Comentarii inspirate (st. 7)

Dumnezeul nostru iertător

Sabat după-amiază, 9 noiembrie

„Cine își ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbele 28:13). Dacă cei care îşi ascund şi își scuză greşelile ar vedea cum triumfă Satana din cauza lor, cum, pentru comportamentul lor, Îl ia în derâdere pe Hristos, dar şi pe sfinţii îngeri, aceşti păcătoşi s-ar grăbi să-şi mărturisească păcatele şi să înceteze să le mai comită. Prin intermediul defectelor de caracter, Satana acţionează pentru a deţine controlul asupra minţii în întregime, ştiind că, dacă aceste defecte sunt cultivate, el va avea succes. De aceea caută încontinuu să-i înşele pe urmaşii lui Hristos cu sofismul lui fatal că este imposibil să iasă învingători. Dar Isus pledează în favoarea lor cu mâinile Sale rănite, cu trupul Său zdrobit. El le spune tuturor urmaşilor Săi: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învățați de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:29,30). Nimeni deci să nu considere că propriile defecte sunt iremediabile. Dumnezeu va furniza credinţă şi har pentru a fi învinse. – Tragedia veacurilor, p. 489

Aceia care își vor lua suficient de mult timp să privească în oglinda divină ca să-şi vadă păcatele şi să fie dezgustaţi de ele, ca să vadă că nu se aseamănă deloc cu Isus cel blând şi smerit vor primi putere să biruiască. Aceia care cred cu adevărat îşi vor mărturisi păcatele şi le vor părăsi. Ei vor conlucra cu Domnul Hristos pentru a aduce sub controlul voinţei lui Dumnezeu înclinaţiile lor spre rău, moştenite sau cultivate, astfel ca păcatul să nu mai domnească asupra lor. Privind ţintă la Domnul Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea (în engl.: Autorul şi Desăvârşitorul) credinţei lor, ei vor fi transformați după chipul Său. Ei vor creşte până vor ajunge la statura deplină de bărbaţi şi femei în Isus Hristos. … Aceia care cred cu adevărat, care îşi mărturisesc păcatele şi se lasă de ele vor creşte tot mai mult în asemănarea cu Domnul Hristos, până când în cer se va spune despre ei: „Voi aveţi totul deplin în Hristos” (în engl.: Voi sunteţi desăvârşiţi în El) (Coloseni 2:10). – Our High Calling, p. 117

Iubirea lui Dumnezeu continuă să fie plină de dor față de cel care a ales să se despartă de El. Dumnezeu face totul pentru a-l aduce înapoi în căminul Tatălui. În starea lui jalnică, fiul risipitor „și-a venit în fire”. Influența amăgitoare pe care Satana o exercitase asupra lui a fost spulberată. El a înțeles că suferința lui era urmarea propriei nesăbuințe și a zis: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:17,18). Așa nenorocit cum era, fiul risipitor și-a găsit speranța în convingerea că tatăl îl iubește. Iubirea aceea îl atrăgea spre casă. Tot astfel, asigurarea iubirii lui Dumnezeu îl constrânge pe cel păcătos să se întoarcă. „Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință” (Romani 2:4). Mila și îndurarea iubirii divine sunt asemenea unui lanț de aur cu care este înfășurat fiecare suflet aflat în pericol. Domnul declară: „Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea” (Ieremia 31:3). – Parabolele Domnului Hristos, p. 202

