[sâmbătă, 5 martie] Locul central al milei
SECȚIUNEA I
Locurile centrale sunt importante. În centrul sistemului nostru solar se află Soarele, care conține aproape 99,9% din masa întregului sistem solar. Multe computere se bazează pe CPU, sau unitatea de procesare centrală, pentru a-și controla operațiile. În centrul a numeroase monede, de la cele romane și până la cele din vremurile moderne, se găsesc portretele unor oameni importanți.
Și sanctuarul are un loc central. În Sfânta Sfintelor se găsea un obiect – chivotul legământului, în care se afla Legea lui Dumnezeu. Capacul chivotului era din aur și se numea capacul ispășirii; doi heruvimi din aur, sculptați cu dibăcie de un meșteșugar talentat, priveau spre capacul ispășirii. Chiar acolo, între heruvimi și capacul ispășirii, era vizibilă prezența lui Dumnezeu pe pământ.
În această lecție vom studia despre locul milei în mărețul plan de mântuire al lui Dumnezeu. După cum se poate vedea din locul pe care îl ocupa capacul ispășirii, mila este centrală în tot ceea ce face Dumnezeu pe acest pământ. De fapt, deși nu ne gândim adesea la asta, noi „primim fără încetare harul lui Dumnezeu” („Calea către Hristos”, p. 74).
Harul lui Dumnezeu vine asupra noastră în numeroase feluri; când ne gândim la aceasta, probabil că ne gândim adesea la iertare. „Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici” (Numeri 14:19). „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele!” (Psalmii 51:1).
Este destul de potrivit să ne gândim la iertare ca fiind o parte importantă din mila lui Dumnezeu. Cum „plata păcatului este moartea” (Romani 6:2), fără iertarea lui Dumnezeu am fi cu toții condamnați să murim. „Noi depindem de mila iertătoare a lui Dumnezeu zi de zi și ceas de ceas” („Mărturii pentru comunitate”, vol. 5, p. 161).
Dar iertarea, precum și alte lucruri la care de obicei ne gândim ca la niște binecuvântări nu sunt singurele modalități prin care se manifestă mila lui Dumnezeu. Judecata lui Dumnezeu este, de asemenea, un act de milă.
În ce fel este judecata lui Dumnezeu un act de milă? În primul rând, judecata în sine este adesea amestecată cu mila. De exemplu, gândiți-vă la povestea lui Iona. Dumnezeu putea să-l lase pe Iona să se înece în Marea Mediterană și să trimită pe altcineva la Ninive. Dar nu a făcut-o. În loc de aceasta, a pregătit un pește să-l înghită pe Iona și să-l vomite afară pe uscat mai târziu. Această întâmplare a fost cu siguranță o judecată pentru Iona, una amestecată cu milă. Iona a rămas în viață, iar după aceea a fost dispus să facă ce i-a cerut Dumnezeu.
În alte ocazii, judecata lui Dumnezeu asupra nelegiuiților nu este amestecată cu milă. Locuitorii Sodomei au respins mult timp invitația plină de milă a lui Dumnezeu de a se pocăi, încât în cele din urmă mila nu a mai pledat pentru ei, iar cetatea a fost distrusă cu foc din cer. Cei care au trăit înainte de Potop, în zilele lui Noe, au respins și ei invitația plină de milă de a intra în arcă, iar ei și lumea lor au fost complet distruși de Potop. Așadar, pentru locuitorii Sodomei și pentru antediluvieni nu s-a mai găsit milă. Totuși, dacă le privim într-un context mai larg, aceste judecăți erau încă foarte miloase.
„Din îndurare față de lume, Dumnezeu i-a distrus pe oamenii răi din timpul lui Noe. Din îndurare i-a distrus și pe locuitorii pervertiți ai Sodomei. Prin puterea înșelătoare a lui Satana, cei care încalcă Legea divină se bucură de simpatie și admirație și astfel îi determină permanent și pe alții să se răzvrătească. Așa a fost în zilele lui Cain și Noe, așa a fost în zilele lui Avraam și Lot, așa este și în zilele noastre. Din îndurare față de univers, Dumnezeu îi va distruge, în cele din urmă, pe cei care I-au respins harul” („Tragedia veacurilor”, pp. 558, 559).
Cât de adevărată este această frază care apare de 26 de ori în Psalmul 136: „În veac ține îndurarea Lui!”
