[sâmbătă, 12 februarie] Nebunia nepocăinței

SECȚIUNEA I

Faraonul care conducea Egiptului în timpul exodului a săvârșit păcatul de neiertat. Știți ce păcat, dintre numeroasele păcate făcute, nu poate fi iertat de Dumnezeu? Să fi fost faptul că se închina zeului soare ori că accepta închinarea egiptenilor? Sau că le-a vorbit provocator lui Moise și Aron, că i-a făcut sclavi pe israeliți și le-a ucis bebelușii? Ori a fost vorba de altceva?

Să cercetăm pentru a găsi răspunsul la această întrebare. Ce spune Biblia despre păcatul de neiertat? Care este acesta și cum poate fi evitat?

Când vorbim despre păcatul de neiertat, pentru început ne gândim de obicei la ceva ce a spus Isus: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12:32).

Ce L-a făcut pe Isus să declare acest lucru?

Cu puțin timp înainte, Isus făcuse un miracol care era o dovadă incontestabilă a divinității Lui. „Atunci, I-au adus un îndrăcit orb și mut și Isus l-a tămăduit, așa că mutul vorbea și vedea” (Matei 12:22).

Fariseii nu aveau cum să nu-și dea seama că Isus era cine pretindea că este. Și totuși, aceștia I se opuseseră deja cu toată puterea lui Isus și erau prea mândri să admită că greșiseră. De asemenea, fariseilor le era teamă că miracolul va face mulțimile să-L accepte pe Isus ca Mesia. Aşa că au spus ceea ce știau că este o minciună: „Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: «Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!»” (Matei 12:24).

Făcuseră fariseii păcatul de neiertat spunând un astfel de lucru teribil? Nu. Uitați-vă cu atenție la declarația lui Isus: „Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta, dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic” (Marcu 3:28,29).

Observați că Dumnezeu dorește să ierte toate păcatele. Aceasta este o veste minunată! Așadar, fariseii nu făcuseră păcatul de neiertat acuzându-L în mod fals pe Isus. Dar au fost pe aproape. Rezistând convingerii că Isus este Mesia, fariseii au ales un drum periculos. „Păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt nu constă într-un cuvânt spus la repezeală sau o faptă făcută brusc, ci în rezistența fermă în fața adevărului și dovezilor” („The Faith I Live By”, p. 58).

Dacă ne gândim la lucrarea Duhului Sfânt, are sens: „Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata” (Ioan 16:8).

Când Duhul Sfânt convinge pe cineva de păcat – indiferent de păcat –, acea persoană poate alege să mărturisească și să uite de păcat. Sau se poate dezvinovăți și poate justifica ce a făcut. Persoana care refuză să se pocăiască alege să-și prelungească robia. Dacă insistăm cu încăpățânare, mecanismele solide ale conștiinței se deteriorează tot mai mult, până când ajungem să credem că ceea ce e greșit este corect și invers. Dacă situația se prelungește, persoana care în mod conștient continuă să reziste convingerii aduse de Duhul Sfânt cu privire la păcat se împietrește în păcatul la care ține atât. Atunci Dumnezeu nu mai poate face nimic și ne lasă în brațele păcatului pe care îl iubim.

Puteți înțelege de ce Pavel ne îndeamnă să nu ne împietrim inimile, ci să răspundem apelurilor Duhului Sfânt astăzi? „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2).

„Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evrei 3:15). Astăzi este ziua mântuirii. Este singurul moment sigur ca să ne predăm voința lui Dumnezeu.