[marți, 26 aprilie] Călătorii în Wisconsin

Eram deosebit de nerăbdători să-l întâlnim pe J. H. Waggoner, fostul editor al unui ziar regional care acceptase adevărul și începuse să predice, după ce fusese activ printre baptiști. Locuia la Packwaukee, la o zi de mers mai spre nord.

Când am ajuns acolo, am aflat că ținea o serie de întâlniri într-un loc aflat la depărtare de o zi de mers spre vest. T. M. Steward din Packwaukee, care începuse să păzească Sabatul, ne-a condus cu calul și cu trăsura lui spre locul unde lucra Waggoner. Când am ajuns, l-am găsit suferind de blefarită, și așa am ținut întâlnirile în locul lui. Apoi ne-am dus mai spre nord, la Metomen ca să-i întâlnim pe J. M. Stephenson și pe D. P. Hall, doi pastori adventiști activi, care tocmai luaseră poziție pentru Sabat. Am ținut întâlniri o săptămână, pentru ca aceștia să fie mai bine instruiți în adevăr.

Din acest punct, ne-am început călătoria spre sud, cu Waggoner, Stephenson și Hall însoțindu-ne până la Koshkonong. Cam la jumătatea drumului locuiau un frate devotat și soția lui, care erau nerăbdători ca orașul lor să aibă ocazia să audă „Statele Unite în profeție”. Bărbații care ne însoțeau nu crezuseră că vom avea o adunare acolo, astfel că au votat să vorbesc eu. Spre surprinderea noastră, clădirea școlii a fost plină. A doua zi, în timp ce călătoream, acești frați s-au plâns că acaparasem tot timpul și nu le dădusem șansa de a vorbi și ei.

După întâlnirea din dumbrava de la Koshkonong, Stephenson și Hall s-au întors acasă, iar fratele Cornell și cu mine ne așteptam să ajungem în acea noapte la casa lui Stephen Bragg, aflată la vreo 12 mile de mers pe un drum necunoscut. Un frate care trăia la doar o milă de drum ne-a cerut din partea fiului lui de zece ani să ne oprim pe la ei și să ne rugăm pentru acesta, deoarece suferea de o febră severă. „Băiatul meu zice că, dacă vreți să vă rugați pentru el, se va însănătoși”, ne-a spus bărbatul. I-am spus că nu vedeam cum am putea ieși de pe drum pentru așa o distanță și totuși să ajungem la fratele Bragg înainte de a se întuneca. După ce am început să mergem pe ceea ce credeam că este drumul cel bun, am descoperit că acesta era blocat de o poartă, după aceasta aflându-se chiar casa fratelui care ne rugase să venim pentru fiul lui. Acesta a ieșit repede afară și a exclamat: „Suntem atât de bucuroși că ați decis să veniți!” Adevărul a fost că eram atât de ocupați să vorbim între noi, încât calul luase singur drumul greșit. Ne-am rugat pentru băiat și, după credința lui, a fost vindecat instantaneu de febră, iar noi am reușit să ne finalizăm călătoria înainte de lăsarea întunericului.

Fratele Chapman de la Alden a amenajat un loc într-o dumbravă de lângă casa lui, pentru o întâlnire de două zile, căreia i-a făcut o publicitate temeinică. Pastorul baptist de ziua a șaptea din Big Foot Prairie și-a anulat întâlnirile și și-a adus întreaga biserică la întâlniri.

La acea vreme, țara era o preerie deschisă și nu erau drumuri mărginite cu garduri, așa că a trebuit să ne păstrăm cursul spre Shabbona Grove, la peste 90 de kilometri mai la sud, ghidându-ne după un obiect îndepărtat pe care ni-l luaserăm ca punct de reper. După ce am petrecut două zile aici cu un cuplu devotat, am călătorit către Sullivan Heath’s la Barron Grove, unde am ținut întâlniri într-un șopron, între două maldăre de porumb. Ne-am întins hărțile pe maldăre și am instruit familia Heath de parcă am fi avut un public numeros.

Apoi, ne-am dus la fratele Locks din Salem, Indiana, unde pregătiseră un loc într-o dumbravă pentru întâlniri, la care prezența a fost satisfăcătoare. Chiar înainte de apusul soarelui duminică, am botezat opt oameni. După ce adunarea s-a destrămat și eu eram gata să-mi schimb hainele, fratele Bodly mi-a prezentat următoarea cerere: „Nu pot să te las, frate, să pleci fără să iau și eu atitudine. Vrei să te întorci la pârâu să mă botezi?” Am consimțit și am botezat acest suflet sincer în umbra serii. Domnul ne-a binecuvântat foarte mult în timp ce stăteam în pârâu.