PRIVIRE GENERALĂ

Verset-cheie: Neemia 9:17.

Pasaj biblic în studiu: Neemia 9.

Neemia 9 ne prezintă rugăciunea de mărturisire a poporului Israel. În ziua a douăzeci și patra a lunii a șaptea, israeliții s-au adunat din nou pentru mărturisire, rugăciune și post.
Din nou, ziua a început prin citirea cărții Legii. Afundarea în Cuvântul lui Dumnezeu aduce convingere; tot poporul s-a întors la Dumnezeu cu pocăință. Totuși oamenii nu s-au pocăit doar pentru păcatele lor de moment, ci și de păcatele întregului popor de-a lungul istoriei.
Apoi li s-a repovestit tot ce a făcut poporul ales, începând din timpul lui Avraam, când nu a reuşit să împlinească ce a cerut Dumnezeu. Putem vedea aici „tiparul” umblării lor cu Dumnezeu, cu suișuri și coborâșuri, chiar şi momentele în care L-au părăsit. Totuși Dumnezeu a venit la ei din nou și din nou și i-a salvat. Ceea ce se citea din Tora i-a ajutat să înțeleagă istoria eșecului omului și a biruinței lui Dumnezeu. Rugăciunea a început și s-a încheiat cu laude la adresa lui Dumnezeu, dar și cu cereri ca El să intervină pentru ei.
Le-a fost amintit că Dumnezeu a fost credincios în trecut şi va continua să le poarte de grijă și acum. În ciuda greutăților pe care le îndurau în țara lor la reconstruirea templului, a zidurilor și a cetății, Dumnezeu veghea și nu avea să îi părăsească. La final, ei au luat hotărârea să facă un legământ cu Dumnezeu.

COMENTARIU

Structura capitolului 9 din Neemia

1. Poporului i se citește din Cartea Legii (vers. 1-3)
2. Rugăciunea de mărturisire (vers. 4-38)
a. Laude la adresa lui Dumnezeu (vers. 4-8)
b. Credincioșia lui Dumnezeu în ciuda necredincioșiei poporului în Egipt și în pustie (vers. 9-22)
c. Bunătatea lui Dumnezeu în ciuda necredincioșiei poporului în țara Canaan (vers. 23-31)
d. Laude la adresa lui Dumnezeu și cereri (vers. 32-38).

Citirea din cartea Legii

Această întâlnire a fost foarte bine organizată: leviții citeau din Scriptură o parte din zi și apoi, alte câteva ore, poporul își mărturisea păcatele și greșelile și se închina lui Dumnezeu. Imaginează-ți experiența plină de putere de a citi din Biblie sau a asculta Biblia multe ore în șir, apoi alte ore de mărturisire și laude pentru Dumnezeu; totul părea aproape de necrezut pentru o adunare atât de mare. O astfel de dedicare cerea multă concentrare și sete după Dumnezeu.
Probabil că poporul a fost convins să Îl caute pe Dumnezeu cu atâta insistență din dorința de a-L vedea la lucru. Israeliţii erau îngrijorați. Neliniștea lor este demonstrată de cererile lor în rugăciune: „Nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin care am trecut noi” (Neemia 9:32). Cu alte cuvinte, ei se rugau ca Dumnezeu să vadă ce li se întâmpla: popoarele înconjurătoare făceau să nu fie bine primiți în propria țară, suferiseră persecuție și trebuiau să muncească din greu, încercând să-ş i reconstruiască cetatea iubită. Ei L-au rugat pe Dumnezeu să intervină, să acționeze, să vadă, să audă și să răspundă. La finalul timpului petrecut împreună, conducătorii au invitat întreaga adunare să se ridice în picioare. Atunci ei au început să strige la Dumnezeu și să înalțe rugăciunea pe care o găsim în Neemia 9:5-38, aceasta fiind printre cele mai frumoase rugăciuni din Biblie.

