[marți, 18 ianuarie] Miracole din viața mea – Partea 4

Educație suplimentară

În luna aprilie a anului 1847, la vârsta de cincisprezece ani, am plecat din casa bunicilor și m-am dus în satul de baștină ca să locuiesc cu fratele meu mai mare, care era adventist. Am vrut să învăț cum să construiesc trăsuri. În curând, am intrat într-un anturaj lumesc și am devenit foarte neglijent în privința religiei.

Când am început să mă gândesc serios și îmi doream să devin mai bun, gândeam ca fratele meu, dar nu aveam nicio putere ca să-mi părăsesc tovarășii și să încep să-L slujesc pe Domnul. În iarna dintre 1848 și 1849, am urmat școala din Victor. Trăiam cu mama mea văduvă și plăteam taxa școlară măturând pardoseala școlii, adunând lemne pentru focul de dimineață și sunând din clopoțel.

Profesorul nostru și-a dat seama repede care sunt abilitățile elevilor lui și a făcut tot ce putea ca să le dezvolte. A pus elevii mai avansați să organizeze un club literar. Băieților mai mari le-a cerut să scrie discursuri, să le memoreze și să le prezinte în fața colegilor. Acest exercițiu ne-a pregătit pentru aparițiile în public. Privesc înapoi și pot să spun că Domnul mă pregătea să vorbesc despre adevărurile din Biblie.

Când mama îmi cerea să mergem la biserică duminica, inventam o scuză, ca de exemplu că trebuia să mă dedic studiilor, sau că trebuia să scriu vreo compunere ori ceva asemănător. Lucrurile au continuat astfel până în luna iunie, când m-am dus cu unchiul Norton să-l vizităm pe fratele meu mai mare, care se mutase în Adam’s Basin.

Curând după sosirea noastră, am participat la o întâlnire de o zi întreagă, ținută de P.A. Smith, un pastor adventist serios. Adventiștii de ziua întâi m-au învățat că marea agitație dintre națiunile Europei va aduce de la sine bătălia de la Armaghedon, iar Domnul va veni foarte curând. Sub influența acestei predici, convingerile mele din 1843 au revenit din nou complet la viață.

După întâlnire, pastorul l-a vizitat pe fratele meu și a vorbit și cu mine, obținând promisiunea că o să-L slujesc pe Domnul. M-am simțit ușurat că astfel mi-a fost deschisă calea. Voiam să fiu sincer în devenirea mea de creștin și, cum urmau să aibă loc mai multe întâlniri după două săptămâni, am dorit să am privilegiul să particip la acestea. Când am privit înapoi la școala unde mergeam, totul era întunecat; îmi era teamă că la întoarcere o să mă amestec din nou cu tovarășii mei lumești dacă nu aveam să capăt mai multă putere în adevăr și o dovadă a acceptării Domnului. Apoi am avut ocazia de a lucra ca ucenic la un fierar și am învățat să îmbrac în fier trăsurile, intenționând să intru în afaceri împreună cu fratele meu.

M-am întors acasă și le-am spus profesorului și colegilor de la școală că m-am angajat să devin fierar, dar nu le-am spus principalul motiv pentru care voiam să plec. Ei mi-au prezentat toate perspectivele flatante la care aspiram, dar nu mi-am schimbat decizia. În mintea mea eram hotărât ca să stau la fratele meu timp de două săptămâni, pentru a participa la următoarea întâlnire.

Am întors spatele profesorilor, prietenilor și chiar propriei mame, conștient că trebuie să renunț la toate, altfel aveam să fiu pierdut. Tânjeam după adevăr, lumină și iertare. (de John N. Loughborough)

O influență valoroasă

„Influența fratelui Loughborough este valoroasă în bisericile noastre. Tocmai de un astfel de om este nevoie, de unul care a stat neclintit pentru lumina pe care a dat-o Dumnezeu poporului Său, în timp ce mulți și-au schimbat atitudinea față de lucrarea aceasta a lui Dumnezeu. Eu spun să-l lăsați pe fratele Loughborough să facă o lucrare de care este foarte multă nevoie în biserici. Domnul vrea ca vocea lui să fie auzită așa cum s-a auzit vocea lui Ioan, vorbind despre ce a văzut, despre ce a auzit, despre ceea ce el însuși a cunoscut din experiență la începutul și progresul întreitei solii îngerești.” – „Materials 1888”, pp. 716, 717