[sâmbătă, 30 aprilie] Poveștile de dragoste din Biblie

SECȚIUNEA I

Chiar dacă autorii și regizorii unor filme de succes nu și-au dat seama de asta cu ani în urmă, ei au folosit formule exacte care acum sunt bine cunoscute. Îndată ce înțelegi formulele care stimulează anumite emoții și centrii plăcerii din creier, recunoști faptul că filmele și romanele sunt toate foarte predictibile și fără o profunzime reală față de divertisment. Folosind aceste rețete, poți prezice chiar ce filme vor avea succes.

Poveștile din Biblie, totuși, nu se încadrează în asemenea formule simpliste. Asemenea artei photoshop-ului cu un infinit de straturi, istoriile din Biblie au un strat peste altul care diferă pentru fiecare privitor și care sunt întotdeauna proaspete și noi.

În Noul Testament este inclusă povestea de dragoste dintre Iosif și Maria. Cu toate că această poveste de dragoste nu urmează formula unui roman sau a unui film, Noul Testament este, de departe, o carte foarte bine vândută!

Și în Vechiul Testament există povești de dragoste. Toate sunt demne de atenția noastră. Poveștile de dragoste din Biblie sunt cu mult diferite de portretizarea superficială a iubirii pe care o face Hollywood-ul și au o valoare durabilă care se adresează fiecărei situații, fiecărei generații, pe orice limbă.

Perioada de curtenie a lui Adam sugerează că există ceva inerent valoros în a aștepta găsirea unei soții. Dumnezeu ar fi putut să o facă pe Eva în același timp când l-a făcut pe Adam – așa cum a făcut în cazul animalelor. Adam, însă, a trebuit să aștepte înainte ca Dumnezeu să-i ofere o soție. Înainte ca Adam să se căsătorească, Dumnezeu i-a dat un cămin, într-o grădină, și o slujbă, pentru a avea ce să-i ofere soției.

Cum Adam urma să fie capul familiei, lui i-au fost date și regulile din Eden. După pregătirea aceasta, a fost gata să fie soț.

Eva a fost, cu adevărat, făcută pentru Adam. Adam a trebuit să renunțe la ceva foarte apropiat de inima lui pentru a avea o soție. (Vezi Geneza 2:21.) Ei au avut o perioadă de curtenie ca o tornadă. Dumnezeu i-a prezentat-o pe Eva lui Adam și a oficiat ceremonia nunții, iar Adam a trebuit să răspundă la câteva întrebări foarte importante: „Este acum momentul potrivit?”; „Este ea aleasa mea?”; „Dumnezeu va aproba unirea aceasta?” (Vezi Geneza 2:22; Matei 19:4,5.)

„Și omul a zis: ‘Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om’ ” (Geneza 2:23).

Cu toate că lumea este mult diferită azi decât cum era Edenul perfect, principiile curtenie au rămas aceleași. Dumnezeu este Acela care vede și care Se îngrijește de nevoile noastre. „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui” (Eclesiastul 3:1). Există un timp pentru pregătire. Există și un timp potrivit pentru a simți nevoia. Dumnezeu face în așa fel încât îi unește pe oamenii potriviți.

Chiar dacă Dumnezeu lucrează pentru a uni în căsătorii fericite bărbați și femei care se potrivesc bine, Satana încearcă să unească oameni care nu se potrivesc deloc bine. „El face tot ce îi stă în putință pentru a-i influența pe aceia care sunt întru totul nepotriviți, în așa fel încât să-i facă să-și unească interesele. El jubilează în această lucrare, deoarece prin ea poate produce mai multă nenorocire și disperare în familia omenească decât prin exercitarea aptitudinilor lui în oricare altă direcție” („Scrisori către tinerii îndrăgostiți”, p. 29).

Din nefericire, unii tineri se grăbesc cu nerăbdare să se căsătorească înainte să fie pregătiți emoțional, profesional sau financiar. În Spiritul Profetic, găsim chiar statistici revelatoare: „Nu există nici măcar o căsătorie din o sută care să fie fericită, să poarte aprobarea lui Dumnezeu și să-i așeze pe cei doi într-o stare mai bună pentru a-I aduce slavă. Consecințele rele ale căsătoriilor nefericite sunt numeroase. Multe căsătorii sunt încheiate din impuls. Rareori se ia în considerare o analiză corectă a situației, iar consultarea celor cu experiență este considerată de modă veche” („Mărturii pentru biserică”, vol. 4, p. 504).

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)