[marți, 3 mai] Nu este loc destul

Din Indiana, fratele Cornell și cu mine am continuat să mergem spre Plymouth, Michigan. Spre sfârșitul călătoriei, când am coborât din trăsură, mi-am lovit rău, de cauciucul roții, degetul mare de la mâna stângă, ceea ce a dus la o infecție severă.

În curând, acel deget a ajuns mare cât trei, iar brațul mi s-a umflat până la umăr. Sufeream atât de mult, încât nu am putut să dorm câteva nopți. Pe când încă eram la Plymouth, am primit o scrisoare de la soția mea, în care îmi scria că, împreună cu Drusilla Orton, fusese în vizită la familia Woodhulls, cu care făcuse cunoștință anterior în Rochester, și toți erau nerăbdători să mă opresc și eu la casa lor din Olcott, N.Y. Ne-am întâlnit la Lockport și m-am întors cu ei. Își doreau să organizăm imediat o întâlnire la Olcott. „N-am dormit de două nopți din cauza acestei infecții teribile”, le-am explicat.

„Anunță întâlnirea”, spuse sora Woodhull; „ne vom ruga și Domnul te va vindeca”. Am făcut întocmai și toată durerea a încetat, umflăturile s-au retras, iar abcesul s-a calmat înainte de ora întâlnirii din seara următoare.

Soția mea și doamna Orton prezentaseră adevărul cu credincioșie în fața familiei Woodhulls, dar aceștia nu luaseră încă decizia de a se preda Domnului. Într-o dimineață, doamna Woodhull le-a întrebat: „Dacă totul este adevărat, din ceea ce mi-ați spus, și este cu adevărat ultima solie, de ce nu este cineva care are viziuni așa cum menționează profeția lui Ioel?” Tot ce aveam dintre scrierile sorei White în momentul acela era Experiențe și viziuni. Ele i-au întins un exemplar spunând: „Soră Woodhull, noi vom face treaba în locul tău, în timp ce citești cartea asta.”

A stat într-o altă cameră și a citit, în timp ce ele au lucrat. Citea, ofta și își ștergea lacrimile de pe obraji. Nu a spus niciun cuvânt până nu a terminat cartea. „Cartea asta m-a convins!”, a exclamat ea. „Sunt mulțumită acum. Voi păzi Sabatul”. Această familie a rămas credincioasă pentru tot restul vieții lor și amândoi au trăit până la vârsta de peste șaptezeci de ani.

Din moment ce credincioșii din Michigan și-au dorit să locuiesc și să lucrez în statul lor, am plecat din New York pe 1 noiembrie, făcând o oprire la Milan, Ohio. Numai că în regiunile Huron și Seneca se trezise un interes atât de mare, încât nu am mai putut să părăsim Ohio până în luna mai a anului 1854.

Pe 18 și pe 19 mai, am ținut întâlniri într-o școală din Locke, Michigan. Au venit atât de mulți oameni, încât cele două școli nu ajungeau să-i găzduiască. Fiind o situație de urgență, am scos o fereastră și am improvizat un amvon în spațiul gol, astfel încât să le putem vorbi atât tuturor oamenilor adunați înăuntru, cât și celor din exterior, care stăteau în trăsuri și pe iarbă. Văzând ce mulțime de oameni se strânsese, a doua zi am discutat despre organizarea unei întâlniri în cort. În timp ce călătoream la Sylvan, fratele White a sugerat că într-un an ne-am putea aventura să folosim un cort. „De ce să nu o facem de îndată?”, a stăruit fratele Cornell. Cu cât vorbeam mai mult despre asta, cu atât eram mai convinși să o facem.

Când am ajuns acasă, pe data de 22, fratele White i-a explicat ce ne gândeam să facem. Acesta a întrebat cât ar costa cortul. Când i s-a spus că pentru 200 de dolari ar fi trimis la Jackson, i-a întins fratelui White 35 de dolari spunând: „Pot să contribui cu banii aceștia”.

Până după-amiaza târziu am ajuns la Jackson și ne-am întâlnit cu frații Smith, Palmer și J. P. Kellogg. Toți au reacționat la fel ca fratele Glover, cu excepția fratelui Kellogg, care a promis că ne va împrumuta cu tot ce lipsea pentru a-l cumpăra. Pe când soarele asfințea, m-am retras împreună cu frații White și Cornell într-o pădurice și am prezentat problema înaintea Domnului prin rugăciune stăruitoare. În ziua de 23 mai, la prânz, fratele Cornell a plecat la Rochester să cumpere de la E. C. Williams primul cort de întâlniri folosit de adventiștii de ziua a șaptea.

Fratele Cornell s-a dus direct la etajul cu pânzeturi al lui E. C. Williams. Mulțumit să știe că aveam să folosim corturi în lucrarea, acest zelos adventist de ziua întâi a spus: „Am un cort circular, de 18 de metri în diametru, care a fost folosit doar 10 zile la un târg. Este la fel de bun ca unul nou. Am luat un preț bun pentru utilizarea lui, așa că vi-l voi vinde doar pentru costul materialului, adică 160 de dolari. În plus, vă voi oferi un material de steag drăguț, cu motto-ul ‘Ce este Adevărul?’ pe el”. Negocierea a fost încheiată, iar în câteva ore cortul era în drum spre Jackson.