[duminică, 8 mai]

SECȚIUNEA II

Indecizia lui Pilat este un semnal de avertizare pentru toți cei care ezită să facă lucrul corect atunci când nu este cel mai popular lucru de făcut, ori când este chiar periculos. Aceasta ilustrează adevărul din 1 Petru 3:17: „Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!”.

„Dacă ar fi rămas de la început hotărât, refuzând să condamne un Om pe care L-a găsit nevinovat, Pilat ar fi rupt atunci lanțul fatal care avea să-l lege în remușcare și vinovăție cât timp avea să mai trăiască” („Viața lui Iisus”, p. 732). Prin semnarea ordinului de condamnare la moarte a lui Hristos, Pilat și-a pus singur cătușele; el și-a semna propria condamnare la moarte. El nu avea să mai fie niciodată un om liber.

De ce a luat Pilat decizia greșită într-un moment de criză? „Pas cu pas, Pilat a pășit pe drumul violării conștiinței sale. El s-a sustras judecății după dreptate și adevăr și acum s-a trezit aproape fără putere în mâinile preoților și ale conducătorilor. Șovăiala și nehotărârea s-au dovedit a fi ruina lui” (Idem., pp. 731, 732). Ceea ce facem într-un moment de criză este aproape întotdeauna predeterminat de nenumăratele decizii aparent mici și nesemnificative luate mai înainte în viață.

Fiecare persoană care a trăit vreodată s-a confruntat cu dilema lui Pilat. „Câți nu își sacrifică principiile în același fel, pentru a nu pierde ceva sau pentru a nu suferi! Conștiința și datoria arată o cale, iar interesele personale, o altă cale. Curentul merge cu putere în direcția cea rea și acela care acceptă compromisuri cu răul este spulberat în întunericul dens al vinovăției” (Idem., p. 738).

În mijlocul presiunii de a ne conforma practicilor unui stil de viață nesănătos, lipsei de modestie în îmbrăcăminte sau acțiunilor imorale, Cuvântul lui Dumnezeu ne poate menține credincioși. Nu trebuie să ne ascundem, cum a făcut Pilat, în fața pretențiilor unei lumi care disprețuiește adevărul. Pentru cei care își dau acordul, porunca lui Dumnezeu este o făgăduință: „Să nu te iei după mulțime ca să faci rău” (Exodul 23:2).

Cât de diferită de ezitarea lui Pilat a fost acțiunea decisivă a lui Galion, guvernatorul roman al Ahaiei, când „iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată” și au început să-l acuze (Faptele apostolilor 18:12). „Ei se așteptau, ca și în alte ocazii asemănătoare din trecut, să aibă autoritățile de partea lor; cu voci puternice și mânioase, și-au prezentat plângerile împotriva apostolului spunând: ‘Omul acesta ațâță pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii’.” („Schițe din viața lui Pavel”, p. 107)

Galion era un guvernator roman la fel ca Pilat. Tot la fel ca Pilat, s-a confruntat cu o gloată pusă pe ucis, instigată de evrei. Doar că finalurile au fost diferite.

Pana inspirată îl descrie pe Galion ca pe „un om integru” (Faptele apostolilor, p. 253). Când a văzut că Pavel era nevinovat, nu a ezitat. Fără nicio clipă de întârziere, fără ca măcar să aștepte ca Pavel să se apere și să inflameze și mai mult gloata, „Galion a zis iudeilor: ‘Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăție, v-aș asculta după cuviință, iudeilor! Dar, dacă este vorba de neînțelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume și asupra Legii voastre, treaba voastră; eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri’. Și i-a alungat de la scaunul de judecată.” (Faptele apostolilor 18:14-16).

Acțiunea fermă a lui Galion a înăbușit tumultul. Gloata schimbătoare s-a întors împotriva instigatorilor revoltei. Lucrarea lui Pavel nu a fost întreruptă, iar Pavel a rămas la Ahaia „destul de multă vreme” (Faptele apostolilor 18:18). Galion nu și-a petrecut restul vieții chinuit de remușcări.

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)