1 28 CH Man seated praying in sun rise while storm around Resurse

Încercări, necazuri și genealogii

Sabat după-amiază, 23 noiembrie

Dumnezeu a avut întotdeauna grijă de poporul Său. … Domnul Hristos le-a spus ucenicilor că atenția divină față de fiecare ființă este proporțională cu rangul care i-a fost acordat în cadrul creațiunii lui Dumnezeu. El le-a atras atenția asupra păsărilor cerului. El a spus că nicio vrabie nu cade pe pământ fără ca Tatăl nostru ceresc să știe. Și, dacă El privește și la o vrăbiuță, cu siguranță sufletele pentru care murit Hristos sunt foarte prețioase în ochii Săi. Valoarea omului, prin estimarea făcută de Dumnezeu, se vede la crucea de pe Calvar.
Harul lui Dumnezeu și iubirea Sa față de omul căzut nu au încetat să crească și nu s-au îndepărtat niciodată de pământ. – My Life Today, p. 292

Dumnezeu i-a dat omului inteligență ca să poată înțelege lucrurile importante. … El l-a dus la un nivel mai înalt al adevărului, conducându-i mintea mai sus și mai sus și deschizând înaintea lui gândurile lui Dumnezeu. În cartea providenței lui Dumnezeu, cartea vieții, fiecare om are o pagină. Pagina aceasta conține fiecare amănunt al istoriei lui. Până și perii capului sunt numărați. Copiii lui Dumnezeu sunt întotdeauna în mintea Sa. – The Upward Look, p. 201

Curajul, tăria morală, credinţa şi încrederea absolută în puterea lui Dumnezeu de a mântui nu vin într-o clipă. Aceste virtuţi cereşti se obţin prin experienţa anilor. Printr-o viaţă de străduinţă sfântă şi de aderare fermă la ceea ce este bine, copiii lui Dumnezeu îşi pecetluiesc destinul. Asaltaţi de ispite fără număr, ei ştiu că trebuie să reziste neclintiţi sau să fie învinşi. Ei simt că au o mare lucrare de făcut şi că pot fi chemaţi oricând, în orice ceas, să-şi dezbrace armura şi, dacă ar ajunge la încheierea vieţii cu lucrarea neterminată, ar fi o pierdere veşnică. Ei au primit cu nerăbdare lumina din cer, aşa cum au primit-o primii ucenici de pe buzele lui Isus. Când erau exilaţi prin munţi şi pustiuri, când erau aruncaţi în temniţă şi lăsaţi să moară de foame, de frig şi din cauza torturii, când martirajul părea singura cale de a scăpa de chin, primii creştini se bucurau că erau consideraţi demni să sufere pentru Hristos, care a fost crucificat pentru ei. Exemplul lor valoros va fi o mângâiere şi o încurajare pentru poporul lui Dumnezeu care va trece printr-un timp de strâmtorare cum nu a mai fost niciodată. – Mărturii, vol. 5, p. 213

În credinţa adevărată, mântuitoare, se află încredere în Dumnezeu, credinţă în marea jertfă ispăşitoare adusă de Fiul lui Dumnezeu pe Golgota. Credinciosul îndreptățit Îl priveşte pe Hristos ca fiind singura lui speranță şi Eliberatorul lui. Credinţa poate să existe fără încredere, dar încrederea născută din adevăr nu poate să existe fără credinţă. Fiecare păcătos care ajunge la o cunoaştere a puterii mântuitoare a lui Hristos va da pe faţă adevărul acesta într-o măsură tot mai mare, pe măsură ce înaintează în experienţă. – Solii alese, cartea 3, p. 192

