[marți, 8 februarie] Întâlnirea cu un pastor

A doua zi, pastorul baptist a venit în vizită acasă la familia care fusese interesată de prezentările mele. A sosit și un grup mare de vecini care l-au întrebat ce credea despre întâlnirile mele. „Aduceți-l pe băiat aici”, a răspuns, „și o să-l dau gata în două minute”.

Așadar, stăpânul casei și-a trimis băiatul după mine ca să-mi spună să merg imediat să cinez acasă la ei.

Îndată ce am luat loc în camera unde se adunaseră vecinii, s-a deschis ușa magazinului din fața clădirii și a intrat pastorul baptist. Îmi era teamă să mă confrunt cu pastorii, așa că în secret mi-am înălțat inima spre Dumnezeu în rugăciune.

„Ei bine, ai avut ceva audiență aseară”, a început predicatorul.

„Da, și oamenii păreau foarte interesați”, am spus. „Probabil că erau curioși să asculte un băiat predicând”, a răspuns. „Am înțeles bine aseară că ai spus că sufletul nu este nemuritor?”

„Așa am spus”, am răspuns, „Nu știu cum m-ați înțeles.”

„Dar ce spui de versetul care spune: «Aceștia vor avea parte de pedeapsa veșnică, de moartea care nu moare niciodată»?”

Surprins, i-am răspuns: „Nu cunosc acest verset. Jumătate din el se găsește în Biblie, iar cealaltă jumătate este din cartea de imnuri metodistă.”

Predicatorul a insistat zelos: „Îți spun că citatul este din Biblie! Este în capitolul 25 din Apocalipsa!”

„Cred că vreți să spuneți capitolul 25 din Matei”, am răspuns. „Jumătate din verset se găsește acolo și este vorba de cei nelegiuiți care vor avea parte de pedeapsa veșnică.”

„Ah, da”, a fost el de acord. „Așa e, dar versetul citat este din capitolul 25 din Apocalipsa.”

„Atunci e cu trei capitole în afara Bibliei”, am spus, „căci Apocalipsa nu are decât douăzeci și două de capitole.”

„Dă-mi Biblia și o să-ți arăt”, a spus. Spre uimirea tuturor, a început să frunzărească Vechiul Testament, după care a întrebat: „Unde este Apocalipsa?”

„Uitați-vă lângă coperta din spate a Bibliei. Este ultima carte, dar nu sunt decât douăzeci și două de capitole în cartea aceasta”, am răspuns.

Mi-a dat Biblia înapoi și a spus: „Ei bine, aș vrea să mai vorbim cândva, dar mai am și alte întâlniri acum.” Confuz, a părăsit camera.

Cei prezenți erau extrem de uimiți. O doamnă a comentat că ea crezuse că era un bărbat învățat.

„Are o bibliotecă mare”, am explicat, „și a învățat din toate cărțile acelea, dar a eșuat la studiul Bibliei.”

Familia mi-a spus că erau foarte interesați de ceea ce predicasem în noaptea dinainte și voiau să vorbim, iar predicatorul baptist ceruse să trimită după mine ca să dea pe față erorile din învățăturile mele. După discuția bună din această vizită, mi-a dispărut frica de predicatori.

După cinci întâlniri la școala domnului Thompson, am călătorit spre vest, către școala Twobridge. Având impresia că va fi un loc bun pentru întâlniri, am intrat în vorbă cu cei din casa cea mai apropiată. Aceștia mi-au dat să mănânc și mi-au arătat unde locuiau administratorii. M-am întâlnit cu aceștia și am programat o adunare. În prima noapte, locul s-a umplut complet cu oameni. După aceea, un oarecare domn Beardsley m-a invitat să stau la el.

Nopțile erau luminate de lună și văile se vedeau frumos, iar în fiecare seară, casa era plină. După a noua prezentare, domnul Beardsley a fost acuzat că găzduiește un eretic în casa lui. La una din întâlniri, s-a apărat în mod public și a susținut ceea ce predicam ca fiind adevărat. Cu ocazia aceasta, s-a spart gheața și au fost și alții care au luat poziție.

Cum cele unsprezece predici pe care le prezentasem au fost tot ce pregătisem, am pus punct întâlnirilor și m-am întors acasă să mă odihnesc și să mă ocup de nevoile mamei mele văduve.