Rugăciunea de mărturisire

Rugăciunile și mărturisirile publice comune pe care le găsim în Neemia 9 arată o înțelegere profundă a naturii păcatului, dar și faptul că vedeau că nu au destulă iubire pentru aproapele. Poporul a postit și și-a pus țărână în cap, semne exterioare că s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Abordarea plină de smerenie a păcatelor din trecut ale poporului arată că robii întorși și-au dat seama cât de ușor era să cadă în aceeași greșeală a neascultării și a necredincioșiei față de Dumnezeu, ca înaintașii lor. Ei nu doreau ca acest lucru să se repete.
Israeliții au recunoscut păcatele poporului, păcate care i-au dus în robie. Ei Îl alungaseră pe Dumnezeu din viața lor, cu alte cuvinte, spuseseră: „Doamne, nu Te dorim!” Deoarece ne respectă dorințele și nu Se impune cu forța, Dumnezeu Și-a lăsat poporul să experimenteze consecințele acestei respingeri. Probabil cea mai bună descriere a consecințelor care apar când Îl alungăm pe Dumnezeu o găsim în cartea lui Ezechiel. Profetul ni-L prezintă pe Dumnezeu, care îl părăseşte pe Israel după ce a trimis mesaje de avertizare (Ezechiel 5:11; 8:6). Dacă poporul nu Îl vrea, Dumnezeu Se retrage. Slava Sa se îndepărtează și prezența Sa părăsește Ierusalimul. Atunci apare distrugerea (vezi și Matei 23:37,38). Când Dumnezeu Își retrage protecția, Satana intervine, căci el „dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).
Acum, copiii lui Israel au privit înapoi la tot ce făcuseră ei ca națiune. Au fost îngroziți când au văzut cât de necredincioși fuseseră în a-L urma pe Dumnezeu. Ba mai mult, fiecare era conștient că nu umblase cu Dumnezeu.