Duminică, 24 noiembrie: Dumnezeu este implicat în istorie

Primii ani ai domniei lui Ioiachim au fost plini de avertizări despre apropierea nenorocirii. Cuvântul Domnului prin proroci era gata să se împlinească. Puterea asiriană de la miazănoapte, multă vreme suverană, nu avea să mai stăpânească popoarele. Egiptul, la miazăzi, în a cărui putere regele lui Iuda își pusese încrederea zadarnic, avea să primească în curând o lovitură hotărâtă. Cu totul neașteptat, o nouă putere mondială, Imperiul Babilonian, se ridica la răsărit, eclipsând cu repeziciune toate celelalte popoare.
Doar în câţiva ani, împăratul Babilonului avea să fie folosit ca instrument al mâniei lui Dumnezeu asupra lui Iuda cel nepocăit. … La început câțiva, dar mai târziu mii și zeci de mii aveau să fie luați robi în țara Șinear, pentru a locui acolo în exil forțat. … Pedepse din ce în ce mai aspre aveau să îi fie date poporului răsculat, până când, în cele din urmă, țara întreagă avea să devină o pustietate, Ierusalimul avea să fie jefuit și nimicit prin foc, templul pe care îl clădise Solomon avea să fie distrus, iar Regatul lui Iuda avea să cadă, pentru a nu mai ocupa niciodată poziția lui de odinioară printre popoarele pământului. – Profeţi şi regi, pp. 422–423

Mai întâi, prorocul [Daniel] i-a amintit lui Belșațar lucrurile pe care le cunoștea, dar din care nu învățase lecția umilinței care l-ar fi putut salva. El i-a vorbit despre păcatul şi căderea lui Nebucadneţar, precum și despre felul cum procedase Dumnezeu cu el – stăpânirea și slava date lui, pedeapsa divină pentru mândria sa și, ca urmare, recunoașterea milei și a puterii Dumnezeului lui Israel; iar după aceea, prin cuvinte curajoase și apăsate, l-a mustrat pe Belșațar pentru marea lui nelegiuire. … Ocazia de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat și de a asculta de El îi fusese dată, dar el nu pusese la inimă și era pe punctul de a recolta urmările răzvrătirii lui. …
În acea ultimă noapte de nebunie, Belșațar şi căpeteniile sale umpluseră măsura vinovăției lor și a vinovăției împărăției caldeenilor. Mâna înfrânătoare a lui Dumnezeu nu mai putea îndepărta nenorocirea care era gata să vină. … Din cauza unei pervertiri ciudate a inimii omenești, Dumnezeu a socotit necesar, în cele din urmă, să dea sentința irevocabilă. Belșațar avea să cadă, iar împărăția lui urma să treacă în alte mâini. – Profeţi şi regi, pp. 529–530

Domnul vorbeşte. Intraţi în cămăruţa voastră şi, în tăcere, intraţi în comuniune cu propria inimă, ascultaţi glasul adevărului şi al conştiinţei. Nimic nu va da o privire mai clară asupra eului ca rugăciunea tainică. Cel care vede în ascuns şi care cunoaşte toate lucrurile vă va lumina înţelegerea şi va răspunde cererilor voastre. Se vor deschide înaintea voastră îndatoriri clare, simple, pe care nu trebuie să le neglijaţi. Faceţi un legământ cu Dumnezeu de a vă preda pe voi înşivă şi toate puterile voastre în slujba Sa. – Mărturii, vol. 5, p. 163

Luni, 25 noiembrie: „În cetățile lor”

Inima lui Dumnezeu nu a tânjit niciodată după copiii Lui de pe pământ cu o dragoste mai profundă şi cu mai multă compasiune şi duioşie decât tânjeşte acum. Nu a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fie mai dornic şi mai nerăbdător decât este acum să facă ceva pentru poporul Său. El îi va învăţa şi îi va mântui pe toţi cei care aleg să fie mântuiţi pe calea stabilită de El. Cei care sunt spirituali pot să deosebească lucrurile spirituale şi să vadă pretutindeni semnele prezenţei şi ale lucrării lui Dumnezeu. Prin strategia lui abilă şi nelegiuită, Satana i-a dus pe primii noştri părinţi din Grădina Edenului – de la inocenţa şi curăţia lor – la păcat şi la o nenorocire de nedescris. De atunci, el nu şi-a încetat lucrarea de distrugere. În aceste zile din urmă, se foloseşte cu stăruinţă de toate forţele pe care le are la dispoziţie pentru a extinde ruina sufletelor. – Mărturii, vol. 3, pp. 455–456