Duminică, 10 noiembrie: Post și închinare

Există mulţi care spun că sunt creştini, dar care îşi mărturisesc păcatele la fel ca Acan. La modul general, ei sunt de acord să îşi mărturisească acele păcate a căror vinovăţie le apasă inima şi care au atras neplăcerea lui Dumnezeu asupra poporului Său. Astfel, mulţi îşi acoperă păcatele egoismului, înşelăciunii, lipsei de onestitate faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, păcatele din familie şi multe alte păcate care ar trebui mărturisite public.
Adevărata pocăinţă izvorăşte din înţelegerea caracterului ofensator al păcatului. Mărturisirile cu caracter general, nespecific, nu sunt rodul adevăratei umiliri a sufletului înaintea lui Dumnezeu. Ele îl lasă pe păcătos să se complacă în această stare şi să meargă mai departe la fel ca înainte, până când conştiinţa se împietreşte şi avertizările care altădată l-ar fi trezit de-abia produc un simţământ de pericol şi, după un timp, calea lui păcătoasă i se pare dreaptă. … Este o mare diferenţă între a ne recunoaşte faptele rele atunci când sunt dovedite şi a ne mărturisi păcatele despre care ştim numai noi şi Domnul. – The Signs of the Times, 5 mai 1881

Trăim în cea mai solemnă perioadă a istoriei acestei lumi. Viitorul mulțimilor care suprapopulează pământul este gata să se hotărască. Bunăstarea noastră viitoare și chiar mântuirea altor suflete depinde de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie să fim călăuziți de Duhul adevărului. Orice urmaș al lui Hristos trebuie să întrebe cu sinceritate: „Doamne, ce vrei să fac?” Avem nevoie să ne umilim înaintea Domnului cu post și cu rugăciune și să cugetăm mult la Cuvântul Său, în mod deosebit la scenele judecății. Ar trebui să căutăm acum o experiență vie și profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Nu avem nicio clipă de pierdut. Evenimente de importanță vitală au loc în jurul nostru; ne găsim pe terenul fermecat al lui Satana. Nu dormiți, străjeri ai lui Dumnezeu! Vrăjmașul vă pândește de aproape, fiind gata în orice clipă, dacă slăbiți vegherea și ațipiți, să sară asupra voastră și să vă facă prada lui. – Tragedia veacurilor, p. 661

Domnul a specificat care este postul plăcut Lui, după voia Lui. Este postul care aduce rod spre slava Lui, în pocăinţă, devoţiune şi adevărată evlavie.
În postul plăcut Domnului, se vor manifesta bunătate, blândeţe şi compasiune. Avariţia va fi lăsată la o parte şi va exista pocăinţă pentru fraudă şi opresiune şi se va renunţa la ele. Toată autoritatea şi influenţa vor fi folosite pentru a-i ajuta pe cei săraci şi oprimaţi. – Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 4, p. 1150

Profetul Daniel s-a apropiat foarte mult de Domnul atunci când L-a căutat mărturisindu-și păcatele şi smerindu-şi sufletul. El nu a căutat scuze pentru el sau pentru popor, ci a recunoscut cât de mare era nelegiuirea lor. Pentru ei a mărturisit păcate de care el nu se făcuse vinovat şi a cerut insistent harul Domnului ca să-i poată face pe fraţii lui să-şi vadă păcatele.
Tuturor acelora care se pocăiesc sincer, Dumnezeu le dă asigurarea: „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat” (Isaia 44:22). – That I May Know Him, p. 238

Luni, 11 noiembrie: Începutul rugăciunii

Leviții, în imnul lor ce ne este redat de Neemia, cântă: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el… Tu dai viață tuturor” (Neemia 9:6). Cu privire la lumea aceasta a noastră, lucrarea creațiunii lui Dumnezeu este completă. Căci „lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii” (Evrei 4:3). Dar puterea, energia Sa, este încă exercitată în menținerea lucrărilor creațiunii Sale. Inima bate și respirația își urmează cursul nu pentru că mecanismul ce a fost pus odată în mișcare continuă să acționeze prin propria sa energie, ci fiecare respirație și fiecare pulsație a inimii sunt o dovadă a grijii Aceluia în care „avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele 17:28). … Mâna lui Dumnezeu este aceea care conduce planetele și le păstrează în poziția lor, în mersul lor ordonat prin spațiile siderale. …
… Lucrările creațiunii mărturisesc despre puterea și măreția lui Dumnezeu. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmii 19:1). Aceia care iau Cuvântul scris ca sfătuitor al lor vor găsi în el un ajutor prețios în a-L înțelege pe Dumnezeu. „Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El” (Romani 1:20). – Patriarhi şi profeţi, pp. 115–116

