Poezia studiului 4

Ochii dragostei cerești

 

Gen. 1,1; Ex. 20,8-11; Deut. 6,5; Iov 12,7-10; Ps. 53,1; Prov. 15,3; Ecl. 9,5; Is. 45,21; Marcu 12,29-31; 13,7; Luca 1,26-35; Ioan 1,1-14; 3,16; Rom. 5,8; 8,28; Efes. 6,12; Apoc. 14,6.7.12; 20,5-6.

 

Ochii minții cercetează universul nepătruns,

Plăsmuindu-i existenței, ipotetic un răspuns

Și de-a lung de generații, până astăzi, plin de sârg,

Vin să-și strige-n gura mare contrafacerea în târg…

 

Ignorând că Trinitatea, doar a zis și s-a făcut,

Ochi orbiți de ispitire bâjbâie un început

Și se-ncumetă să nege existența Celui Sfânt

Despre care, deopotrivă, vorbesc toate pe pământ.

 

Filozofice răspunsuri pun credința drept garant,

Încâlcesc realitatea în păienjeniș savant;

Dacă din nimic ne naștem și ne ducem spre nimic,

Ochii existenței noastre, de ei înșiși, se dezic.

 

Dacă ochii minții noastre, prin credință se-nnoiesc,

Căutând spre Cel ce zice: „V-am creat și vă iubesc!”,

Vor putea privi prin ochii Golgotei măreața zi,

Când dreptatea Trinității, lutul îl va-nveșnicii.

 

A privi prin ochii care te ajută să rămâi,

Azi, pe drumul care duce spre-nvierea cea dintâi,

E dovada că există ochii dragostei cerești

Care-n valea umbrei morții spun, să nu mai zăbovești.

 

Cornel Mafteiu

București, 22.10.2020