Este adevărat că vor veni și dezamăgiri, sunt de așteptat necazuri, dar noi trebuie să supunem orice lucru, mare sau mic, lui Dumnezeu. El nu va fi încurcat de mulțimea necazurilor noastre, nici depășit de greutatea poverilor noastre. Purtarea Sa de grijă se întinde asupra fiecărei familii și îl înconjoară pe fiecare om, individual. El este preocupat de treburile noastre și de durerile noastre, El observă fiecare lacrimă, El este mișcat de infirmitățile noastre. Toate nenorocirile și încercările care vin peste noi sunt îngăduite ca să aducă la îndeplinire planurile Sale de iubire pentru noi, ca să ne facă „părtași sfințeniei Lui” și astfel, să avem parte de acea bucurie deplină care se află în prezența Sa. – My Life Today, p. 292

Dumnezeu îl cunoaște pe fiecare om. Dacă ochii noștri ar putea fi deschiși, am vedea că justiția eternă este la lucru în lumea noastră. O influență puternică lucrează, influență care nu este sub controlul omului. Acesta poate să-și închipuie că el conduce lucrurile, dar puteri mai mari decât cele omenești sunt la lucru. Slujitorii lui Dumnezeu știu că El lucrează pentru a contracara planurile lui Satana. Aceia care nu Îl cunosc pe Dumnezeu nu pot înțelege acțiunile Sale. Aici lucrează roată în roată. Aparent, mașinăria este atât de complicată, încât omul nu poate vedea întregul mecanism, Dar mâna lui Dumnezeu, așa cum a văzut profetul Ezechiel, se află sub roți și fiecare componentă se mișcă în completă armonie, făcându-și partea care i-a fost desemnată, totuși păstrându-și o libertate individuală de acțiune. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 4, p. 1161

Dacă avem gândul lui Dumnezeu, voința noastră va fi cuprinsă în voința lui Dumnezeu și noi vom merge pe calea arătată de El. După cum un copilaș iubitor își pune mâna în mâna tatălui său și merge alături de el cu deplină încredere, fie că este întuneric, fie că soarele strălucește, tot așa trebuie să meargă și fiii și fiicele lui Dumnezeu împreună cu Isus prin bucurii sau necazuri. …
Sufletului care Îl iubește pe Dumnezeu îi place să stea foarte aproape de El printr-o comuniune constantă cu Divinitatea. Când a sta de vorbă cu Dumnezeu devine un obicei al inimii, puterea celui rău este sfărâmată, pentru că Satana nu poate să rămână lângă sufletul care stă strâns alipit de Domnul. Dacă Domnul Isus este însoțitorul tău, nu îți vei îngădui gânduri deșarte și întinate și nu îți vei permite cuvinte de nimic care L-ar întrista pe Acela care a venit să îți sfințească sufletul. – That I May Know Him, p. 250

Marți, 26 noiembrie: Unde sunt preoții?

Ezra se așteptase să fie un număr mare de oameni dornici să se întoarcă la Ierusalim, dar numărul celor care au răspuns chemării era descurajator de mic. Mulți, care îşi cumpăraseră case și pământuri, nu erau dispuși să-și sacrifice averile. Ei iubeau tihna și confortul și s-au mulțumit să rămână. Exemplul lor s-a dovedit o piedică pentru alții, care, altfel, ar fi ales să se împărtășească de experiența acelora care înaintau prin credință.
Când a privit la grupa adunată, Ezra a fost surprins să nu găsească pe nimeni dintre fiii lui Levi. Unde erau cei din seminția pusă deoparte pentru slujba templului? La chemarea: „Cine este de partea Domnului?”, leviții ar fi trebuit să răspundă primii. – Profeţi şi regi, p. 612

În Împărăţia cerului intrăm prin multe necazuri. Pentru a fi părtaşi la slava lui Hristos, trebuie să fim părtaşi ai suferinţelor Sale. … El a biruit pentru noi. Să fim noi deci timizi şi laşi din cauza încercărilor pe care le întâmpinăm în timp ce mergem înainte? …
Când avem o profundă apreciere a milei şi bunătăţii iubitoare a lui Dumnezeu, în loc de a ne plânge, îl vom lăuda. Vom discuta atunci despre grija iubitoare a lui Dumnezeu, despre compasiunea plină de atenţie a bunului Păstor. Limbajul inimii nu va fi atunci un murmur egoist şi nemulţumit. Lauda, asemenea unui izvor cristalin ce curge liniştit, va porni de la aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu. Ei vor spune: „Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” …
Dacă vom face numai lucrarea pe care Domnul doreşte ca noi să o facem, călcând pe urmele paşilor lui Isus, inimile noastre vor deveni atunci harfe sfinte, fiecare coardă va scoate laude şi mulţumire la adresa Aceluia care a fost trimis de Dumnezeu ca să ridice păcatele lumii. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 198