Dacă vrei să vezi dovezi că există un Dumnezeu, priveşte în jurul tău, oriunde poţi ajunge cu privirea. Prin lucrurile create de El, Domnul vorbeşte simţurilor tale şi lasă impresii asupra sufletului tău. Lasă-ţi inima să primească aceste impresii şi natura va fi pentru tine ca o carte deschisă şi te va învăţa despre adevărul divin prin lucruri care îţi sunt familiare. Atunci nu vei privi cu indiferenţă pomii maiestuoşi. Fiecare floare care se deschide, fiecare frunză cu nervurile ei delicate îţi va da mărturie despre infinita măiestrie a Marelui Artist. Stâncile masive şi fortăreţele munţilor care se ridică în depărtare nu se află acolo din întâmplare, ci, prin tăcerea lor elocventă, vorbesc despre Acela care stă sus, înălţat pe tronul universului – „Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.” Toate planurile Sale sunt desăvârşite. Ce admiraţie şi reverenţă ar trebui să ne inspire Numele Său! – Our High Calling, p. 251

Dumnezeu, Cel veșnic, existent prin Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși fiind Izvorul și Susținătorul a toate, este singurul îndreptățit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simțămintele sale sau în slujirea sa. Tot ce cultivăm și tinde să micşoreze iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care I-o datorăm devine pentru noi un zeu. – Patriarhi şi profeţi, p. 305

Marți, 12 noiembrie: Lecții din trecut

Istoria vieţii lui Israel când a umblat prin pustie a fost consemnată pentru binele Israelului lui Dumnezeu până la sfârşitul timpului. Mărturia despre felul în care a lucrat Dumnezeu cu peregrinii în toate marşurile lor încoace şi încolo, în expunerea lor la foame, la sete şi la oboseală şi în uimitoarele manifestări ale puterii Lui pentru eliberarea lor este plină de avertizări şi de instrucţiuni pentru poporul Său din acest veac. Diferitele experienţe ale evreilor au fost o şcoală pregătitoare pentru căminul făgăduit lor în Canaan. Dumnezeu doreşte ca poporul Său, cu inimă smerită şi spirit gata să înveţe, să treacă în revistă în aceste zile încercările prin care a trecut vechiul Israel ca să poată fi instruit în pregătirea lui pentru Canaanul ceresc. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 77 (9 martie)

În capitolul 9 din cartea lui Neemia, este consemnată lucrarea Domnului în favoarea poporului Său. Sunt arătate păcatele poporului care s-a întors de la Dumnezeu. Aceste păcate i-au despărţit pe iudei de Domnul şi El a îngăduit ca ei să ajungă sub stăpânirea unor naţiuni păgâne.
Istoria aceasta a fost păstrată pentru folosul nostru. Ce a fost va mai fi şi noi avem nevoie să căutăm sfat la Domnul. Nu trebuie să ne încredem în sfaturile oamenilor. Avem nevoie de un discernământ sporit ca să putem face deosebire între bine şi rău. Istoria copiilor lui Israel ne arată care sunt consecinţele atunci când ne întoarcem de la principiile Bibliei la obiceiurile şi practicile oamenilor. Dumnezeu nu va ajuta la împlinirea unor planuri care înalţă egoismul omenesc şi aduc pagubă lucrării Sale. El nu va face să prospere proiecte care îndepărtează de la credincioşie faţă de poruncile Sale. El cere ca talentele încredinţate omului să fie folosite de acesta pentru a rămâne pe calea Domnului, pentru a face dreptate şi judecată, fie că trebuie să dărâme ceva sau să zidească şi să refacă. Dumnezeu nu vrea ca noi să urmăm înţelepciunea unor oameni care dispreţuiesc Cuvântul Său şi sunt ei înşişi de ocară prin practicile şi sfaturile lor. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 3, p. 1138

