[duminică, 20 februarie]

SECȚIUNEA II

Când spunem că procesul convertirii este simplu, ne referim la partea noastră. Poate că nu este chiar atât de ușor, dar nu este greu să înțelegem. Dar partea lui Dumnezeu privind convertirea noastră nu este simplă deloc. De fapt…

„Este minunea cea mai mare pe care o face puterea divină” („Evanghelizare”, p. 290). Partea lui Dumnezeu este să schimbe felul în care gândim. Când aceste schimbări au loc, trăim acest miracol uimitor, chiar dacă e posibil să nu-l simțim. El spune: „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ezechiel 36:26).

Ca parte din acest miracol uimitor, ne este oferit darul pocăinței. Convertirea, sau schimbarea inimii, nu are loc niciodată fără pocăință. Nu putem avea o inimă nouă până când nu suntem pregătiți să ne îndepărtăm de păcatele noastre vechi. „Lepădați de la voi toate fărădelegile prin care ați păcătuit, faceți-vă rost de o inimă nouă și un duh nou! Pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel?” (Ezechiel 18:31). „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (Faptele apostolilor 3:19).

Pocăința este ceea ce face convertirea vizibilă în ochii altor oameni. Aceștia nu vă pot vedea inima. Ei nu știu ce gândiți. Dar când nu mai vorbiți urât sau încetați să aveți izbucniri temperamentale, când greșiți și vă cereți iertare, când începeți să fiți respectoși cu părinții voștri și atenți cu frații voștri, aceștia observă și pot spune că lucrurile nu mai sunt la fel.

Ucenicii erau cunoscuți pentru puritatea discursului, astfel încât Petru, dacă voia să-și ascundă identitatea, nu trebuia decât să vorbească asemenea unui pescar normal. Dar chiar după ce a spus ultima blestemăție, Petru s-a uitat la Isus. Dragostea pe care a văzut-o în ochii lui Hristos i-a frânt inima și l-a făcut să se pocăiască. Îi era teribil de rușine; a ieșit afară și a plâns amarnic.

Astfel are loc convertirea. Când ne gândim la Isus și la dragostea Lui, când vedem cât de bun și de blând a fost cu noi, atunci ni se face rușine de felul în care ne-am comportat cu El. „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2:4).

Bineînțeles, nu putem explica totul privind felul în care are loc noua naștere. „Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8).

În cazul în care convertirea voastră este invizibilă, atunci puteți fi siguri că nu s-a întâmplat. „Adevărata convertire este o schimbare radicală. Trebuie să se schimbe chiar și modul de gândire și înclinațiile inimii, iar viața noastră să fie înnoită în Hristos” („Mărturii pentru comunitate”, vol. 4, p. 20).

Când vedeți un ou, nu trebuie să vă întrebați dacă a eclozat sau nu. Diferența dintre un pui de pasăre și un ou este foarte evidentă. Isus a spus că la fel stau lucrurile și cu nașterea din nou. Poate că nu sunteți capabili să vedeți lucrarea Duhului în inimă, dar diferența pe care o face Duhul va fi observată. Asemenea vântului invizibil, care poate fi și auzit, și simțit, schimbările din inimă vor fi simțite de toți cei din jurul nostru.

„Prin nașterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu și în acord cu Legea Sa. Când această schimbare profundă se produce în păcătos, el trece de la moarte la viață, de la păcat la sfințenie, de la călcarea Legii și răzvrătire la ascultare și credincioșie. Viața veche de înstrăinare de Dumnezeu a luat sfârșit și a început viața nouă, de împăcare, credință și iubire” („Tragedia veacurilor”, p. 479).