[marți, 17 mai] Miracole în New York

În primul sezon când am folosit cortul, am avut întâlniri în unsprezece locuri. Le-am numit „alergarea cu cortul”. S-ar fi putut spune, într-adevăr, că alergam dintr-un loc în altul. Însă, deși efortul depus a fost, comparativ, de scurtă durată, le-am transmis oamenilor informații concentrate despre adevăr, iar unii oameni l-au acceptat. Ne-am grăbit să trezim interesul în mai multe locuri în care să revenim mai târziu.

În iarna anilor 1854–1855 ne-am făcut lucrarea în statul New York. Când frații de acolo au aflat de succesul avut cu cortul în Michigan, au cumpărat un cort și o căruță pentru New York. De asemenea, au cumpărat și mi-au prezentat calul și trăsura folosite anterior în călătoriile fratelui și sorei White. În ultima zi din luna mai a anului 1855 a fost cumpărat un cort de 18 metri, care a fost ridicat în Mill Grove. Aici, împreună R. F. Cottrell, proprietarul cortului, ne-am început lucrările de peste vară.

Pe data de 4 iulie, în timp ce călătoream cu fratele Cottrell, având și cortul cu noi, de la Mannsville la West Winfeld, a trebuit să traversăm râul Salmon Creek. Cum podul fusese luat de un șuvoi de primăvară, trebuia să trecem prin vadul râului. Ploaia puternică din seara anterioară umflase apele mai mult decât ne-am dat seama. Era un râu rapid, cu fund stâncos, care nu părea foarte adânc. Locul nostru de trecere era între un picior de pod și un iaz de moară. Cum n-am văzut urme proaspete când ne-am apropiat de apă, am întrebat o familie care locuia în apropiere dacă mai trecuse cineva pe acolo. „O, da”, a răspuns o femeie.

Fratele Cottrell a trecut peste piciorul de pod; în timp ce mergeam prin râu, apa a ajuns la nivelul trăsurii, înghițind spinarea calului. (Îl mânam pe Old Charley, cunoscut printre toți adventiștii din est.) Ce părea să fie un pârâu superficial, acum am văzut că era un râu adânc și puternic. Curentul rapid i-a secerat picioarele calului, iar căruța cu tot cu cal a plutit spre iazul morii. Fratele Cottrell, aflat la piciorul de pod, și eu în trăsură ne-am înălțat inimile către Dumnezeu cerând ajutorul Lui. Nu puteam să înot, iar dacă nu intervenea providența existau puține speranțe pentru cal sau pentru mine.

În timp ce eram purtați cu rapiditate către iazul morii, roțile trăsurii s-au izbit de o piatră mare; trăsura a rămas astfel stabilă până ce calul s-a pus din nou pe picioare. Animalul a întors capul și mi-a aruncat o privire demnă de milă. „Charley, trebuie să mă scoți de aici!”, i-am strigat. În timp ce am tras de frâu ca să-l întorc spre amonte, s-a smucit de două-trei ori, trăgându-mă cu toată puterea în sens opus. În curând, a găsit un punct de sprijin bun și a tras încărcătura în siguranță la mal, însoțit de aplauzele mulțimii adunate să ne vadă. Nu am mai mers mult înainte să ne retragem într-o dumbravă, unde I-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a eliberat din mormântul de apă.

A doua întâlnire a avut loc la Oswego, cu mine fiind și fratele și sora White. Nefiind destui ca să ridicăm cortul, m-am suprasolicitat și m-am îmbolnăvit. Se părea că familia White aveau să țină toate predicile. Au fost înălțate rugăciuni pentru mine și m-am vindecat imediat.

Când am acceptat solia, în 1852, nu aveam lumina unui stil de viață sănătos așa cum s-a dezvoltat atât de limpede ulterior. Mărturiile vorbesc hotărât împotriva utilizării ceaiului, a cafelei și a tutunului. Atunci când boala lovea printre noi, nu știam încă cum s-o tratăm cu remedii naturale. Ni se cerea să prezentăm cazurile în rugăciune înaintea Domnului, urmând indicația din capitolul 5 din Iacov. Astfel, timp de mai multe luni, în biserica din Rochester fiecare caz adus înaintea Domnului a fost vindecat. Acest fapt i-a făcut pe unii să concluzioneze că fiecare caz prezentat astfel Domnului va fi vindecat, numai că nu aveam niciun sprijin, în acest sens, nici din Biblie, nici de la sora White.

Cam în această perioadă, Nathaniel White (fratele lui James) a fost lovit de tuberculoză și frații au înălțat rugăciuni pentru el. Deși fusese foarte binecuvântat, s-a stins. Când vestea că „Nathaniel White a murit” a ajuns la ai noștri, sora Seely, care luase parte la mai multe întâlniri de rugăciune, a exclamat: „Nu este mort; nu poate fi, căci ne-am rugat pentru el!”

Însă celor din Rochester, sora White le-a spus: „Domnul a auzit și a răspuns la rugăciunea noastră în cazul lui Nathaniel, care a fost lăsat să coboare liniștit în mormânt, astfel încât să nu fie o povară pentru nimeni. Dumnezeu știe cel mai bine viitorul și pericolele care-l așteptau pe acest tânăr ambițios. Când a fost gata, l-a lăsat să adoarmă”.