Dumnezeu cere ca noi să ne mărturisim păcatele şi să ne umilim inimile înaintea Lui, însă, în acelaşi timp, noi ar trebui să avem încredere în El ca Tată bun, care nu-i va părăsi pe cei ce îşi pun încrederea în El. … Dumnezeu nu ne abandonează din cauza păcatelor noastre. Se poate ca noi să greşim şi să-L întristăm pe Duhul Sfânt, dar, când ne pocăim şi venim la El cu inima zdrobită, Domnul nu ne va izgoni. Sunt piedici care trebuie îndepărtate. Au fost nutrite simţăminte rele, au existat mândrie, mulţumire de sine, nerăbdare şi murmurări. Toate acestea ne despart de Dumnezeu. Păcatele trebuie să fie mărturisite şi trebuie să existe o lucrare mai profundă a harului în inimă. …
S-ar putea să te vezi păcătos şi nenorocit, dar tocmai de aceea ai nevoie de Mântuitorul. Dacă ai păcate de mărturisit, nu mai pierde vremea. Clipele acestea sunt de aur. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Cel care este flămând şi însetat după neprihănire va fi săturat, pentru că aşa a promis Domnul Isus. Scump Mântuitor! Braţele Sale sunt deschise ca să ne primească şi inima Lui mare şi plină de iubire aşteaptă să ne binecuvânteze. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 139

Miercuri, 13 noiembrie: Legea și prorocii

Dacă cei ce spun că sunt urmaşi ai Săi în această generaţie vor fi uniţi aşa ca israeliţii de pe timpuri [referire în special la reînviorarea din timpul lui Neemia], într-un legământ solemn de a păzi şi împlini „toate poruncile Domnului, orânduirile şi legile Lui”, lucrul acesta va fi plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor Săi. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 3, p. 1139

Dumnezeul nostru este un Tată bun și milostiv; serviciul pe care I-l aducem să nu fie privit ca o activitate împovărătoare și chinuitoare. Trebuie să fie o plăcere să ne închinăm lui Dumnezeu și să luăm parte la lucrarea Sa. Dumnezeu nu dorește ca poporul Său, pentru care a lucrat o mântuire atât de mare, să se comporte ca și când El ar fi un supraveghetor aspru și neînduplecat. El este cel mai bun prieten al lor și, când ei se închină înaintea Lui, El vrea să fie cu ei, să-i binecuvânteze și să-i mângâie, umplându-le inimile cu bucurie și dragoste. Dumnezeu dorește ca fiii și fiicele Sale să găsească mângâiere în serviciul Său, ca ei să aibă mai mult bucurii decât necazuri în lucrarea Sa. El dorește ca aceia care vin să I se închine să aducă cu ei gândurile prețioase ale Iubirii și purtării Sale de grijă, ca să fie astfel întăriți în toate problemele vieții de fiecare zi, ca să primească har și să îndeplinească în mod cinstit și cu credincioșie toate lucrurile. – Calea către Hristos, p. 103

Administratorului necredincios îi fuseseră încredințate bunurile stăpânului său în scopuri de binefacere, dar el le folosise pentru sine. Dumnezeu îi alesese pe urmașii lui Avraam. El îi eliberase din robia Egiptului cu brațul Său puternic. El îi făcuse depozitarii adevărurilor sfinte, pentru binecuvântarea lumii. Dumnezeu le încredințase scrierile sfinte pentru ca ei să le poată transmite și altora lumina. Dar administratorii Săi folosiseră aceste daruri pentru a se îmbogăți și pentru a se înălța pe ei înșiși. …
Așa a fost în zilele Domnului Hristos și tot așa este și în zilele noastre. Priviți la viața multora dintre cei care pretind că sunt creștini. Domnul i-a înzestrat cu putere, capacități și influență. El i-a înzestrat cu bani pentru a fi conlucrători cu El în marea lucrare de mântuire. Toate darurile Sale trebuie să fie folosite pentru binecuvântarea omenirii, pentru alinarea celor suferinzi și ajutorarea celor nevoiași. Noi trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să îngrijim de văduve și orfani, să-i încurajăm pe cei necăjiți și asupriți. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca în lume să se răspândească nenorocirea. El nu a intenționat niciodată ca vreun om să dețină bogății din abundență și să trăiască în lux, în timp ce copiii altora plâng de foame. …
Bogățiile investite corect vor realiza un mare bine. Sufletele vor fi câștigate pentru Domnul Hristos. Acela care urmează planul Domnului Hristos pentru viața lui îi va vedea în curțile lui Dumnezeu pe cei pentru care a lucrat și s-a sacrificat pe pământ. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 369–370, 373

