[Marți] 15 Mai
Citatul de la rubrica Flash este foarte impresionant.
„În raportul cu privire la convertirea lui Saul, ne sunt date principii importante pe care trebuie să le avem mereu în minte. Saul a fost adus direct în prezenţa lui Hristos. El era acela pe care Hristos dorea să-l folosească pentru o lucrare foarte importantă, acela care avea să fie pentru El ‚un vas ales’; totuşi, Domnul nu i-a spus dintr-odată despre lucrarea ce-i fusese hotărâtă. El l-a oprit din umblarea lui şi l-a convins de păcat; dar, când Saul a întrebat: «Doamne, ce vrei să fac?», Mântuitorul l-a pus pe nedumeritul iudeu în legătură cu biserica Sa, pentru ca acolo să afle despre voinţa lui Dumnezeu pentru el.” (Faptele apostolilor, p. 120)
De exemplu, ni se spune că Dumnezeu a acţionat în direcţia convertirii lui Pavel pentru că era un „vas ales”. Ales, ales. Dar pentru ce? Ce să fi fost oare în mintea lui Pavel când lumea lui s-a întors cu susul în jos pe drumul spre Damasc?
Dumnezeu a trebuit să-l pregătească pe Pavel pentru o lucrare specială. O parte din procesul de pregătire consta în asimilarea lui de către familia bisericii, după cum se spune în citat. Explică de ce crezi că Dumnezeu a considerat că Pavel avea nevoie de familia unei biserici, de un grup de credincioşi care să gândească la fel ca el.