Comentarii inspirate (st. 7)

Sabat după-amiază, 11 mai

Iubirea are o putere minunată, căci ea este de origine divină. Răspunsul blând care „potoleşte mânia”, dragostea care este „îndelung răbdătoare şi plină de bunătate”, mila care acoperă „o sumedenie de păcate” – o, dacă am învăţa aceste lecţii, cu ce putere de vindecare ar fi înzestrate vieţile noastre! Cât de diferită ar fi viaţa, iar pământul ar deveni o pregustare a cerului!
Aceste lecţii pot fi învăţate într-un mod atât de simplu, încât să fie înţelese chiar de copiii mici. Inima copilului este sensibilă şi uşor de impresionat, iar când noi, adulţii, vom deveni „ca niște copilași”, când vom învăţa simplitatea, blândeţea şi duioşia iubirii Mântuitorului, nu ni se va părea greu să atingem inimile celor mici şi să-i învăţăm ce înseamnă puterea vindecătoare a iubirii. – Căminul adventist, p. 195
Dragostea vine de la Dumnezeu. Ea este o plantă de origine cerească şi nu poate trăi şi înflori în inima firească. Acolo unde există ea, există adevăr, viaţă şi putere. Dar ea nu poate trăi în inactivitate, ci, ori de câte ori este exercitată, creşte şi se extinde. Dragostea nu observă greşelile mărunte şi nu se grăbeşte să scoată în evidenţă micile abateri. Ea va convinge atunci când argumentele şi o mulţime de cuvinte se vor dovedi zadarnice şi nefolositoare. Cea mai bună cale de a schimba caracterul şi de a corecta comportamentul familiei tale este cu ajutorul principiului dragostei. Ea este cu adevărat o putere şi va realiza ceea ce nici banii şi nici puterea nu vor reuşi niciodată. – Mărturii, vol. 4, p. 256
Când Domnul Hristos a îngenuncheat pe malurile Iordanului, după botez, și S-a rugat pentru omenire, cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu, asemenea unui porumbel din aur curat, a înconjurat făptura Mântuitorului, iar din cer s-a auzit o voce spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

Ce semnificație are lucrul acesta pentru voi? El arată cerurile deschise pentru rugăciunile voastre. Voi sunteți primiți prin Cel Preaiubit. Porțile sunt deschise pentru fiecare mamă care își pune povara la picioarele Mântuitorului. El spune că Domnul Hristos a îmbrățișat omenirea cu brațul Său omenesc, iar cu brațul Său divin S-a prins de tronul Celui Infinit, unindu-l pe om cu Dumnezeu și pământul cu cerul.
Rugăciunile mamelor creștine nu sunt desconsiderate de Tatăl tuturor, care L-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a răscumpăra un popor care să fie al Său. El nu va întoarce spatele cererilor voastre, lăsându-vă pe voi și pe ai voștri în voia atacurilor lui Satana, în marea zi a conflictului final. Voi trebuie să lucrați cu simplitate și credincioșie, iar Dumnezeu va întări lucrarea mâinilor voastre. – Îndrumarea copilului, pp. 525–526

Duminică, 12 mai: Hristos a făcut pace

Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o de asemenea un simbol al unirii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este Mirele; mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur” (Cântarea cântărilor 4:7).
„Hristos a iubit biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească după ce a curățat-o … pentru ca s-o înfățișeze … sfântă și fără prihană” (Efeseni 5:25-27). „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele” (vers. 28).
Legătura familială este cea mai strânsă, mai gingașă și mai sfântă din câte există pe pământ. A fost destinată să fie o binecuvântare pentru omenire. Și este o binecuvântare ori de câte ori legământul căsătoriei este încheiat cu înțelepciune, în frică de Dumnezeu și luând în considerație în același fel răspunderile acestuia. – Divina vindecare, pp. 356–357
În legătura de căsătorie, se face un pas foarte important – unirea, îmbinarea a două vieţi într-una singură… Este în acord cu voia lui Dumnezeu ca bărbatul şi femeia să fie uniţi în lucrarea Sa, pe care să o aducă la îndeplinire cu integritate şi sfinţenie. Ei pot face acest lucru.

