[marți, 1 martie] Descoperind adevărul despre Sabat

Începând cu Coloseni, fratele Andrews a luat la rând versetele pe care le pregătisem, exact în ordinea pe care o alesesem, și a vorbit despre fiecare, spre marea mea satisfacție.

Analizând versetele din Coloseni, a explicat că existau două legi. Legea morală – Cele Zece Porunci – care are caracter veșnic, și legea ceremonială, ce arăta către Hristos și care a încetat la cruce. Duhul Domnului m-a impresionat solemn în timpul prezentării lui și mi-am spus în sinea mea: Aceasta este cea mai consistentă prezentare din tot ce am auzit vreodată despre problema legii. Va rezolva totul pentru mine. Și așa a fost.

În prezentările următoare, fratele Andrews a vorbit despre fiara cu două coarne, despre sanctuar și curățirea lui, precum și despre solia celor trei îngeri. A durat ceva ca să prezinte fiecare punct în mod clar. Ne vizita și se ruga cu noi aproape în fiecare zi. Membrii din Rochester, de asemenea, se rugau mult pentru cei interesați. Ceea ce ne-a mișcat profund nu a fost doar argumentul adus în favoarea adevărului, cât prezența evidentă a Duhului, care a însoțit prezentarea fiecărui adevăr și a sfărâmat barierele din inimile noastre. Nu puteam să nu particip la întâlniri și nici să rezist argumentelor puternice care au fost prezentate.

Am acceptat adevărul despre Sabat în luna septembrie a anului 1852. În momentul acela mai aveam încă trei întâlniri programate în trei duminici pentru adventiștii de ziua întâi. Am decis să particip la acestea, dar să nu spun nimic despre lumina nouă pe care o primisem, căci știam că trebuie să fiu bine pregătit ca să-mi apăr poziția. În fiecare loc unde am predicat le-am spus membrilor de acolo că nu voi mai veni.

Al patrulea Sabat l-am petrecut în Rochester. În ziua aceea, m-am declarat public de partea soliei celor trei îngeri și am înmânat un articol pentru The Review, prin care îmi anunțam schimbarea credinței. La acea întâlnire i-am văzut pentru prima dată pe fratele și sora White. Aceștia fuseseră plecați din Rochester în ultimele trei luni, călătorind cu căruța trasă de cal și vizitând păzitori ai Sabatului împrăștiați în New England.

Această întâlnire de Sabat a fost ținută la adresa Mt. Hope Avenue, nr. 124. În aceeași clădire ce era și reședință, se mai găsea camera pentru întâlniri religioase și tipografia revistei Review and Herald. Oswald Stowell era tipograf. În perioada aceea suferise atacuri puternice de pleurezie și fusese lăsat pe mâinile doctorilor ca să-și dea duhul. Stowell se afla în camera alăturată, iar la încheierea serviciului de Sabat a solicitat o rugăciune. După ce am făcut cunoștință cu fratele și sora White, aceștia m-au invitat să particip alături de ei la o ședință de rugăciune, în timp ce restul membrilor au rămas să se roage în liniște în camera de întâlnire. Am îngenuncheat la marginea patului și, în timp ce înălțam rugăciuni, fratele White l-a uns pe fratele Stowell în numele Domnului; acesta a fost vindecat într-o clipită. După ce am încheiat rugăciunile, fratele Stowell stătea în șezut atingându-și părțile care înainte îl duruseră atât de tare. „Sunt complet vindecat și mâine pot să mă întorc la lucru”, a spus. Aceeași binecuvântare ce l-a vindecat a cuprins-o cu o măsură și mai mare pe sora White. Fratele White s-a întors și a spus: „Ellen are o viziune. Când e în starea aceasta, nu respiră. Fiți liberi să vă convingeți, dacă doriți. Puteți să o examinați.”

Stătea în genunchi lângă pat, cu ochii deschiși și privind departe, de parcă fixa intenționat un obiect oarecare, însă nu cu o privire goală, ci una plăcută, cu o expresie inteligentă. Înfățișarea ei părea proaspătă și înfloritoare. Deși privea în sus, întorcea capul dintr-o parte în alta, ca și cum vedea diferite lucruri. Din numeroasele teste efectuate, era evident că era complet inconștientă față de ce se întâmpla în jurul ei. Mâinile i se mișcau cu grație din când în când. A rămas în viziune o jumătate de oră sau puțin mai mult. Când era în starea aceea, a pronunțat cuvinte și uneori chiar propoziții clare; cu toate acestea era evident că nu respira. Când a ieșit din viziune, primele trei respirații erau ca respirațiile unui copil nou-născut.

După ce s-a încheiat viziunea, a dat mărturie în fața adunării de oameni. Mi-a vorbit în special mie, descriind lucrarea minții mele înainte să îmbrățișez adevărul, și chiar gânduri pe care nu le împărtășisem cu nimeni. Auzind aceste lucruri de pe buzele ei, am spus: „În mod cert este o putere supraomenească conectată la această viziune.”