Ce este calea noastră spre cer? Este un drum pe care se află toate avantajele ademenitoare? Nu. Este o cale îngustă şi aparent incomodă. Este o cale a luptei, a încercării, a necazului şi a suferinţei. Căpetenia noastră, Isus Hristos, nu ne-a ascuns nimic cu privire la luptele pe care trebuie să le ducem. El deschide harta înaintea noastră şi ne arată calea. … „În lume veţi avea necazuri (Ioan 16:33). Apostolul repetă cuvintele lui Hristos: „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele 14:22). …
Peregrinajul nostru ar fi într-adevăr singuratic şi dureros dacă nu ar fi pentru Isus. El spune: „Nu vă voi lăsa orfani” (Ioan 14:18). Aşadar, să adunăm toate făgăduinţele scrise. Să le repetăm, să medităm la ele în timpul nopţii şi să fim fericiţi. – Solii alese, cartea 2, pp. 243–244

Miercuri, 27 noiembrie: Smerit înaintea lui Dumnezeu

Cunoașterea condițiilor pe baza cărora aveau să se bucure în continuare de belșugul venit din mâna lui Dumnezeu a dat o solemnitate neobișnuită serviciului de consacrare ținut chiar înainte de plecare, de Ezra și de grupul de credincioși care-l însoțeau. „Acolo, la râul Ahava”, a spus Ezra despre această experiență, „am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru. Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat” (vers. 21,23). – Profeţi şi regi, p. 616

Credinţa care duce la mântuire nu este o credinţă ocazională, ea nu este un simplu consimţământ intelectual, ci este credinţa înrădăcinată în inimă, care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal, cu asigurarea că El poate să-i mântuiască până la capăt pe toţi cei ce vin la Dumnezeu prin El. Dacă tu crezi că El îi va mântui pe alţii, dar nu te va mântui pe tine, aceasta nu este o credinţă adevărată; dar, dacă sufletul se bazează pe Hristos ca fiind singura lui speranţă de mântuire, aceasta este credinţa adevărată. Credinţa aceasta îl determină pe cel ce o are să îşi îndrepte toate simţămintele inimii spre Hristos. Gândirea lui este sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul lui este modelat după chipul divin. Credinţa lui nu este o credinţă moartă, ci o credinţă care lucrează prin dragoste şi îl conduce să contemple frumuseţea lui Hristos şi să ajungă asemenea caracterului divin. – Solii alese, cartea 1, pp. 391–392

Grija manifestată de Ezra în luarea de măsuri pentru a transporta în siguranță tezaurul Domnului ne învață o lecție demnă de un studiu atent. Au fost aleși numai aceia a căror cinste fusese dovedită şi au fost instruiți în mod clar cu privire la răspunderile care erau asupra lor. În rânduirea de slujbași credincioși pentru a lucra ca vistiernici ai bunurilor Domnului, Ezra a recunoscut nevoia și valoarea ordinii și a organizației în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu.
În cele câteva zile în care israeliții au întârziat la râu, au fost luate toate măsurile necesare pentru lunga călătorie. „Am plecat de la râul Ahava”, scria Ezra, „ca să ne ducem la Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii întâi. Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi și ne-a păzit de loviturile vrăjmașului și de orice piedică pe drum” (vers. 31). Călătoria a durat aproape patru luni, iar cei care îl însoțeau pe Ezra, câteva mii în total, inclusiv femei și copii, trebuiau să înainteze încet. Dar toți au fost păstrați în siguranță. Vrăjmașii au fost împiedicați să le facă rău. Călătoria a decurs bine și, în ziua întâi a lunii a cincea, în anul al șaptelea al lui Artaxerxes, au ajuns la Ierusalim. – Profeţi şi regi, p. 617