În casa unde va exista această unire, binecuvântarea lui Dumnezeu va fi asemenea razei soarelui ceresc, pentru că este voinţa hotărâtă a lui Dumnezeu ca soţul şi soţia să fie uniţi prin legături sfinte, în Isus Hristos, care are controlul, şi în Duhul Sfânt, care călăuzește.
Dumnezeu doreşte ca familia să fie locul cel mai fericit de pe pământ, însuşi simbolul căminului din ceruri. Purtând responsabilităţile familiei, subordonându-şi interesele Domnului Isus Hristos, bizuindu-se pe braţul şi asigurarea Sa, soţul şi soţia împărtăşesc în această unire o fericire pe care îngerii lui Dumnezeu o apreciază. – Căminul adventist, pp. 101–102
Înţelegerea corespunzătoare a relaţiei de căsătorie constituie lucrarea întregii vieţi. Cei care se căsătoresc încep o şcoală pe care nu o vor absolvi niciodată în această viaţă. Oricât de atentă şi înţeleaptă ar fi fost pregătirea în vederea căsătoriei, puţine cupluri sunt pe deplin unite în momentul ceremoniei nunţii. Adevărata unire în căsătorie a celor doi este lucrarea anilor care urmează.
De îndată ce viaţa, cu povara ei de griji şi încurcături, începe să fie cunoscută de perechea de curând căsătorită, idila în privinţa căsătoriei, care de atât de multe ori asediază imaginaţia, dispare. Soţul şi soţia îşi descoperă caracterul aşa cum nu au putut să o facă în perioada anterioară. Aceasta este una dintre cele mai critice perioade din experienţa lor. Fericirea şi utilitatea lor, în întreaga lor viaţă ulterioară, depind de o direcţie bună, în care ar trebui să se îndrepte acum. Adesea, fiecare descoperă în celălalt defecte de caracter, puncte slabe nebănuite, însă inimile pe care dragostea le-a unit vor observa în celălalt şi calităţi, capacităţi deosebite, de asemenea necunoscute înainte. Fie ca toţi să caute să descopere mai degrabă calităţile decât defectele. Adesea, atitudinea noastră, atmosfera care ne înconjoară, determină ce ne va fi descoperit în celălalt. – Căminul adventist, p. 105

Luni, 13 mai: Una prin dragostea Sa

A iubi așa cum a iubit Hristos înseamnă și să dovedești altruism în orice vreme și în orice loc, prin cuvinte pline de bunătate și prin priviri calde. Acestea nu-l costă nimic pe acela care le oferă, dar lasă în urma lor un parfum plăcut, care învăluie sufletul. Efectul lor nu poate fi estimat niciodată. Ele sunt o binecuvântare nu numai pentru acela care se bucură de ele, ci și pentru cel care le oferă, pentru că au un efect și asupra lui. Iubirea adevărată este un atribut prețios, de origine cerească, al cărei parfum crește pe măsură ce este răspândit asupra altora. …
Sufletele acelora care Îl iubesc pe Isus vor fi înconjurate de o atmosferă curată și înmiresmată. Sunt mulți oameni care își țin ascunsă foamea sufletului. Aceștia vor fi mult ajutați printr-un cuvânt cald sau amintirea unui lucru plăcut. Darurile cerului sunt revărsate de Dumnezeu asupra noastră cu îmbelșugare și fără plată; și noi, la rândul nostru, trebuie să le revărsăm asupra celor care ajung în sfera noastră de influență. Aceasta va descoperi o iubire care își are originea în ceruri și care va crește pe măsură ce este dăruită fără plată pentru a fi o binecuvântare pentru alții. În felul acesta, Îl proslăvim pe Dumnezeu. – Our High Calling, p. 231
Unitatea în Hristos – acesta este planul lui Dumnezeu pentru noi. Prin sfințire și prin unitatea dintre ei, creștinii trebuie să dea mărturie lumii despre faptul că pentru ei a fost făcută o lucrare desăvârșită, în și prin Domnul Hristos. În felul acesta ei trebuie să dea mărturie că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să-i mântuiască pe cei păcătoși. Oare nu-L veți lăsa voi pe Domnul Hristos să-Și ducă până la capăt lucrarea de sfințire în inimile voastre? Voi puteți să fiți desăvârșiți în El. Aveți asigurarea că, prin sfințirea lucrată de adevăr, puteți fi făcuți în mod desăvârșit una. …
… El ne spune: „Purtați-vă poverile unii altora” (Galateni 6:2). „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine” (Romani 15:1). Relațiile noastre cu ceilalți trebuie să fie corecte, chiar dacă aceasta cere sacrificiu. Domnul Hristos a făcut un sacrificiu infinit pentru noi, și noi să nu fim dispuși să facem sacrificii pentru alții? Noi trebuie să ne ferim cu mare grijă să nu rănim și să nu sfâșiem inimile copiilor lui Dumnezeu, pentru că, atunci când facem aceasta, noi rănim și sfâșiem inima lui Hristos. – The Upward Look, p. 31