Joi, 14 noiembrie: Laude și cereri

După ce cântarea de laudă s-a sfârșit, conducătorii adunării au povestit istoria lui Israel, arătând cât de mare fusese bunătatea lui Dumnezeu față de ei și cât de mare fusese nerecunoștința lor. Apoi, întreaga adunare s-a legat prin legământ să păzească toate poruncile lui Dumnezeu. Ei suferiseră pedeapsa pentru păcatele lor; acum au recunoscut dreptatea procedeelor lui Dumnezeu cu ei și au promis solemn să asculte de Legea Sa. Și ca să fie un legământ sigur și să fie păstrat într-o formă permanentă, ca o amintire a obligației pe care și-o asumaseră, a fost scris, iar preoții, leviții și căpeteniile l-au semnat. El urma să fie un stâlp de aducere-aminte a datoriei și o barieră împotriva ispitei. Poporul a jurat solemn „să umble în Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească și să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile și legile Lui”. – Profeţi şi regi, pp. 666–667

Hristos ne-a iubit nu pentru că noi L-am fi iubit mai înainte, ci, „pe când eram noi păcătoși”, El a murit pentru noi. El nu ne tratează aşa cum am merita. Deși după păcatele noastre merităm condamnarea, El nu ne osândește. An după an, El ne-a suportat slăbiciunea și neștiința, nerecunoștința și încăpățânarea. În ciuda rătăcirilor noastre, împietririi inimii, neglijării Cuvântului Său Sfânt, mâna Sa este încă întinsă. …
Prin Isus Hristos, Domnul Dumnezeu Își întinde mâna cât este ziua de mare, invitându-i pe cei păcătoși și căzuți. El dorește să îi primească pe toți. Toți sunt bine-veniți. Este slava Sa să-l ierte și pe cel mai păcătos. El va lua prada de la cel puternic, îl va elibera pe prizonier, va scoate tăciunele din foc. Va coborî lanțul de aur al îndurării Sale în cele mai mari adâncimi ale ticăloșiei umane și va ridica sufletul degradat, contaminat de păcat. – Divina vindecare, p. 161

Dumnezeu a făcut tot ce putea face pentru a-Şi arăta marea Sa iubire şi mila faţă de tine. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). De aceea, fii liniştit, pentru că ai asigurarea iubirii lui Dumnezeu. … Nu pentru că noi L-am fi iubit mai întâi pe El, ci Dumnezeu ne-a iubit pe noi, căci, „pe când eram noi încă păcătoşi” (Romani 5:8), Hristos a murit pentru noi, luând toate măsurile pentru răscumpărarea noastră. Deşi, prin neascultare, noi am meritat neplăcerea lui Dumnezeu şi condamnarea, cu toate acestea, El nu ne-a uitat şi nu ne-a lăsat să luptăm cu puterea vrăjmaşului în propria şi limitata noastră tărie. Îngerii cereşti poartă bătăliile noastre şi, conlucrând cu ei, putem fi biruitori asupra puterilor răului . … Dacă ne apropiem de El prin credinţă, El Se apropie de noi, adoptându-ne în familia Sa, făcându-ne fii şi fiice, copii ai Săi. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 53 (16 februarie)

Vineri, 15 noiembrie

Studiu suplimentar: Calea către Hristos, cap. „Mărturisirea păcatelor” şi Astăzi cu Dumnezeu, cap. „Poţi să fii biruitor”, p. 258 (6 septembrie).