[duminică, 27 martie]

SECȚIUNEA II

Respectul față de părinți nu vine de la sine. Natura noastră păcătoasă dorește să se facă numai cum vrea ea. Nimănui nu-i place să fie condus, reținut sau sfătuit de părinți ori de alte persoane cu autoritate. Cu toate acestea, este un lucru necesar, chiar în anii adolescenței. Atât timp cât depindem de părinți pentru mâncare, îmbrăcăminte, educație sau locuință, trebuie să îi ascultăm și să ne supunem lor, cu excepția cazului în care ascultarea de ei este neascultare față de Dumnezeu.

Dumnezeu a gândit viața omului ca un cerc. Când suntem foarte mici, suntem total dependenți de grija părinților noștri; dar apoi devenim independenți. Și, cu timpul, părinții noștri îmbătrânesc și devin dependenți de noi, oferindu-ne ocazia de a avea grijă de ei așa cum au avut ei de noi.

În lumea noastră, nu toată lumea are părinți. Poate că părinții tăi au murit sau nu sunt prezenți în viața ta dintr-un motiv oarecare. Poate că ai crescut cu bunicii sau cu un alt tutore, din cauza unei boli, a divorțului sau chiar a abandonului.

Dacă ești într-una dintre situațiile de mai sus, deloc plăcute, să știi că Dumnezeu simte tot necazul și toată durerea ta. Și are o grijă specială față de tine. Este dispus să fie tatăl pe care nu-l ai. El este „Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor” (Psalmii 68:5).

Dacă nu ai mamă, sau frate, sau soră, dacă trăiești în sărăcie, El îți poate da „în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii, holde” (Marcu 10:30). Atunci când Îl cinstim pe Tatăl ceresc, El va umple golurile din viața noastră, fiecare inimă și cămin distruse. El îi va cinsti, la rândul Său, pe cei care Îl cinstesc (vezi 1 Samuel 2:30).

Chiar dacă nu avem părinți, Dumnezeu aduce în viața noastră o persoană cu autoritate; și este important pentru noi să învățăm să respectăm autoritatea. Dacă ne urmăm înclinațiile naturale de a fi sfidători și nervoși din cauza pierderii suferite, nu vom face decât să ne sporim rana și pierderea. Dumnezeu are o cale mult mai bună de a ne vindeca rana și de a ne aduce respectul celorlalți. Putem să facem voia lui Dumnezeu cinstindu-i pe cei pe care El i-a pus în poziții de autoritate față de noi, fie că este vorba de rudele sau de profesorii noștri.

Hadasa era o fată orfană. „El creștea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său, căci ea n-avea nici tată, nici mamă… După moartea tatălui și a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet” (Estera 2:7).

Estera a învățat să îl cinstească pe Mardoheu. Supunerea ei față de sfaturile lui a continuat chiar și când ea plecase de acasă și era pe cont propriu. „Estera nu și-a făcut cunoscute nici poporul, nici nașterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri” (Estera 2:10).

Atitudinea noastră față de părinți iese la iveală în atitudinea noastră generală față de autoritate. Firea blândă a Esterei a făcut-o să devină favorita omului care avea în grijă toate fetele care doreau să fie regine. Ea primea nu doar o sumă de bani în mod regulat, ci și tratamente de înfrumusețare speciale, cât și șapte servitoare (vezi Estera 2:9).