[sâmbătă, 21 decembrie]

Cunoașterea (voii) lui Dumnezeu

Referința biblică: Judecători 6 – 8; 10

Comentariu: Patriarhi și profeți, capitolul 53

 

Text-cheie

„După moartea lui Ghedeon, copiii lui Israel… au luat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor. Copiii lui Israel nu și-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor, care-i izbăvise din mâna tuturor vrăjmașilor care-i înconjurau. Și n-au ținut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pe care-l făcuse el lui Israel.” (Judecători 8:33-35)

 

Descoperirea voii lui Dumnezeu este un subiect fierbinte printre adolescenți. La urma urmei, mulți tineri se confruntă cu decizii importante și doresc sincer să afle și să urmeze voia lui Dumnezeu. Dar este metoda lui Ghedeon, aceea de a afla voia lui Dumnezeu cu un caier de lână, cea mai bună cale de a descoperi voia lui Dumnezeu? Găsește cât mai multe căi de a cunoaște voia lui Dumnezeu, apelând pentru aceasta la diferite cărți, predici de pe Internet și chiar la Google.