Alte rubrici din studiu
Ştiai că?
Probabil că una dintre cele mai mari ironii este conţinută în cuvântul pe care ucenicii l-au folosit cu referire la partenerul lor de drum. Termenul paraikeis, tradus uzual cu „vizitator, musafir, străin”, înseamnă a locui ca străin într-un anumit loc. Astfel, ucenicii au spus:„E posibil ca tu să i singurul care habar nu are ce se petrece pe aici?” În realitate, după cum vei citi în pasajul biblic, Isus era mult mai „de-al casei” în ce priveşte înţelegerea evenimentelor, în comparaţie cu cei doi ucenici.
Cu alţi ochi
„Istoria antică se încheie cu crucea; istoria noastră începe cu învierea.” – Watchman Nee, lider religios şi autor chinez, secolul XX
„Probabil că transformarea ucenicilor lui Isus este, dintre toate, cea mai mare dovadă în favoarea învierii.” – John Stott, cleric şi autor creştin britanic contemporan