[sâmbătă, 11 decembrie] Cum a căzut Babilonul

SECȚIUNEA I

Ce ai crede despre cineva care merge prin cartierul tău cu ziare în mână și strigând: „S-a scufundat Titanicul! Citește întreaga poveste!”?

Veștile sunt vești doar când sunt proaspete. Nu ne deranjează ideile de matematică vechi de 1 000 de ani. Nici cărțile de istorie vechi de o sută de ani. Însă ziarele sunt reciclate sau sunt folosite pentru aprins focul chiar după câteva zile.

Așadar, atunci când îngerul zboară prin mijlocul cerului și îi anunță pe locuitorii pământului că „A căzut, a căzut Babilonul”, putem fi siguri că la momentul acestui anunț Babilonul tocmai căzuse.

Apocalipsa 14:8 „Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”

Într-o lecție anterioară, când am studiat înțelesul cuvântului Babilon, am aflat că Babilonul este format din confesiunile creștine false, deoarece acestea predică un amestec confuz de adevăr și eroare („Babel” înseamnă „confuzie”). De asemenea, am observat că verbul „a căzut” arată că Babilonul a format cândva un grup curat de credincioși; cu toate acestea, s-a pervertit din cauza greșelilor și a prieteniei cu lumea.

În această lecție, vrem să ne înțelegem cum s-a desfășurat această tragedie și să vedem cum putem evita să facem aceeași greșeală în viețile noastre.

Cum a căzut Babilonul? Răspunsul poate fi ilustrat printr-o piatră mare. Să presupunem că ești într-o drumeție și dai peste un astfel de bolovan. Poți să te urci pe el și să ajungi mai sus. În caz contrar, te poți împiedica și o poți lua la vale.

La fel stau lucrurile și cu adevărul. Aceia care îl acceptă își construiesc viața pe o temelie sigură, de piatră, care niciodată nu va eșua și nu va dezamăgi. Dar pentru aceia care Îl resping pe Isus adevărul devine pricină de poticnire și de pierdere veșnică.

1 Petru 2:6-8 „Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine.” Cinstea aceasta este dar pentru voi care ați crezut! Dar pentru cei necredincioși, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” și „o piatră de poticnire și o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, și la aceasta sunt rânduiți.

Piatra din capul unghiului despre care vorbește Petru este Isus. Aceia care acceptă adevărul așa cum este descoperit de Isus vor primi viața veșnică. Aceia care resping adevărul vor primi distrugerea veșnică.

Oamenii s-au așezat împotriva lui Dumnezeu și tot ce ar fi fost spre mântuirea lor s-a întors spre nimicirea lor. – „Hristos, Lumina lumii”, p. 600

Putem astfel să ne facem o idee despre cum au căzut bisericile. Dumnezeu le-a dat o lumină prețioasă, dar pentru că s-au îndepărtat de adevăr, ele au acceptat și apoi i-au învățat pe oameni o serie de doctrine false, aflate în opoziție cu declarațiile clare ale Bibliei – „vinul mâniei curviei ei”. Cu alte cuvinte, acestea s-au poticnit „neascultând de cuvânt”.

Întunericul spiritual care a cuprins țările, bisericile și oamenii nu se datorează unei retrageri arbitrare a sprijinului harului divin din partea lui Dumnezeu, ci neglijenței sau respingerii luminii divine de către oameni. – „Tragedia veacurilor”, p. 377

Adevăr sau minciună. Fie una, fie cealaltă. Ce anume accepți și ce îi înveți pe alții prin cuvintele și prin exemplul tău?