[duminică, 13 martie]

SECȚIUNEA II

Nu este greu să înțelegem de ce oamenii care Îl urăsc pe Dumnezeu ar putea să vrea să-i persecute pe cei care Îl iubesc. Dar aceasta nu este singura cale prin care are loc persecuția. Adesea, oamenii care persecută pretind că sunt urmașii lui Dumnezeu și că fac lucrarea Lui (vezi Ioan 16:2). Acest lucru a fost adevărat de la începutul istoriei omenirii.

Ținând cont că ambii I-au adus daruri pe altar, atât Cain, cât și Abel pretindeau că se închină lui Dumnezeu. Și atunci, de ce Cain l-a ucis pe Abel? „Nu cum a fost Cain, care era de la cel rău și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite” (1 Ioan 3:12).

Iacov și Ioan, ucenicii lui Isus, voiau ca Mântuitorul să folosească forța împotriva samaritenilor care L-au desconsiderat pe Hristos. Raportându-se la o istorie biblică, cei doi au întrebat: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” (Luca 9:54). Isus nu a fost niciodată confuz din cauza interpretării greșite a Scripturii. El a folosit întrebarea ucenicilor Lui ca pe o ocazie de a-i învăța despre misiunea Sa. Mustrându-i, a răspuns: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” (Luca 9:55,56).

În secolele ulterioare, nu toată lumea a urmat învățătura lui Hristos și în istoria timpurie a bisericii s-au găsit unii creștini care au promovat persecuția ca metodă de evanghelizare. Unul dintre cei mai influenți lideri de acest fel ai bisericii a fost Augustin, episcopul de Hippo. La fel ca mulți alții care interpretează greșit, Augustin a luat un pasaj scurt din Biblie și l-a scos din context: „Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa” (Luca 14:23). Acea expresie – silește-i să intre – a fost folosită pentru a justifica folosirea forței, pentru a obliga oamenii să accepte religia romano-catolică și pentru a-i ucide pe cei care refuzau să o facă. Oamenii sunt intoleranți în mod firesc și de aceea au acceptat cu ușurință argumentul lui Augustin. Satana, cel care întotdeauna înșală, i-a convins că Biblia este de partea lor.

Bineînțeles, această perspectivă nu este învățătura Scripturii. În parabolă, împăratul a trimis invitații multora, dar nimeni nu a fost forțat să vină și mulți au refuzat invitația. Îndemnul „silește-i” sugerează mai degrabă să dea oamenilor motive convingătoare, să insiste pe lângă ei cu tărie. (Vezi 2 Corinteni 5:14-21).

Chiar și după reforma protestantă, a fost susținută perspectiva augustiniană. De exemplu, puritanii care au ajuns în America erau intoleranți. Unul dintre ei, John Cotton, a încropit o listă de motive pentru care este bine să persecuți ereticii. Printre altele, a spus că falșii învățători sunt lupi și trebuie să fie uciși sau izgoniți. Și el a utilizat abuziv textul Scripturii: „Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori (Matei 7:15).

Logica lui că poți ucide falșii învățători este greșită. În primul rând, Satana este un leu. Nu putem să-l ucidem și nici să-l facem să stea deoparte. În al doilea rând, Dumnezeu ne aseamănă cu niște oi, iar oile nu pot ucide lupii. Păstorul ne spune cum trebuie să fie protejate oile Lui.

„Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică” (1 Timotei 5:20).

„Depărtează-te de oamenii aceștia” (2 Timotei 3:5).

„În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi” (2 Tesaloniceni 3:6).

„Mustrați” și „depărtați-vă” – acestea sunt cele mai puternice moduri prin care Dumnezeu spune bisericii să-i corecteze pe oameni.