Alte rubrici din studiu
Ştiai că?
În cadrul unui studiu realizat de Barna Group în 2008, li se cerea participanţilor să întocmească o listă de cărţi sfinte. Biblia a fost menţionată în impresionanta proporţie de 84%. Coranul a fost menţionat de 4%, Cartea lui Mormon, de 3%, iar Tora, de 2%. Alte cărţi amintite de mai puţin de 1% au fost: Bhagavad, Talmudul şi învăţăturile lui Budda. Iată câteva concluzii în legătură cu cei 84% dintre participanţi care au menţionat Biblia:
• 38% dintre cei care nu se considerau creştini au spus despre Biblie că este o carte sfântă.
• Bărbaţii au menţionat Biblia în proporţie mai mică (78%) decât femeile (90%)
• Cei cu vârsta sub 40 de ani au amintit Biblia în măsură mai mică (77%) decât persoanele în vârstă (93%), în timp ce participanţii cu vârsta între 18 şi 23 de ani au menţionat Biblia în proporţie de 67%.
(Brian Lowery, editor, PreachingToday.com; sursa: The Barna Update, „Americans Identify What They Consider Holy Books” [-7-08]).
Cu alți ochi
„Nu-ţi fie teamă să investeşti în cea mai bună Biblie pe care ţi-o poţi permite – pentru că exact asta faci: o investiţie. Află singur(ă) de ce răspunde la toate nevoile umane, de ce întăreşte credinţa şi puterea, care fac omenirea în stare să meargă mai departe.” – Billy Graham, evanghelist american contemporan
„Isus are mulţi oameni care iubesc Împărăţia Sa din cer, dar puţini care Îi poartă crucea. Are mulţi oameni care vor confort, dar puţini care doresc să sufere. Găseşte mulţi care vor să se împărtăşească din bucatele Sale, dar nu şi din postul Său.” – Thomas á Kempis, călugăr catolic, secolul XV