[marți, 10 mai] Primele noastre întâlniri de cort

La două săptămâni de când am vorbit despre proiectul cu cortul, l-am ridicat pe al nostru în Battle Creek, în colțul sud-estic al străzilor Tompkins și Van Buren. A fost privilegiul meu să prezint prima predică. Vocile noastre au sunat bine din acel loc înalt. Mi s-a spus că pot fi auzit predicând de la o milă distanță. La acea întâlnire, a vorbit și fratele Cornell.

Domnul Noble, șeful poștei din Battle Creek, a devenit foarte interesat de ceea ce se întâmpla, el locuind aproape de cort. Le-a spus tuturor celor pe care i-a văzut să meargă la cort pentru că vor auzi ceva care merită. Astfel, în acele trei zile ale primelor noastre întâlniri de cort, au participat mulțimi de oameni.

Revenind din Wisconsin pe la jumătatea lunii iunie, soții White s-au întâlnit cu noi la Grand Rapids, pentru o adunare generală de trei zile a poporului nostru din acea parte a statului. Cu această ocazie, mulțimea de cetățeni care a participat la întâlnirea noastră a putut afla despre convingerile noastre. După ce am strâns cortul, în casa unuia dintre frații noștri a fost ținută o întâlnire pentru rugăciune și de sfătuire. În timpul acesteia, am fost hirotonit pentru slujirea Evangheliei prin rugăciune și prin punerea mâinilor de către frații White și Cornell, primul serviciu de acest fel care a avut loc printre adventiști.

În data de 4 iulie am ținut întâlniri la Tyrone, lângă casa tatălui fratelui Cornell. Apoi, următoarea noastră întâlnire a avut loc într-o dumbravă, la aproximativ trei mile de Rochester, Michigan. Deoarece evenimentul a fost în mijlocul perioadei de strâns fânul și de recoltat, am ridicat cortul vineri după-amiază și am avut două întâlniri de Sabat și trei în ziua de duminică. Apoi ne-am strâns cortul și am lucrat patru zile și jumătate pentru salariile cu care să plătim cheltuielile cu cortul și îngrijirea familiilor noastre.

Înainte de acest timp, nu se făcuse niciun efort pentru vânzarea revistelor și broșurilor noastre către public, acestea fiindu-le oferite gratis celor interesați, cheltuielile fiind suportate din donații de la oamenii noștri. Când fratele White a sugerat că oamenii ar putea fi dispuși să plătească un mic preț pentru ele și, astfel, să ne permitem să publicăm mai multe, eu am promis că voi încerca să fac așa. Așadar, duminică, în timp ce țineam întâlnirea, am oferit cărți spre vânzare, afișându-le pe platforma din față, unde stătea vorbitorul.

La ora 9 dimineața, în a treia duminică a întâlnirilor în cort, dumbrava era plină de oameni. Cortul nostru se umpluse, iar mulți oameni, care mai puteau umple încă un cort de aceeași dimensiune, se așezaseră pe pământ. Proprietarul cortului nostru a numărat 246 de căruțe venite la fața locului și, cu toți cei care erau pe jos sau călare, a estimat prezența a aproximativ 2 000 de oameni. L-am invitat pe fratele Russell, un pastor metodist, să-și expună opiniile cu privire la chestiunea Sabatului de la ora 10:30. De la ora 9:00 prezentasem eu o predică despre perpetuitatea Legii, pe care fratele Russell a auzit-o. El își scrisese dinainte predica, dar când a citit-o, întorcea uneori două sau trei foi deodată. Unii din public au spus
ulterior că predica mea i-a răvășit manuscrisul. Predica lui a fost, de fapt, o confirmare a celor spuse mai înainte – că temelia pentru păstrarea duminicii vine din tradiție, neexistând în Scriptură nicio poruncă în acest sens.

La încheierea predicii fratelui, am anunțat o analiză a predicii sale la ora unu și i-am solicitat în mod special să rămână. El a refuzat, chiar și în urma celor mai serioase rugăminți ale membrilor lui. Congregația noastră a rămas toată, oamenii venind pregătiți să petreacă întreaga zi acolo. După ultima întâlnire, oamenii au cumpărat cele câteva cărți pe care le aveam de vânzare – în valoare de 50 de dolari. Pentru 0,35 dolari, ei au putut cumpăra un set complet din tot ceea ce le puteam oferi. Unii, de asemenea, au pus bani de cheltuială pe platformă, lângă amvon, în valoare de 18 dolari.

Printre cei din publicul nostru din această ultimă zi de întâlniri a fost și R. J. Lawerence, un pastor baptist sincer. În timp ce călărea spre casă pe calul său, vecinii lui care asistaseră la întâlnire l-au întrebat ce gândea despre predica zilei aceleia. Ducându-și mâna la cap, el a răspuns: „O, capul meu este atât de plin, încât am nevoie de trei zile să mă gândesc.” În urma analizei făcute, a devenit pastor adventist de ziua a șaptea și și-a petrecut restul vieții slujind cauzei.