A fi creștin înseamnă să te asemeni cu Hristos. Gura ta trebuie să dea mărturie despre principiile care caracterizează viața – aceasta arată care este puterea care conduce inima. Putem să ne judecăm spiritul și principiile după cuvintele care pornesc de pe buzele noastre. Limba trebuie să fie întotdeauna sub controlul Duhului Sfânt.
Când suflete sărmane, rănite, sfâșiate, vin la tine pentru un cuvânt de speranță, tu trebuie să le spui cuvintele lui Hristos. …
… Isus spune: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.” – Lift Him Up, p. 148

Marți, 14 mai: Egoismul distruge familia

Dacă lumea va vedea că în biserica lui Dumnezeu există o armonie desăvârşită, aceasta va fi o dovadă puternică în favoarea religiei creştine. Disensiunile, diferendele nefericite şi conflictele mărunte din biserică Îi aduc dezonoare Mântuitorului nostru. Toate acestea pot fi evitate dacă eul Îi este supus lui Dumnezeu şi urmaşii lui Isus ascultă de autoritatea bisericii. Necredinţa sugerează că independenţa individuală ne face să fim mai importanţi, că este o dovadă de slăbiciune să renunţăm la propriile concepţii cu privire la ce este bine şi potrivit şi să ascultăm verdictul bisericii, dar tocmai a ceda unor astfel de sentimente şi de păreri constituie un pericol şi ne conduce la anarhie şi la confuzie. Domnul Hristos a ştiut că unitatea şi părtăşia creştină erau necesare pentru cauza lui Dumnezeu şi, de aceea, le-a poruncit ucenicilor Săi aceste lucruri, iar istoria creştinismului, din vremea aceea şi până astăzi, dovedeşte clar că puterea stă doar în unitate. …
Apostolii au fost conştienţi de necesitatea unei unităţi stricte şi au făcut eforturi stăruitoare în acest scop. Pavel îi îndemna pe fraţii lui cu aceste cuvinte: „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” – Mărturii, vol. 4, p. 19

Hristos ne-a dat un exemplu de iubire și de smerenie și ne-a cerut, ca urmași ai Săi, să ne iubim unul pe altul așa cum ne-a iubit El. În smerenie, noi trebuie să îi vedem pe ceilalți ca fiind mai presus decât noi. Să fim severi cu defectele noastre de caracter, să discernem repede propriile erori și greșeli și să fim preocupați mai puțin de greșelile altora decât de ale noastre. …
În inima care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu nu există mândrie pentru talente sau pentru istețimea personală. … Să ne smerim pe noi înșine și să-L înălțăm pe Isus; niciodată, niciodată să nu ne preamărim eul nici în cea mai mică măsură! … Dacă ținta vieții noastre este să-I slujim Domnului Hristos, să-L onorăm pe El și să fim o binecuvântare pentru oameni în lumea aceasta, atunci cea mai mohorâtă cale a datoriei va deveni un drum plin de lumină, o cărare croită pentru ca răscumpărații Domnului să pășească pe ea. – That I May Know Him, p. 176
Nu împotrivirea din partea lumii pune cel mai mult în primejdie biserica lui Hristos, ci răul nutrit în inimile credincioșilor lucrează cel mai cumplit dezastru și cea mai sigură întârziere a înaintării lucrării lui Dumnezeu. Nu există nicio altă cale mai sigură de a slăbi spiritualitatea decât nutrirea invidiei, a suspiciunii, a căutării de greșeli și a bănuielilor rele. Pe de altă parte, cea mai puternică mărturie că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume este existența armoniei și a unității între oamenii cu firi diferite care alcătuiesc biserica Sa. Este privilegiul urmașilor lui Hristos să dea această mărturie. Dar, pentru a face aceasta, ei trebuie să se așeze sub conducerea lui Hristos. Caracterul lor trebuie să ajungă asemenea caracterului Său, iar voința lor, asemenea voinței Lui. – Faptele apostolilor, p. 549

