[duminică, 20 martie]

SECȚIUNEA II

Când Nicodim a venit la Isus, Mântuitorul era extenuat. Avea nevoie de odihnă, la fel ca noi. Lucra din greu zi după zi și avea nevoie de orele nopții ca să doarmă. Totuși, Isus nu l-a respins pe fariseul cercetător. Lui Isus Îi pasă mai mult de noi decât ne pasă nouă de El.

„Când a venit noaptea, Isus, palid din cauza oboselii acumulate în urma lucrării prelungite, căuta să se retragă și să se odihnească pe Muntele Măslinilor. Aici l-a găsit Nicodim, dorind o întrevedere. Acest bărbat era bogat și onorat de evrei. Era renumit în tot Ierusalimul pentru averea sa, pentru învățătura și bunăvoința sa și mai ales pentru darurile aduse de el la Templu, pentru îndeplinirea slujbelor sacre. Era, de asemenea, unul dintre membrii proeminenți ai consiliului național. Cu toate acestea, când a intrat în prezența lui Isus, a fost cuprins de o agitație și timiditate ciudate, pe care a încercat să le ascundă sub un aer de calm și demnitate” (The Spirit of Prophecy, vol. 2, p. 126).

Isus ne poate citi timiditatea. Nu are niciun sens să acoperim acest lucru cu o manifestare exterioară de demnitate și încredere. De fapt, timiditatea noastră, sau smerenia inimii, este prețioasă pentru Isus. Persoana umilă care este îngrijorată și întristată în privința propriei păcătoșenii este chiar acel tip de persoană pe care Isus iubește să-l aline. „Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite»” (Isaia 57:15).

Isus ar fi putut să petreacă un timp ca să se familiarizeze cu Nicodim, vorbind despre ce se mai întâmpla cu poporul și mai ales printre membrii Sinedriului. Isus și Nicodim ar fi putut să stea de vorbă, să schimbe idei și să devină prieteni buni. Doar că Isus nu a irosit nicio clipă. Primul lucru pe care Isus l-a spus l-a neliniștit pe liderul evreu. Hristos voia ca Nicodim să-și înțeleagă nevoia. „Drept răspuns, Isus i-a zis: «Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu»” (Ioan 3:3).

Această declarație l-a surprins foarte mult pe Nicodim. Cum putea să fie posibil ca el să nu vadă Împărăția lui Dumnezeu? La urma urmei, nu era el un fiu al lui Avraam, un israelit și, pe deasupra, un conducător?

Vă este familiar modul acesta de gândire? V-ați gândit vreodată că în mod cert veți merge în cer pentru că sunteți membru al bisericii sau pentru că părinții voștri sunt creștini? Chiar dacă este o idee atrăgătoare, în mod cert nu este adevărată. Este important să ne reamintim aceasta: și pentru Nicodim a fost un concept greu de înțeles.

Nicodim ar fi trebuit să înțeleagă că Isus nu vorbea de o naștere din nou literală. Și totuși, prin întrebarea pe care a pus-o în continuare, a arătat că nu înțelegea cu adevărat despre ce vorbea Isus. „Nicodim I-a zis: «Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?»” (Ioan 3:4).

Isus ar fi putut să-l mustre pe Nicodim pentru că a pus o astfel de întrebare. În loc de aceasta, însă, Mântuitorul nostru a fost blând. El i-a împărtășit singurului membru din auditoriu câteva dintre cele mai simple și directe declarații din toată Biblia privind Evanghelia.