[duminică, 17 aprilie]

SECȚIUNEA II

Cuvântul dragoste/iubire este adesea folosit greșit. Putem cu adevărat să „iubim” o rochie nouă sau o mâncare specială? Romanele și filmele de dragoste confundă iubirea cu pasiunea orbitoare. Dar pasiunea este temporară, se bazează pe sentimente, pe încăpățânare și pe egoism. Cât de diferită este aceasta de adevărata dragoste despre care ne învață Biblia!

Oamenii cu dragoste adevărată vor fi buni până și față de cei care îi fac să sufere. Dragostea adevărată este îndelung răbdătoare. (Vezi 1 Corinteni 13:4, 7.) „Este un principiu înalt și sfânt, cu totul deosebit în caracter de acea iubire care se naște din impuls, dar care moare de îndată ce este greu încercată” („Patriarhi și profeți”, p. 165).

Isus a dat dovadă continuu de această dragoste autentică, gata de sacrificiu. El S-a atins de bolnavi, i-a alinat pe cei triști, le-a spus vorbe blânde celor descurajați și le-a dat celor înfometați din mâncarea Lui, chiar și când aceasta înseamnă că El o să rămână înfometat.

Pentru a exista, dragostea are nevoie de un singur lucru. „Dragostea nu poate dăinui mult fără a fi exprimată liber” (Divina vindecare, p. 212). Unii, deoarece consideră că exprimarea iubirii este o dovadă de slăbiciune, nu le spun soțiilor/soților sau familiei că îi iubesc. În loc să-și atragă membrii familiei, „aceștia păstrează o rezervă care îi respinge pe ceilalți” (Idem. p. 212). Aceasta nu este dragostea lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne spune deschis că ne iubește. „Vă iubesc”, zice Domnul (Maleahi 1:2). Dragostea Sa nu este o vorbă spusă în vânt, căci El întărește cuvintele cu fapte. „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Iar Isus a spus: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13).

Despre această demonstrație uimitoare a iubirii lui Dumnezeu, Ioan a scris: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Ne iubește Dumnezeu pentru că suntem atât de atrăgători, ori poate beneficiază cumva Dumnezeu de pe urma noastră? Nu. Dumnezeu ne-a dăruit dragostea Sa deoarece aveam nevoie de ea.

Oamenii din jurul nostru au mari nevoi, iar noi vrem să le fim niște prieteni asemănători lui Hristos. Este posibil ca o persoană din casa ta, de la școală sau de la biserică să fie înfometată după dragostea adevărată. Vei întâlni străini cu aceeași nevoie. Când inima ta este plină cu dragostea lui Dumnezeu, îi poți ajuta pe acești oameni. Fii prietenul de care au nevoie! „Căutați ca în fiecare ocazie să contribuiți la fericirea celor din jurul vostru, împărtășind cu ei afecțiunea voastră. Cuvintele de bunătate, privirile de simpatie, exprimarea aprecierilor vor fi pentru mulți care au lupte de dus și sunt singuri ca o cană de apă rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de voioșie, un act de bunătate pot avea darul de a ușura greutățile care atârnă greu pe umerii slăbiți” („The Youth’s Instructor”, 9 aprilie 1903).

Aceste sugestii sunt ușor de implementat și nu costă nimic; nu este greu să găsești oameni care au nevoie de aceste lucruri; iar acestea pot face mult bine.

Este în școală la tine vreun elev care are nevoie de acte de bunătate și de cuvinte voioase? Ai vreun profesor descurajat?

Poți face ceva acasă la tine ca să îți arăți aprecierea pentru frați, surori sau părinți? Cu aceasta putem începe chiar de azi!

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)