[duminică, 26 decembrie]

SECȚIUNEA II

Dacă nu ar interveni Creatorul nostru, chiar și un singur păcat ar face ca situația noastră să fie complet lipsită de speranță. Lăudat să fie Dumnezeu pentru că a intervenit, și cazul nostru nu este pierdut! Cu toate acestea, numeroși oameni se simt lipsiți de speranță, deoarece nu-L cunosc pe Mântuitorul. Un fost deist, William Miller, și-a exprimat disperarea prin următoarele cuvinte:

„Dispariția totală era un gând rece și tăios, iar ideea de a da socoteală însemna distrugere sigură pentru toți… Veșnicia – ce însemna? Și moartea – de ce exista? Cu cât reflectam mai mult, cu atât eram mai departe de o explicație. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai confuze îmi erau concluziile. Am încercat să nu mai gândesc, dar n-am putut să-mi stăpânesc gândurile. Eram cu adevărat nenorocit, dar nu înțelegeam cauza. Murmuram și mă plângeam, dar nu știam contra cui. Știam că ceva era rău, dar nu știam cum și unde să găsesc binele. Mă tânguiam, dar fără speranță” („Tragedia veacurilor”, p. 324).

Dumnezeu știe că vom experimenta aceste sentimente. El cunoaște provocările pe care le avem de înfruntat din cauza genelor deficiente și a circumstanțelor nefericite. Inima Sa blândă și plină de iubire nu poate suporta gândul de a ne abandona în voia destinului nostru mizerabil. De fapt, El are atât de multă milă încât nici măcar nu mai așteaptă să-I cerem ajutorul. Înainte să avem și cel mai mic interes față de mântuirea noastră, înainte să știm măcar că suntem pierduți, înainte chiar să ne naștem, Dumnezeu a pus în mișcare planul uimitor al mântuirii, pe care l-a alcătuit mai înainte chiar și de crearea lumii noastre (vezi Tit 1:2; Romani 13:8). „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți. Pentru un om neprihănit, cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:6-8).

Prin viața Sa fără pată, Isus a oferit, de asemenea, un model pe care să-l urmăm. El ne-a arătat cum ar trebui să trăim și cum putem să trăim. Gândiți-vă o clipă la exemplul Său: „Și la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. «El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug.» Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați” (1 Petru 2:21-24).

Pe acest Mântuitor plin de dragoste, Dumnezeu L-a dezvăluit deistului deznădăjduit, William Miller. Mai târziu, acesta a scris cum L-a descoperit pe Mântuitorul:

„Deodată, caracterul unui Mântuitor mi-a fost întipărit viu în minte. Părea că ar putea să existe o ființă atât de bună și miloasă, încât să facă ispășire pentru păcatele noastre și, prin aceasta, să ne salveze de pedeapsa pentru păcat… Am înțeles că Biblia prezenta tocmai un asemenea Mântuitor de care aveam eu nevoie. Eram uimit să descopăr că o carte pe care o consideram neinspirată poate să conțină principii atât de perfect adaptate nevoilor unei lumi căzute. Am fost constrâns să admit că Scripturile trebuie să fie o descoperire de la Dumnezeu. Ele au devenit încântarea mea și am găsit în Isus un prieten. Am găsit că în ea era dezvăluit tot ce putea să-mi dorească inima și am aflat un remediu pentru toate bolile sufletului. Am pierdut gustul pentru orice altă lectură și mi-am dedicat inima primirii înțelepciunii de la Dumnezeu” („Tragedia veacurilor”, p. 325).

Și voi Îl puteți găsi în Biblie pe Mântuitorul, care dorește cu ardoare să vă salveze. Deschideți paginile Scripturii și rugați-L pe Dumnezeu să vi-L dezvăluie pe acest Mântuitor plin de dragoste.