Miercuri, 15 mai: Supunere

Domnul a lucrat împreună cu tine, făcându-te în stare să-ți îndeplinești partea, ca lucrător al Lui, dar mai sunt și alți lucrători care trebuie să-și facă partea ca instrumente ale Lui. Aceștia ajută la alcătuirea întregului corp. Toți trebuie să fie uniți ca părți ale unui singur organism. Biserica Domnului este compusă din reprezentanți activi și vii, care-și trag puterea de lucru de la Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. Ei trebuie să îndeplinească în armonie marea lucrare pusă pe umerii lor. Dumnezeu ți-a încredințat lucrarea ta. Dar El are și alte unelte cărora le-a încredințat lucrarea lor, pentru ca toți să poată deveni, prin sfințirea pe care o dă adevărul, mădulare ale trupului lui Hristos, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. Reprezentându-L pe Hristos, noi lucrăm pentru prezent și pentru veșnicie; iar oamenii, chiar oamenii din lume, ajung să-și dea seama că am fost cu Isus și că am învățat de la El. – Mărturii, vol. 8, p. 174
Fiecărui om care s-a născut în lumea aceasta, i-a fost dată o lucrare pe care să o facă pentru ca lumea să fie mai bună. … Fiecare are sfera sa de acţiune și, dacă omul Îl ia ca sfătuitor pe Dumnezeu, atunci nicio activitate a sa nu va fi împotriva planurilor lui Dumnezeu. El i-a desemnat fiecăruia un loc și o lucrare și, dacă ne supunem ca să fim modelați de Domnul, oricât de încurcată ar părea viața noastră, Dumnezeu are un plan în fiecare lucru și mașinăria omenească, dacă este supusă sub mâna înțelepciunii divine, va îndeplini planurile lui Dumnezeu. … Tatăl ceresc este conducătorul nostru și trebuie să ne supunem sub disciplina lui. Suntem membri ai familiei Sale. El are dreptul ca noi să-i slujim și, dacă vreunul dintre membrii familiei Sale insistă să meargă pe drumul său, să facă numai ce îi place lui, acest spirit va aduce o stare de dezordine și încurcătură. Noi nu trebuie să căutăm să avem o cale a noastră, ci trebuie să mergem pe calea arătată de Domnul, după voia Lui. – In Heavenly Places, p. 228
Oricare ar fi drumul pe care îl alege Dumnezeu pentru noi, oricare ar fi cărarea pe care porunceşte să meargă picioarele noastre, este singura cale sigură. Ar trebui să avem în fiecare zi un spirit de supunere ca al unui copilaş şi să ne rugăm ca ochii noştri să fie unşi cu alifia cerească pentru ca să putem înţelege care este voia lui Dumnezeu şi să nu ne mai încurcăm în ideile noastre, pentru că dorinţele noastre au tendinţa de a controla totul. Cu ochii credinţei şi cu o supunere ca a unui copil ascultător, putem să privim la Dumnezeu, să ne lăsăm conduşi de El şi dificultăţile vor fi îndepărtate. Făgăduinţa este: „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” …

Dacă venim la Domnul cu un spirit smerit şi dispus să înveţe, nu cu planurile noastre stabilite înainte de a-L întreba pe El, ci în supunere, cu dorinţa de a fi învăţaţi, cu credinţă, este privilegiul nostru să cerem împlinirea făgăduinţei în orice moment al zilei. – That I May Know Him, p. 249

