[duminică, 13 februarie]

SECȚIUNEA II

Pentru a ne ajuta să înțelegem păcatul de neiertat, Dumnezeu a introdus mai multe exemple în Biblie. Acestea includ istoriile unor bărbați precum Esau, Iuda, Balaam, împăratul Saul și Core. Oricum, probabil cel mai limpede exemplu este faraon. Istoria lui este o avertizare pentru noi.

„Ce s-a întâmplat în inima lui faraon se va întâmpla în fiecare suflet care neglijează să primească lumina și apoi să umble în strălucirea razelor ei. Dumnezeu nu distruge pe nimeni. Păcătosul se distruge singur prin propria lipsă de pocăință. Atunci când un om nu ia seama la invitațiile, mustrările și avertizările Spiritului lui Dumnezeu, conștiința lui devine insensibilă, iar în următoarea ocazie când îi va fi adresat un îndemn, îi va fi și mai greu să asculte decât i-a fost prima dată. Și la fel cu fiecare repetare. Conștiința este glasul lui Dumnezeu care se aude în mijlocul pasiunilor omenești; când ne împotrivim ei, Duhul lui Dumnezeu este întristat” („Mărturii pentru comunitate”, vol. 5, p. 112).

Asemenea lui Faraon și chiar lui Lucifer, mulți dintre conducătorii religioși din zilele lui Hristos au sfârșit comițând păcatul de neiertat. Dumnezeu i-ar fi iertat de bunăvoie chiar și pentru că l-au ucis pe Isus și i-a trimis pe apostoli să le dea o ultimă ocazie ca să se pocăiască. Însă aceștia i-au persecutat pe cei care mărturiseau despre învierea și înălțarea Sa, și continuau să se împotrivească în fața puternicei convingeri a Duhului Sfânt, până când inimile lor au ajuns să fie atât de împietrite, încât nici măcar Dumnezeu nu mai putea inventa o cale de a-i ajuta.

„Domnul Dumnezeul părinților lor a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiințeze, căci voia să cruțe pe poporul Său și locașul Său. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac” (2 Cronici 36:15,16).

Într-un contrast izbitor cu aceste relatări triste, avem la dispoziție istoria împăratului David. David a făcut câteva păcate îngrozitoare, cum ar fi crima și adulterul – păcate „mari”, despre care unii oameni cred că sunt de neiertat. Totuși, care a fost răspunsul lui David când profetul Natan l-a confruntat cu păcatul său. Și ce a făcut Dumnezeu? „David a zis lui Natan: «Am păcătuit împotriva Domnului!» Și Natan a zis lui David: «Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri»” (2 Samuel 12:13).

Pocăința lui David a fost sinceră. El a acceptat să fie mustrat și corectat. Când și-a dat seama de nelegiuirea lui, a tânjit după iertare, neprihănire și curățire de păcat, iar Dumnezeu l-a iertat. „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” (Psalmii 51:10).

Orice persoană care, asemenea lui David, acceptă mustrarea, se pocăiește și dorește neprihănirea nu a înfăptuit păcatul de neiertat. Ascultați minunatele făgăduințe ale lui Dumnezeu pentru cei păcătoși:

„Voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat” (Isaia 44:3).

„Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!” (Matei 5:6).

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

„Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55:6,7).

Așadar, păcatul de neiertat nu este vreo faptă teribilă pe care Dumnezeu nu vrea să o ierte. Nu există așa ceva. Mai degrabă, este eșecul nostru repetat de a conștientiza, de a ne preda și de a ne mărturisi păcatele sub puterea convingătoare a Duhului Sfânt.

Ați păcătuit? Simțiți că aveți nevoie de un mântuitor? Căutați-L pe Isus. El vă va primi cu bucurie! El a făcut următoarea promisiune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).