Joi, 28 noiembrie: În cetatea sfântă

Deși a implorat ajutorul lui Dumnezeu, Neemia nu și-a încrucișat mâinile, considerând că nu mai are nicio grijă și nicio responsabilitate în ce privește aducerea la îndeplinire a planului său de a reface Ierusalimul. Cu o chibzuială și o prevedere admirabile, el început să facă toate aranjamentele necesare pentru succesul întreprinderii sale. Fiecare acțiune a fost caracterizată de o mare prudență.
Exemplul acestui om sfânt [Neemia] trebuie să fie o lecție pentru toți cei din poporul lui Dumnezeu, și anume că nu trebuie doar să se roage cu credință, ci și să lucreze cu sârguință și credincioșie. Cât de multe dificultăți întâlnim, cât de des împiedicăm lucrarea Providenței în favoarea noastră, pentru că prudența, spiritul de prevedere și efortul istovitor sunt privite ca neavând legătură cu religia! Aceasta este o greșeală gravă. Datoria noastră este să cultivăm și să exercităm toate puterile care ne vor face niște lucrători mai eficienți pentru Dumnezeu. Și astăzi, judecata atentă și planurile bine gândite sunt esențiale pentru succesul întreprinderilor sfinte din zilele noastre, la fel ca în timpul lui Neemia. – Sfaturi pentru o slujire creștină eficientă, p. 239

Cei care aşteaptă cu dor după arătarea iminentă a lui Hristos nu vor fi leneşi, ci harnici în activităţile vieţii. Lucrarea lor nu va fi făcută în mod neglijent şi necinstit, ci cu credincioşie, cu promptitudine şi în mod temeinic. Cei care se amăgesc singuri că neglijenţa şi nepăsarea faţă de lucrurile acestei vieţi constituie o dovadă a spiritualităţii lor şi a separării lor de lume se află sub o mare înşelăciune. Sinceritatea, credincioşia şi integritatea lor sunt testate şi trebuie să fie dovedite în lucrurile vremelnice. Dacă sunt credincioşi în cele mai mici lucruri, vor fi credincioşi şi în cele mari.
Mi s-a arătat că acesta este punctul în care mulţi vor cădea la test. Ei îşi dezvoltă adevăratul caracter prin administrarea intereselor vremelnice. Ei manifestă necredincioşie, viclenie şi necinste în relaţiile cu semenii lor. Ei nu ţin seama de faptul că viaţa lor viitoare, veşnică, depinde de modul în care se comportă acum în preocupările acestei vieţi şi că, pentru formarea unui caracter neprihănit este absolut necesară cea mai strictă integritate. – Mărturii, vol. 4, pp. 309–310

Aceia care lucrează în locurile unde lucrarea a început recent vor constata adesea că au mare nevoie de anumite înlesniri. Lucrarea lor poate părea a fi împiedicată de lipsa acestora, dar să nu se îngrijoreze. Să aducă întreaga situaţie înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Când ne-am străduit să începem lucrarea într-un teritoriu nou, am ajuns adesea la limita resurselor. Uneori, ni s-a părut că nu mai suntem în stare să înaintăm. Totuşi ne-am înălţat cererile spre curţile cereşti, practicând mereu renunţarea la sine, iar Dumnezeu a auzit şi a răspuns rugăciunilor noastre, trimiţându-ne mijloace pentru înaintarea lucrării.
Depuneţi orice grijă la picioarele Mântuitorului. „Cereţi şi vi se va da” (Ioan 16:24). Lucraţi, rugaţi-vă şi credeţi cu toată inima. Nu aşteptaţi până când banii ajung în mâinile voastre, pentru ca, numai după aceea să faceţi ceva. Înaintaţi prin credinţă. … Învăţaţi să credeţi când vă rugaţi lui Dumnezeu pentru ajutor. Practicaţi renunţarea la sine, pentru că întreaga viaţă a lui Hristos pe pământul acesta a fost o viaţă de renunţare la sine. El a venit să ne arate cum trebuie să fim şi ce trebuie să facem pentru a câştiga viaţa veşnică.
Faceţi tot ce puteţi mai bine şi apoi aşteptaţi cu răbdare, cu speranţă şi cu bucurie, pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu nu poate să dea greş. – Solii alese, cartea 1, pp. 87–88

Vineri, 29 noiembrie

Studiu suplimentar: Calea către Hristos, cap. „Dovada adevăratei ucenicii”.