Vești misionare – 5 decembrie 2020

Doi băieței învață să păstreze liniștea în biserică

Marci Evans

A-i face pe copii să păstreze liniștea în biserică a devenit o problemă atunci când nepoata mea, care era dependentă de droguri, ni i-a încredințat mie și soțului meu pe cei doi băieți ai ei.
Omarion, în vârstă de cinci ani, și Diamonte, de șase ani, nu aveau nicio experiență în ce privește mersul la biserică. Erau plini de energie și nu erau obișnuiți să îngenuncheze la rugăciune. Pe deasupra, rugăciunea de deschidere de la amvon părea că durează la nesfârșit.
Într-un Sabat, în timp ce băieții se mișcau neastâmpărați în timpul rugăciunii, mă întrebam cum să îi țin liniștiți. „Ce vreau eu să îi învăț despre rugăciune?” m-am întrebat. În timp ce strigam la Dumnezeu după ajutor, mi-a venit o idee. De ce să nu mă rog împreună cu ei? Am început imediat să mă rog în șoaptă.
„Doamne, Îți mulțumesc foarte mult pentru școala lui Diamonte și Omarion, pentru profesorii lor, pentru încălțăminte, jucării și pentru toate binecuvântările Tale”, am șoptit.
Băieții au încetat să se mai foiască.
„Te rog, Doamne, să fii cu mama lor, am spus eu. Îi iubește atât de mult. Te rog să o vindeci de dependența ei și să fii cu ea astăzi. Tu știi de ce are ea nevoie.”
Băieții ascultau înmărmuriți. Se gândeau la mama lor, de care le era foarte dor și pe care o iubeau foarte mult. Rugăciunea de la amvon continua.
„Doamne, Te rog să fii cu tatăl lui Diamonte, care este în închisoare”, am spus eu. „Te rog să îi dai un coleg de celulă bun. Oh, Doamne, Te rog să rămâi aproape de tatăl lui Omarion. Tu știi exact ce are el nevoie! Arată-i că ești alături de el.”

M-am rugat până la terminarea rugăciunii de la amvon. Băieții au rămas tăcuți și respectuoși în tot acest timp. Nu a trebuit să spun niciodată: „Nu vă mai mișcați!” sau „Tăceți!”
Următorul Sabat, am șoptit din nou o rugăciune specială pentru nepoții mei în timpul rugăciunii de la amvon. Băieții au ascultat cu atenție. Rugăciunea mea era cu privire la viața lor și a celor dragi. M-am rugat cu băieții în fiecare Sabat, până au învățat să stea liniștiți și respectuoși în timpul rugăciunii de la amvon. Bineînțeles că am continuat să ne rugăm și acasă.
Cine ar fi crezut că o soluție atât de simplă va liniști doi băieți agitați. Cu acea soluție, Dumnezeu m-a ajutat să fiu misionară în câmpul de misiune cel mai important: acasă. Ellen G. White ne spune: „Părinţii să nu uite de marele câmp misionar care se întinde înaintea lor, chiar în cămin. Pentru copiii care i-au fost încredinţaţi, fiecare mamă are o misiune sacră, încredinţată de Dumnezeu. «Ia acest fiu, această fiică», spune Dumnezeu, «şi creşte-l pentru Mine. Dă-i un caracter clădit asemenea unui palat, ca să poată străluci pentru veşnicie în curţile Domnului.»” (Mărturii pentru biserică, vol. 9, p. 37)
Dumnezeu este atât de bun! Ne dă idei orientate către misiune atunci când avem cel mai mult nevoie de ele.

Marci Evand este membră a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Milton-Freewater, statul Oregon din Statele Unite.