Vești misionare – 24 octombrie 2020

Cea mai întunecată noapte a unei misionare

Merry Grace Baloria

Nu am crezut niciodată că o noapte din viața mea ar putea fi atât de întunecată. Dar, chiar în acea noapte neagră, Dumnezeu mi-a arătat lumina Lui minunată.
Ploaia m-a trezit pe la ora 12:45. Era întuneric beznă în locuința pe care o împărțeam cu o colegă, misionară și ea, în provincia estică a orașului Samar din Filipine. Mai rămăseseră doar două săptămâni din proiectul de un an al Mișcării Misionare 1 000, când un cutremur puternic a lăsat zona fără electricitate.
Nu puteam vedea nimic, dar am auzit niște zgomote ciudate. Apucând o lanternă, am îndreptat lumina către ușă. Nu vedeam pe nimeni, dar simțeam că intrase cineva în casă. Tremurând, am îngenuncheat sub plasa de țânțari care acoperea patul nostru. M-am rugat ca Dumnezeu să ne salveze așa cum i-a salvat pe David și Iosif. „Nu ne-am afla aici dacă nu ai fi Tu.”
M-am întins pe spate și, tremurând, am repetat cuvintele Psalmului 23: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” Am ridicat iar lanterna. Ceea ce a urmat a fost îngrozitor. Am văzut un bărbat cu ochii roșii și părul ud, care ținea în mâini un cuțit și se aplecase în interiorul plasei noastre de țânțari.
Îngrozită, am țipat cât am putut de tare. Colega mea s-a trezit și am strigat după ajutor. Intrusul ne-a atacat cu cuțitul și noi am încercat să îl împingem. Deodată, ceva tare m-a lovit. Am căzut gemând de durere. „Doamne, urmează să mor?”
Auzind că cineva încearcă să deschidă ușa, am strigat: „Deschide geamul!” Când am auzit geamul, am sărit amândouă prin fereastră. O vecină m-a văzut plină de vânătăi și m-a întrebat ce s-a întâmplat. Când a auzit de atacator, s-a grăbit către casă, temându-se pentru copiii ei.

Am mers amândouă desculțe pe străzile pustii, strigând după ajutor. Se părea că toți dormeau. Într-un sfârșit, cineva ne-a dus la spital. Era 3:00 dimineața. Colega mea avea tăieturi superficiale pe mâini și picioare. Eu aveam o tăietură pe față, de la ochiul stâng până la maxilar. Un doctor m-a cusut și mi-a făcut injecții.
Cel mai fericit moment din acea noapte a venit când a răsărit soarele. În timp ce răsărea, mi se părea că strălucește doar pentru mine. Am zâmbit. Am simțit dragostea profundă a lui Isus pentru mine. El fusese cu mine de la început și urma să fie până la sfârșit, ca un păstor care își păzește oile. Atacatorul a fost prins în acea dimineață și este în închisoare. Nu eram descurajată. Opt luni mai târziu, la vârsta de douăzeci și doi de ani, am început cel de-al doilea an de slujire în Mișcarea Misionară 1 000, de data aceasta, în Coreea de Sud. În acest moment, sunt în al treilea an de slujire. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acea experiență. Dumnezeu a spus în Ieremia 33:3: „Cheamă‑Mă şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Viziunea mea despre viață s-a schimbat. Viața mea nu îmi aparține. Este a lui Dumnezeu.