[sâmbătă, 19 martie] O conversație în timpul nopții

SECȚIUNEA I

Celor mai mulți oameni le-ar plăcea să fie bogați. Numai că averile poartă cu sine un pericol dublu. În primul rând, ele pot îndepărta simțul nevoii, astfel încât să ajungem să ne încredem mai mult în acestea decât în Hristos. (Vezi Proverbele 30:8,9; 1 Timotei 6:17.) În al doilea rând, chiar dacă averile noastre sunt doar temporare, am putea să le iubim atât de mult, astfel încât nu am mai preda de bunăvoie totul lui Isus.

Din acest motiv, Isus și-a avertizat ucenicii: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor” (Matei 19:23).

Un tânăr bogat venise la Hristos, dorind să învețe despre mântuire. După orice standard uman, acest tânăr era un om bun. Dar când Isus i-a cerut să renunțe la tot ce avea, tânărul nu a vrut să o facă. El voia să-l urmeze pe Isus, dar nu destul ca să-I predea totul Lui.

Tânărul bogat L-a respins pe Isus, dar în Biblie găsim și istoria unui om bogat care L-a acceptat. Nicodim nu era doar bogat, dar și bine educat și talentat. În plus, era membru ales în Sinedriu, organul de conducere al evreilor. Ținând cont de context, Nicodim era sigur de mântuirea lui. El fusese plăcut impresionat de predicarea lui Ioan Botezătorul, deși niciodată nu i-a trecut prin cap că el însuși avea nevoie de un Mântuitor.

Mulți dintre membrii Sinedriului criticau cuvintele și acțiunile lui Isus, dar Nicodim era mai profund în gândire și căuta să se hotărască dacă Isus era sau nu un profet al lui Dumnezeu. Pe măsură ce Duhul Sfânt i-a convins inima, Nicodim a ascultat îndemnul și a răspuns favorabil.

„Ca mulți alții din Israel, fusese întristat de profanarea Templului. Fusese de față când Isus îi izgonise pe cumpărători și pe vânzători; văzuse manifestarea cea minunată a puterii dumnezeiești; L-a văzut pe Mântuitorul primindu-i pe cei săraci și vindecându-i pe cei bolnavi; văzuse privirea lor plină de bucurie și ascultase cuvintele lor de laudă și nu putea pune la îndoială faptul că Isus din Nazaret era trimisul lui Dumnezeu” (Viața lui Iisus, p. 175).

Nicodim însă era și mândru și îl îngrijora reputația lui. „El dorea din toată inima să stea de vorbă cu Isus, dar se ferea să meargă la El pe față. Ar fi fost prea umilitor pentru un conducător al iudeilor să dea pe față simpatie pentru un învățător până atunci atât de puțin cunoscut. Și dacă vizita lui ar fi ajuns la cunoștința Sinedriului, ar fi făcut ca asupra lui să se reverse disprețul și bănuielile lor” (Idem).

Așa s-a întâmplat că Nicodim a aranjat să se întâlnească cu Isus în secret, sub protecția întunericului. Ioan începe relatarea conversației cu următoarele cuvinte: „Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor. Acesta a venit la Isus noaptea și I-a zis: «Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el»”(Ioan 3:1,2).

Observați că Nicodim nu spune „știu”, ci „știm”. El nu era singurul dintre lideri care și-a dat seama că Isus trebuie să fie profet. Dar el a fost primul care a recunoscut. Și chiar dacă a făcut acest lucru doar în intimitatea unei conversații private, important este că a făcut-o.

În ciuda mândriei lui Nicodim, Isus a fost mulțumit că venise să-L vadă. El ne va primi și pe noi întotdeauna cu bucurie, oricând alegem să venim la El.