[marți, 8 martie] Prevederea lui Dumnezeu

Timp de trei ani și jumătate am predicat pentru adventiștii de ziua întâi, dar m-am susținut în principal din propria muncă. Când am acceptat adevărul, averea mea era cam de 35 de dolari. Făceam încă eforturi serioase pentru a extinde afacerea cu încuietori de fereastră, cu care avusesem succes.

În timp ce mergeam acum cu marfa din loc în loc, simțeam constant presiunea de a face cunoscute și altora adevărurile pe care le aflasem. În ciuda eforturilor depuse, afacerea mea nu prospera. Câteodată, vânzările din timpul unei săptămâni îmi ajungeau doar ca să plătesc cheltuielile și cazarea la hotel. Această situație a făcut ca în curând să termin banii pe care îi economisisem, rămânând astfel fără niciun ban ca să plătesc drumul din Rochester. În cele din urmă, pe la mijlocul lunii decembrie, rămăsesem doar cu o monedă de argint de trei cenți.

Un nor părea să amenințe următoarea întâlnire de Sabat la care am participat. În timp ce era înălțată o rugăciune pentru îndepărtarea acestui nor, sora White a fost luată în viziune. Relatând viziunea, a avut un mesaj să-mi transmită: „Motivul pentru care acest nor apasă asupra întâlnirii este că fratele Loughborough rezistă convingerii de a se consacra cu totul lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca el să se dedice cu totul predicării soliei.”

N-am luat atunci decizia s-o fac, căci nu vedeam cum puteam să mă susțin în timp ce aș fi făcut-o. Ajungând acasă, i-am spus Domnului că, dacă El va deschide calea, eu o voi urma; însă nu am fost liniștit cu decizia acesta. În cele din urmă, în puterea mărturiei, am spus: „Mă voi supune, Doamne, iar Tu vei deschide calea.” Dintr-odată, mi-am simțit mintea eliberată de toate îndoielile ce mă apăsau, iar eu m-am bucurat la gândul că Domnul mă avea în grija Lui și mă va susține.

În dimineața de luni, soția mea, care nu știa cât de rău o duceam cu fondurile, mi-a cerut bani ca să cumpere chibrituri și niște ață. Luând banii din buzunar, i-am spus: „Mary, ai aici o monedă de trei cenți. Sunt toți banii pe care îi am. Ia chibrituri de un cent, mai cheltuie doar un cent în plus și adu un cent acasă, ca să nu rămânem fără niciun ban. Am încercat din greu, am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru ca afacerea mea să aibă succes, dar n-am reușit.”

„John, și ce o să facem?”, m-a întrebat ea înlăcrimată.

„De câteva săptămâni am o puternică convingere că motivul pentru care afacerea nu are succes se datorează faptului că mâna Domnului este împotriva acesteia, deoarece îmi neglijez datoria de a mă dedica în întregime predicării adevărului.”

„Dar dacă tu o să mergi să predici, cum o să ne susținem?”, a obiectat.

„De îndată ce am hotărât să mă supun chemării Dumnezeu, am primit asigurarea că El va deschide calea. Nu știu cum o va face, dar calea va fi deschisă.”

S-a retras în camera ei ca să plângă și probabil ca să se roage. Nu am mai văzut-o timp de o oră. După ce a plecat să facă micile cumpărături, mi s-a făcut milă de inima ei tristă.

Nici bine nu a trecut jumătate de oră, că s-a și auzit o bătaie puternică în ușă. Un domn întreba de mine, așa că l-am invitat înăuntru. După ce s-a prezentat, a spus: „Mă mut în Ohio din cauza sănătății mele slăbite și aș vrea să iau cu mine câteva mărfuri mici cu care să-mi acopăr cheltuielile. Domnul Garbutt v-a recomandat și a spus că puteți achiziționa încuietori Arnold. Aș dori un pachet cu încuietori în valoare de optzeci de dolari. O să-l ridic mâine dimineață și o să-ți plătesc atunci.”

Tot ce trebuia să fac acum era să merg o jumătate de milă până la fabrică și să las comanda. Ei aveau să-mi aducă încuietorile acasă și urma să primesc un comision de 26 de dolari, sumă care avea mare putere de cumpărare în zilele acelea.

În curând după ce bărbatul a plecat, soția mea s-a întors și m-a găsit cântând. „Pari fericit”, a comentat.

„Așa e”, am fost de acord. „Am primit o vizită cât timp ai fost la magazin. Domnul a deschis calea ca să merg să predic solia.” După ce i-am spus de comanda pentru încuietori, s-a retras în cameră ca să plângă și să-L caute pe Domnul. S-a întors în curând, fiind la fel de bucuroasă pe cât eram și eu, și gata să facă tot ce putea ca să mă pregătească pentru lucrare. Când am primit banii, am cumpărat lemne, provizii și tot ce mai era necesar pentru a acoperi nevoile căminului cât urma să fiu plecat.