înalte ca să poată fi luate cu asalt. În interiorul cetății putea fi cultivată suficientă hrană pentru a da de mâncare locuitorilor. Marele fluviu Eufrat, care curgea prin cetate, oferea o rezervă de apă din belșug.

Puțini se îndoiau că Babilonul, una dintre minunile lumii antice, n-ar fi putut face față asediului lui Cirus. Totuși, cetatea cea bine fortificată a căzut, aproape fără luptă, într-un moment când conducătorii ei prea încrezători erau beți. La începutul lunii octombrie în anul 539 î.Hr., împăratul Belșațar a dat un mare ospăț în onoarea zeilor Babilonului. Simțindu-se în siguranță în cetate și fiind un mare iubitor de plăceri, a invitat o mie de căpetenii la ospățul lui și „a băut vin înaintea lor” (Daniel 5:1).

Cu simțurile confuze din cauza alcoolului și dorind să cinstească zeii Babilonului, Belșațar „a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadnețar, din Templul de la Ierusalim” (versetul 2). Această poruncă i-a pecetluit condamnarea.

Împăratul și curtenii lui „au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră” (versetul 4). Slăvindu-și zeii, ei au arătat că vedeau ideea lor de închinare ca fiind superioară felului de închinare poruncit de Dumnezeul cerurilor. Habar n-aveau ei că această petrecere de beție avea să fie și ultima. În acel moment, Cirus intrase deja în cetate prin porțile nepăzite și mărșăluia rapid spre palat. „Dar, chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeenilor, a fost omorât. Și a pus mâna pe împărăție Darius Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani” (versetele 30, 31.) Toate acestea s-au întâmplat în măreața cetate a Babilonului. Împăratul și-a îmbătat căpeteniile. El avea relații imorale cu multe femei, iar acestea erau și ele bete. Orgia unei singure nopți a echivalat cu sfârșitul imperiului.

Domnul a ales această relatare pentru un mesaj important, care va fi transmis lumii întregi la sfârșitul timpului. „Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’” (Apocalipsa 14:8). Apocalipsa 17 ne dă detalii suplimentare. Cetatea Babilon este descrisă ca o femeie impură care călărește o fiară stacojie în timp ce ține în mână „un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei” (Apocalipsa 17:4). „Și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”(Apocalipsa 17:2).

Într-o lecție anterioară, am învățat că, în original, cuvântul Babilon înseamnă confuzie. Am învățat că acest simbol reprezintă bisericile creștine apostate, caracterizate printr-o serie confuză de credințe conflictuale, deoarece au înlocuit învățătura Bibliei cu învățăturile omenești.

Ce este vinul? Biblia leagă vinul de doctrinele false. Așa cum băuturile alcoolice îi fac pe oameni să se simtă mult prea încrezători în sine, precum și în siguranță, la fel doctrinele false îi fac pe oameni să se simtă în siguranță chiar dacă sunt păcătoși. Vorbind despre bisericile creștine apostate, care formează Babilonul, Ellen White explică: „Acest pahar cu băutură îmbătătoare pe care Babilonul îl prezintă lumii simbolizează doctrinele false pe care ea le-a acceptat” („Tragedia veacurilor”, p. 388).

Oamenii care beau din vinul îmbătător al Babilonului ar putea să creadă că Îi slujesc lui Dumnezeu și se închină Lui. Dar o astfel de închinare este în zadar, căci, asemenea fariseilor din timpul lui Isus, ei au renunțat la poruncile lui Dumnezeu pentru a păzi propriile tradiții. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.))