[marți, 19 octombrie] Adunați trandafirii
Mulți, de-a lungul vieții, se ocupă atât de mult cu greșelile, cu căderile și cu dezamăgirile lor, încât inimile le sunt pline de tristețe și de descurajare. În timp ce mă aflam în Europa, o soră care era tocmai în această situație și care ajunsese la disperare, mi-a scris, cerându-mi un cuvânt de încurajare.
După ce am citit scrisoarea, în noaptea aceea am visat că mă aflam într-o grădină și cineva care părea că este proprietarul acelei grădini mă conducea pe diferitele ei poteci. Eu culegeam flori și mă bucuram de parfumul lor, când această soră, care mergea alături de mine, mi-a atras atenția asupra unor tufe de mărăcini urâți la vedere, care îi blocau drumul. Din această cauză, era amărâtă și plângea. Ea nu mergea pe cărare urmându-l pe stăpânul grădinii, care ne conducea, ci înainta numai printre spini și mărăcini.
„Vai”, se plângea ea, „nu este oare păcat că această grădină frumoasă este stricată de mărăcini?” Cel care ne călăuzea i-a spus: „Lasă mărăcinii, nu te mai ocupa de ei, pentru că ei te rănesc numai. Culege trandafiri, crini și garoafe”.
Oare n-ai avut și momente luminoase în experiența ta? N-ai avut oare ocazii prețioase când inima ți-a tresăltat de bucurie răspunzând lucrării Duhului lui Dumnezeu? Când privești înapoi și răsfoiești capitolele care cuprind experiența vieții tale, nu găsești oare și pagini plăcute? Nu cresc oare făgăduințele lui Dumnezeu, asemenea florilor înmiresmate, pretutindeni de-a lungul cărării vieții tale? Nu vei lăsa tu oare ca frumusețea și dulceața lor suavă să-ți umple inima de bucurie? Spinii și mărăcinii nu vor face decât să te rănească și să-ți producă durere. Dacă îi culegi numai pe aceștia și îi dai și altora, atunci, pe lângă faptul că disprețuiești bunătatea lui Dumnezeu, nu-i împiedici tu oare și pe cei din jurul tău să umble pe calea vieții?
Nu este un lucru înțelept acela de a strânge toate amintirile neplăcute ale trecutului, cu nedreptățile și dezamăgirile lui, de a vorbi despre ele și a ne lamenta din pricina lor până când ajungem copleșiți de descurajare. Un creștin descurajat este plin numai de întuneric, excluzând din sufletul său lumina lui Dumnezeu și aruncând o umbră asupra cărării altora.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru tabloul luminos pe care ni l-a dat! Să adunăm laolaltă binecuvântatele asigurări ale iubirii Sale, ca să le putem avea totdeauna înaintea ochilor; Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcând divinitatea Sa în haina naturii omenești, ca să-l poată răscumpăra pe păcătos de sub puterea lui Satana; biruința câștigată de El pentru noi, deschizând astfel cerul înaintea oamenilor și înfățișând privirii noastre locul în care Dumnezeirea își descoperă slava; neamul omenesc căzut, dar ridicat din ruina în care îl aruncase păcatul și adus iarăși în legătură cu Dumnezeu, trecând cu bine încercarea prin credința în Mântuitorul, îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos și înălțat la tronul măririi Sale: iată tablourile pe care Dumnezeu dorește să le contemplăm…
Îngerii ascultă cu atenție ca să audă ce fel de mărturie dai, ce spui tu lumii despre Stăpânul ceresc. Conversația ta să-L aibă ca subiect pe El, care trăiește ca să mijlocească pentru tine înaintea Tatălui. Când dai mâna cu un prieten, pe buzele tale și în inima ta să fie laude la adresa lui Dumnezeu. Faptul acesta va îndrepta gândul lui către Domnul.
Noi toți avem de făcut față încercărilor; toți avem dureri greu de suportat, ispite cărora cu greu se poate rezista. Dar nu trebuie să-ți spui necazurile semenilor tăi, ci prezintă-I totul în rugăciune lui Dumnezeu. Trebuie să-ți faci ca regulă de viață să nu rostești vreodată un cuvânt de îndoială sau de descurajare. Poți face foarte mult pentru iluminarea vieții altora și pentru susținerea eforturilor lor prin cuvinte dătătoare de nădejde și de bucurie sfântă.
- „Calea către Hristos”, pp. 116-120
