[sâmbătă, 29 ianuarie] Credința și faptele

SECȚIUNEA I

În Grădina Eden, Dumnezeu le-a interzis lui Adam și Evei un singur lucru. El le-a spus să nu mănânce din fructul pomului cunoștinței binelui și răului. Chestiunea era clară: a mânca însemna moartea; abținerea însemna viața.

Când a avut ocazia să-i vorbească Evei, Satana și-a afirmat înșelăciunea foarte încrezător: „Atunci, șarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veți muri»” (Geneza 3:4).

Cu alte cuvinte: „Mâncatul fructelor din acest pom nu este o condiție pentru mântuire.” Aceasta a fost o metodă subtilă de a spune că „ascultarea nu este o condiție pentru mântuire”.

În momentul acela, Eva avea de ales. Dumnezeu spusese: „Dacă veți mânca, veți muri”, iar Satana: „Dacă veți mânca, nu veți muri.” Pe cine a crezut Eva? Pe Dumnezeu sau pe Satana? Cum puteți ști cu certitudine?

Nu e foarte greu de răspuns, nu? Deoarece Eva a ales să mănânce din fruct, este evident că a avut mai multă încredere, sau credință, în declarația lui Satana decât în cea a lui Dumnezeu. Acțiunile i-au dezvăluit credința. Cel pe care l-a crezut este cel de care a ascultat.

Vă dați seama că Adam și Eva erau de fapt testați în problema credinței? Într-adevăr, a părut că este o regulă arbitrară în legătură cu alimentația. Dar cu adevărat a fost un test al credinței.

Este la fel și cu noi. Adeseori simțim că suntem testați în anumite chestiuni ce privesc comportamentul exterior. Poate că pentru noi nu are niciun sens una din regulile lui Dumnezeu privind alimentația, vestimentația, muzica, banii sau păzirea Sabatului. Dar când înțelegem despre ce este vorba, vedem că acestea sunt teste care ne dezvăluie dacă avem sau nu cu adevărat credință în Dumnezeu.

Dumnezeul nostru iubitor a dat cu îndurare păcătoșilor o ocazie să recâștige accesul la pomul vieții. Nu există decât o singură condiție: ascultă și trăiește. Aceeași condiție au avut-o și Adam și Eva. „Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate!” (Apocalipsa 22:14).

În timp ce Biblia pune un mare accent pe ascultare, declară și că suntem mântuiți prin har, prin credință, și nu prin păzirea legii. (Vezi Galateni 2:16; Efeseni 2:8.) Numai că noi suntem ușor păcăliți în legătură cu starea inimilor noastre. Ne este ușor să spunem: „Cred în Isus” sau „am o relație cu El” și să credem că suntem în regulă, când de fapt nu suntem. Credem că avem credință, când de fapt nu avem. „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Așadar, cum putem ști dacă avem credință? Dumnezeu a conceput un test al uceniciei. Isus a spus: „După roadele lor îi veți cunoaște (Matei 7:20). Ascultarea este fructul natural al credinței, iar testul ascultării dezvăluie condiția adevărată a inimilor noastre – dacă noi credem sau nu cu adevărat în Isus. Dacă Îl credem cu adevărat, vom face tot ce știm că ne-a cerut să facem. Oricum, dacă alegem calea neascultării și a ignorării instrucțiunilor Lui – indiferent cât de „puțin importantă” este chestiunea –, putem fi siguri că nu avem o credință salvatoare. Asemenea Evei, dacă alegem să nu ascultăm, arătăm că ne încredem mai mult în propria înțelepciune decât că ne încredem în Isus.

Ioan, apostolul care a scris cel mai mult despre dragoste, cel care avea cea mai apropiată relație cu Isus, explică astfel: „Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: «Îl cunosc» și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el” (1 Ioan 2:3,4).