Joi, 16 mai: Să iubim aşa cum promitem

Mama ar trebui să cultive o dispoziție caracterizată de voioșie, mulțumire și fericire. Fiecare efort îndreptat în această direcție va fi răsplătit din belșug atât prin bunăstarea fizică a copiilor ei, cât și prin caracterul lor moral. Un spirit de voioșie va contribui la fericirea familiei sale și îi va îmbunătăți într-o foarte mare măsură starea sănătății proprii.
Soțul să-și ajute soția prin căldura și afecțiunea lui constantă. Dacă dorește să o păstreze plină de vioiciune și bucurie, astfel încât aceasta să fie asemenea razelor de soare în cămin, să o ajute să-și ducă poverile. Bunătatea și curtenia lui iubitoare vor fi pentru ea o încurajare prețioasă, iar fericirea pe care o dăruiește va aduce bucurie și pace inimii lui. – Divina vindecare, p. 374
În timpul anilor care trecuseră de la data când Iosif a fost despărțit de frații săi, caracterul acestor fii ai lui Iacov se schimbase. Ei fuseseră invidioși, turbulenți, înșelători, cruzi și răzbunători; dar acum, când au dat de necaz, s-au dovedit a fi neegoiști, strâns uniți laolaltă și devotați față de tatăl lor și, deși erau și ei bărbați în puterea vârstei, erau supuși autorității lui.
… Iosif comunicase cu ei prin intermediul unui translator, iar ei nu bănuiau că mai-marele țării îi înțelegea, de aceea vorbeau deschis unul cu altul în prezența sa. Ei se condamnau pe ei înșiși în legătură cu modul în care se purtaseră cu Iosif: „Da, am fost vinovați față de fratele nostru, căci am văzut neliniștea sufletului lui când ne ruga, și nu l-am ascultat. Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” Ruben, care făcuse planul să-l elibereze la Dotan, adăugă: „Nu vă spuneam eu să nu faceți o astfel de nelegiuire față de băiatul acesta? Dar n-ați ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui” (vers. 21,22). Ascultând, Iosif nu și-a mai putut controla emoțiile și a ieșit afară și a plâns. – Patriarhi şi profeţi, pp. 225–226
Mă bucur că Isus ne ține strâns. Mâna noastră este slabă și am da drumul repede mâinii Sale, însă siguranța noastră depinde de puterea cu care ne ține El. Mă bucur astăzi în Isus. Dragul meu (n.red.: Fragmentul face parte dintr-o scrisoare adresată soțului), noi am mers alături unul de altul mai bine de treizeci de ani, am trecut împreună prin încercări și lupte ale vieții, printre ispite și zguduituri aduse de Satana, săgețile lui au țintit sufletele noastre, ca să le rănească și să le distrugă, dar Domnul Isus a fost apărarea noastră. Satana a fost respins. Duhul lui Dumnezeu a înălțat pentru noi un steag împotriva vrăjmașului. Pentru noi, soarele coboară spre amurg, dar nu vom fi lăsați în întuneric. Domnul Isus trăiește ca să mijlocească pentru noi. La sfârșitul peregrinării noastre, noi ne vom odihni în Domnul și Îl vom aștepta. Dacă mergem cu El, credința noastră va fi tot mai strălucitoare, până va ajunge ca lumina de la miezul zilei și, la sfârșit, vom primi răsplata celor credincioși. – The Upward Look, p. 222
Pacea noastră prezentă nu trebuie să fie tulburată de încercări anticipate, pentru că Dumnezeu niciodată nu va părăsi, nici nu va lepăda sufletul care se încrede în El. Este mai bine să fim cu Dumnezeu decât cu temerile noastre. … Să ne aducem aminte și să ne bucurăm zilnic de îndurările Domnului. Noi trebuie să trăim prin credință. … Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Lăudați-L astăzi pentru harul Său și continuați să-L lăudați în fiecare zi! – Astăzi cu Dumnezeu, p. 58

Vineri, 17 mai

Studiu suplimentar
Căminul adventist, cap. „Un cerc sacru”, pp. 177–180.
Mărturii, vol. 6, cap. „Unitate în lucrare”, pp. 236–238.