În același timp, au văzut o constantă – credincioșia lui Dumnezeu. La fel ca în cartea Ezechiel, istoria lor nu s-a încheiat atunci când Dumnezeu S-a retras din Ierusalim (Ezechiel 43:1-5; 48:35). Ci, atunci când ei au fost luați robi în Babilon, Dumnezeu a mers cu ei. El nu Şi-a părăsi niciodată poporul. El i-a lăsat pe copiii Săi pentru puțină vreme pentru a-i trezi și a-i atrage din nou să umble cu El, dar nu i-a părăsit niciodată. La finalul cărții lui Ezechiel, Domnul promitea că îi va aduce înapoi la Ierusalim și că va fi din nou cu ei. Robii întorși au simțit că Dumnezeu S-a întors cu ei în Israel. El era cu ei.
În Neemia 9:20, vedem că poporul a observat că Dumnezeu le-a dat „Duhul” Său pentru a-i învăța (sakhal). Am întâlnit acest termen și în capitolul 8; înseamnă „a înțelege, a avea cunoștință și înțelepciune”. Dumnezeu dă cele mai bune daruri. Duhul Sfânt nu le este dat doar credincioșilor din Noul Testament, ci și celor din Vechiul Testament. Duhul Sfânt le-a fost dat pentru a-i învăța și a-i face înțelepți. Duhul Sfânt face aceste lucruri şi pentru noi când Îi permitem să ne învețe. Dumnezeu le-a dat israeliților tot ce doreau și aveau nevoie (Duhul Sfânt, hrană, apă, împărății, ogoare, biruința în luptă, fântâni, vii, câmpuri cu măslini și livezi). Totuși ei își găseau plăcerea doar în lucrurile pe care le primeau de la Dumnezeu, în loc să își găsească plăcerea în Dumnezeu. Însă, când au avut probleme și au strigat la Dumnezeu, El i-a auzit din nou. De ce? Datorită marii Sale îndurări.
Ei au început rugăciunea adresându-I-se lui Dumnezeu – „Tu” (vers. 5,6) – și o încheie spunând „noi…”, strigând la Dumnezeu în disperarea și slăbiciunea lor (vers. 37,38). Contrastul între bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu și păcătoșenia omului nu poate fi subliniat suficient de mult. Mărturisirea păcatelor schimbă această situație. După ce au identificat păcatele înaintașilor lor, au spus: „Noi am făcut rău” (vers. 33).
Deși tema pocăinței de păcat este întrețesută în toată rugăciunea, se scoate în evidență mai mult tema îndurării lui Dumnezeu. Cuvântul pentru îndurare este rakhamim, care înseamnă „compasiune, milă, compătimire”. Provine din cuvântul rekhem, care înseamnă „pântecele mamei”. Felul în care mama își poartă copilul în pântece și îl iubește, de aici și termenul rakhamim, arată dragostea și îndurarea lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Termenul pentru îndurare este repetat de șase ori în Neemia 9 (vers. 17,19,27,28 și de două ori în vers. 31). În plus, mai apare de două ori și termenul khesed (vers. 17,32). De obicei khesed este tradus ca „dragoste de neclintit”, dar mai poate fi tradus și prin „bunătate” sau „îndurare”. Îndurarea și dragostea lui Dumnezeu sunt prezentate în contrast cu necredincioșia poporului. Poporul a contribuit cu tot ce a avut la propriile „realizări”, și totuși Dumnezeu nu l-a părăsit. Copiii Săi au ales să se închine altor dumnezei, totuşi Dumnezeu nu i-a părăsit. Versetul 17 spune: „Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit.” Dumnezeul nostru este întotdeauna gata să ne ierte și să ne transforme viața.
O altă frază pe care leviții au repetat-o în rugăciune este: „Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor” (vers. 27,28). Ori de câte ori poporul a strigat la Dumnezeu, El l-a auzit. Dumnezeu așteaptă ca noi să Îl chemăm. Atunci când facem acest lucru, El aude. El nu ignoră lacrimile și cererile noastre. Uneori, ni se pare că Dumnezeu tace, pentru că nu primim răspunsurile pe care ni le dorim, totuși El Se oprește de fiecare dată când Îl chemăm, așa cum S-a oprit la orbul Bartimeu care a continuat să strige după Isus pentru că dorea să vadă (Marcu 10). Dumnezeu S-a coborât pe Sinai pentru a vorbi cu copiii lui Israel, chiar dacă ei L-au respins după aceea și au ales în locul Lui un vițel de aur căruia să i se închine. De ce ne caută Dumnezeu fără încetare? Pentru că dorește mult să ne fie aproape. Israeliții au cerut împlinirea făgăduinței că Dumnezeu aude întotdeauna. Pentru că El îi auzise pe înaintașii lor, acum aveau credință că îi va asculta și pe ei și le va răspunde. Și El a ascultat.

APLICAȚIA

După cum israeliții și-au dat seama că puteau învăța din experiențele și eșecurile înaintașilor lor, și noi putem învăța din experiența israeliților.
1. Care dintre acțiunile israeliților prezentate în rugăciunea lor se evidențiază ca fiind ceva la care și noi trebuie să luăm seama astăzi?
2. Ce a făcut Dumnezeu în trecut pentru tine? Scrie pe o foaie de hârtie o cronologie a intervențiilor Sale în viața ta, conform instrucțiunilor de mai jos:
a) Descrie viața familiei tale și umblarea voastră cu Dumnezeu. Menționează urcușurile și coborâșurile. Începe cu trecutul mai îndepărtat, cât îți poți aminti, descriind ce s-a întâmplat în familia ta. Marchează punctele în care membrii familiei tale l-au primit pe Hristos. Ce observi din această schemă?
b) Fă același lucru pentru viața ta, pe o foaie separată.
1) Menționează momentele în care ai văzut călăuzirea lui Dumnezeu.
2) Poți observa un model? Dacă da, descrie-l!
Deși greșelile noastre sunt reale, speranța pe care o avem este că Isus este îndurător cu noi și ne dă neprihănirea Sa pentru a ne acoperi. Şi noi avem astăzi aceeaşi făgăduință a marii îndurări a lui Dumnezeu, pe care au avut-o israeliţii. Ce poți pune în mâna lui Dumnezeu, știind că El este plin de îndurare și iubitor față noi?