[marți, 24 mai] Grupul de la Messenger

Când fratele White a vizitat Wisconsin, în primăvara anului 1854, a făcut cunoștință cu frații Stephenson și Hall, pastori adventiști activi. Fratele White i-a încurajat să vină în est și să se familiarizeze mai mult cu lucrarea. Așa că aceștia au participat la o adunare generală a fraților noștri la Rochester. În timp ce erau acolo, erau nerăbdători să afle care este atitudinea abordată în Review și li s-a spus totul.

Prin intermediul revistei Review, fratele White i-a invitat pe frații din est să strângă mijloace pentru a cumpăra un cort, astfel încât Stephenson și Hall să poată ajunge mai eficient la oameni și să ridice mișcarea firavă din Wisconsin. Cortul a fost cumpărat și s-au întors cu el, mărturisind că este în deplină armonie cu cauza.

Numai că, pe la mijlocul verii, am aflat că, în cadrul întâlnirilor lor, aceștia încercau să influențeze imaginea oamenilor despre revista Review și a fratelui și a sorei White. Stephenson folosea informațiile pe care le obținuse de la fratele White pentru a dovedi că acesta din urmă încerca să se înalțe pe el însuși; cei care îl cunoșteau cel mai bine pe fratele White știau că lucrările sale de sacrificiu de sine aveau ca singur scop extinderea cauzei adevărului. Chiar dacă era proprietarul legal al revistei Review, nu a revendicat-o niciodată ca fiind a lui. De îndată ce s-a înființat o societate editorială legală, el le-a predat totul adventiștilor de ziua a șaptea fără să ceară nimic în schimb.

Pe vremea când erau adventiști de ziua întâi, Stephenson și Hall acceptaseră teoria „Mileniului”, care promova ideea că timpul de probă pentru păcătoși ar continua și după întoarcerea lui Hristos. Obiectivul lor era ca teoriile lor să apară în revista Review; în caz contrar, doreau să distrugă influența revistei. În curând au început să scrie pentru revista Messenger, pierzând astfel influența asupra fraților noștri.

Sora White a fost luată în viziune, primind instrucțiuni importante pentru noi cu referire la revista Messenger of Truth. Cinci dintre noi, frații White, Wagoner, Cornell, Frisbie și cu mine, am hotărât cum să atacăm afirmațiile calomnioase din Messenger. Decizia aceasta am luat-o doar între noi, fără să ne sfătuim cu sora White.

După ce a ieșit din viziune, i-a spus soțului ei: „Voi, fraților, greșiți în planurile voastre de a respinge revista Messenger. Când răspundeți la una dintre minciunile lor, ei vor mai scoate încă două care să li se potrivească. Aceasta nu este decât păcăleala vrăjmașului de a vă ține legați de oamenii aceștia, împiedicându-vă astfel să lucrați în privința lucrurilor importante care au apărut. Lăsați oamenii de la Messenger în pace și nu acordați atenție muncii lor, căci în mai puțin de șase săptămâni vor fi în război între ei. Ziarul va merge tot mai prost, iar când nu va mai apărea, veți vedea că rândurile noastre s-au dublat”.

„Bine”, am fost noi de acord, „ne vom abandona planul și nu vom mai spune nimic despre ei în Review”. Până în acel moment, foloseam revista Review ca să le respingem declarațiile false..

Când a apărut numărul nou fără nimic publicat despre ziarul Messenger, cei de acolo s-au bucurat: „Acum bătălia este câștigată. Nu îndrăznesc să spună nimic împotriva noastră”. Apoi, când au văzut că nici în numerele următoare din Review nu apar menționări privind lucrarea lor, s-au îngâmfat și mai mult.

La puțin timp după aceea, însă, doi dintre ei, aceia care reprezentaseră susținerea financiară cea mai importantă, s-au retras. Cei rămași s-au luptat să mai publice ziarul până în 1857, când a dispărut din lipsă de fonduri. La data dispariției acestuia, numărul adepților cauzei noastre se dublase față de anul 1855, când sora White prezisese fix acest lucru.